Gheare,colti si o eleva

[Jacques Matthieu Gerald]

Nu se gandise niciodata ca va ajunge in aceste momente in care cruzimea si dorinta de a ucide il vor invalui.Misterele noptii, misterul pe care il facuse cunoscut in aceasta noapte il faceau fragil.Avea ochii bulbucati, inrositi si din coastele lui tasnea sange.Simturile insa nu-i fusesera aruncate, inca simtea cand un alt seen de-al lui era prin preajma.Se intoarse numai decat si zari un semen.Recunostea acea privire dornica de a ucide, cum nu, doar o simtise pe propria piele.Baga imediat de seama schibarea de pe chipul ei,ah si durerea era insuportabila, incepuse sa saliveze de pofta stomacu-i macina in gol.In seara aceea cand zarise luna,adulmecase hrana, carnea proaspata simtise chiar ca i se inmoaie picioarele de pofta si doar nu era mort de foame dar facuse loc pentru inca un ospat.
"E atat de usor sa ademenesti un om,sa stii numai cu ce-l poti momi mai usor!"

Dar momentul de acum nu era la fel ca cel de atunci, acum era profesor, cu timpul invatase sa se controleze, si totusi pofta era prea mare.Nu putea sa nu se gandeasca, trebuia sa le scape pe elevele sale, insa... pofta....
"Ah!"
Se azvarli la gatlejul noului venit, si il rostogolii pana langa un copac , departe de fete.Ochii insangeratii si plini de dorinta le priveau pe fete, simtea cum ospatul era aproape.Instinctele animalice ii scapasera de sub control,era convins, pofta era prea mare,insa in acel moment durerea era mai mare ca orice, acele gheare care ii fusesera infipte in coaste acum dadeau roade, lupii erau stafisfacuti si disparusera in padure, acu lupta se dadea intre cei doi oameni-lupi condusi de aceleasi instincte animalice.Jacques se ridica in patru labe, dupa ce ramase cateva mintue la pamant, era acum in pozitia de atac avea de gand sa le apere pe fete.Cerul nu mai era asa de senin ca atunci cand venise in padure, era acum acoperit,nu in totalitate, de nori, stia ca trebuie sa mai traga putin de timp pana ce luna se va pierde intre nori, si cei doi vor revenii la normal.