Alice Morris

[Alice Morris]

Ce face un om noaptea, cand nu poate sa doarma, pe la ora 1 si ceva, cand il loveste ispiratia, si nare ce face? Va zic eu. Scoate telefonul si incepe sa scrie la ciorne. Am luat ideea de la Julia, sa scriu ceea ce simt intrun mod cat mai artistic.

[img]<span style="color:#f00">[Trebuie sa fiti <a href="/profile.forum?mode=register&/register?redirect=%2Ft2750-alice-morris">inscris si <a href="/login.forum?/login?redirect=%2Ft2750-alice-morris">conectat pentru a vedea acest link]</span>
Nu mai suport! Uneori simt ca vreau sa ma rup de tot si de toate, sa uit de tot. Dar nu pot. Nu sunt atat de puternica incat sa las totul in urma si sa nu mai arunc o privire in trecut. Daca as fi lasata singura cu gandurile mele, la ce m-as gandi? Pe cand daca stau si infrunt totul, o sa ma obisnuiesc cu idea ca viata nu e mereu roz. Defapt, stiam asta dar nu stiam ca trecerea de la roz la albastru e atat de brusca. In cazul meu, a durat foarte putin. Incepuse incet-incet sa se transforme in violet, cand a devenit deodata albastra. A durat pana la prima lacrima. Si am fost slaba, nu am facut nimic inafara de a inrautati lucrurile. M-a vazut plangand, si acum regret. Nu vreau sa ma considere o copila, care la prima rafala de vant ramane fara stalpi de rezistenta. Fiindca nu sunt deloc asa. Acum regreta ce a facut si se invinuieste, desi nu ar trebui. Mi-e frica sa nu-l fi facut sa dea inapoi, doar ca sa nu sufar eu, si ar fi in stare de asta, dar e prea tarziu. Mi-a spus ca inca ma place. Pe cine incerca sa convinga? Pe mine sau pe el? Si continua sa se invinovateasca, de parca ar fi vina lui ca nu ma mai place la fel, sau ca eu am considerat totul un soc prea mare si am cedat. Eu nu-l invinovatesc. Daca ma gandesc mai bine, e vinovat de un singur lucru: nu a avut curajul sa-mi dea papucii. Ii era frica de reactia mea, si a facut totul sa fie mult mai greu. O prietena ma intreaba "Mai sunteti impreuna?" Si am raspuns ca nici eu nu stiu. La fel a raspuns si el. Niciunul nu stie ce vrea. Sau cel putin atunci nu stia. Mie mi-a luat ceva timp sa ga gandesc ce ar fi mai bine si sami ascult mintea cat de cat lucida, decat inima care alege mereu calea cea mai dureroasa. Pana la urma am reusit. Dar, asa a fost si asa va fi intotdeauna, Ne ascultam inima proasta, needucata, fara experienta, ca apoi sa se razbune altcineava pe ea in locul nostru, si sa o sparga in bucati. Nu stiu de ce am scris ultima propozitie, fiindca nu mi se potriveste. Inima mea e aproape intacta, nu a suferit prea mult. In schimb, aripile mele, de visatoare, inca se refac, dupa ce, zburand, s-au apropiat prea mult de soare.
Scris pe 20 iulie, 1:19 a.m.