"Prieteni" vechi

[Bell Evans]

"Finite incantatem!" murmura cercetasa, actiunea vrajii lasand'o in aer. Se izbi dureros de podeaua de piatra. Dar in acelasi timp, blestemul verisoarei sale anula. "Protego!" tipa ea, cand Atsuko se intoarse spre baiatul ce zacea incostient pe jos. "-Sti ce? Chiar ar trebui sa incetezi" spuse Bell, aruncandu'i o privire rece. "Nu stiu de ce ma urasti, nu stiu de ce iti sunt atat de antipatica, dar inceteaza! Oamenii din jurul tau nu au nicio vina in toata treaba asta!" continua ea.
"-Ba sigur ca au o vina..Traiesc!" urla Atsuko, cu vocea grava.
"-M'am saturat de tine si atitudinea ta" murmura Bell, ridicandu'se.
"-Abia am venit, o sa ma suporti intreg anul" striga verisoara ei, dar fata ajunsese deja prea departe ca sa o mai auda.
Urca treptele spre Turnul Cercetasilor, dar cineva o prinse de maneca.
"-Nu pleci tu asa usor" mormai Atsuko, nemultumita.
"-Sti ce? Nu meriti nici macar sa imi racesc gura pe tine. De azi inainte nici macar nu o sa existi pentru mine. Si sti de ce? Pentru ca sunt satula de rautatea, egoismul si mandria pentru sangele pur. Sunt de o mie de ori mai fericita cu familia mea de sange semi-pur decat a ta cu sange-pur, recunoaste! Acum te rog sa ma scuzi" murmura Bell, intorcand spatele si plecand.
Ajunsa in dormitor, se tranti pe pat si inchise ochii. Avea sa fie un an de cosmar..