Sophie Adeline Clement

[Katya Sokorov]

22 . 07 . 2010
[strike]Draga jurnalule[/strike]

[img]<span style="color:#f00">[Trebuie sa fiti <a href="/profile.forum?mode=register&/register?redirect=%2Ft2935-sophie-adeline-clement">inscris si <a href="/login.forum?/login?redirect=%2Ft2935-sophie-adeline-clement">conectat pentru a vedea acest link]</span>


Aud cum ceasul ticaie in continuu. As putea spune ca ticaie frumos, ca ma indeamna sa ma trezesc, sa zambesc, as putea inflori propozitia la nesfarsit. Dar nu. Nu e nimic special in ticaitul ceasului. E doar un ceas obisnuit, un ceas de nimic, cumparat de la magazinul din colt pentru nici zece lei.

Toti incercam sa ne aratam mirifica noastra existenta de nimic. Existenta de dat la gunoi. De ce trebuie sa vorbim ca mori stricate despre cate-n luna si-n stele ? Vrajitorii din ziua de azi sunt de dat la gunoi. Si eu la fel. Si accept asta. Si deschid ochii mari si astept secunda in care ticaitul ceasului ala se va opri.

Cand ticaitul oricarui ceas se va opri. Cand ma voi opri si eu din ticait. Incerc sa zambesc dar de fiecare data arat un zambet chinuit. De ce ? Nu stiu. Pur si simplu.

Ai impresia ca toata lumea iti vrea raul dar esti imbratisat de milioane de prieteni. Ai impresia ca esti dat la cos cand de fapt toata lumea se gandeste cum sa te faca sa te simti mai bine. Lumea e ciudata. Niciodata nu stii adevarul. Oameni falsi, prietenii false. Totul e fals. Fals. Si niciodata nu o sa se schimbe.

Putinii prieteni adevarati, deobicei mai mari decat mine, sunt insa prieteni adevaratie. Si cat de mult ma chinuiesc sa ii fac pe ceilalti mai draguti, mai interesant, tot nu reusesc. Nici eu nu sunt perfecta. Nimeni nu e.

De ce stau sa recit prostii despre viata ? Nu-s bune la nimic. Viata este, si atat. Te nasti, descoperi ce se intampla, iti faci prieteni, schimbi iubiti ca pe sosete, iti gasesti un baiat cu picioarele pe pamant si te casatoresti cu el, ai copii, acestia pleaca de acasa, te trezesti in scurt timp cu nepoti si mori. Nu e nimic anormal in a muri, nimic ciudat. Se intampla pur si simplu. Nu ai de ce sa te agiti prea mult. Trebuie sa faci tot posibilul ca ceilalti sa traiasca, dar sa nu te pierzi in amintiri vechi si sa traiesti in trecut. Traieste prezentul si bucura-te de el...

Gata. M-am saturat. Ma inec in propria-mi melancolie, in proprile-mi sfaturi. Si m-am saturat. Trebuie sa traiesc in prezent, nu ? Nu are rost sa dau sfaturi despre viata. Am trait totul dar acum e trecut. Am uitat. Sau incerc. Sunt lucruri imposibil de uitat, totul e asa confuz si niciotata nu mi-am imaginat lucrurile asa complicate cum sunt. Dau sfaturi pe care nici nu mi le respect.

O alta zi plictisitoare, o alta zi de vara, o alta zi de iulie... m-am plictisit de rutina. O urasc. Vreau sa nu mai existe asa ceva. Fiecare sa isi aleaga ce vrea sa faca cand vrea sa faca unde vrea sa faca de ce vrea sa faca. Gata. Oficial eu vreau sa inchid jurnalul, dar vreau sa continui sa scriu in el. E asa complex ceea ce gandim.

Vreau sa continui sa imi pun trairile aici, scrise cu sange si lacrimi, de bucurie sau tristete, scrijelite cu zambete si incruntari, stampilate cu saruturi dulci dar si cu vorbe dureroasa 'te urasc', pe hartia care imi reprezinta viata, o hartie asa fragila dar totodata rezistenta. Poate sa se rupa in orice moment dar nu va fi data niciodata uitarii, cel putin atata timp cat nu se rupe, atata timp cat traiesc, cat sangele cu care s-a scris imi mai curge prin vene si lacrimile care au curs pe foaie inca mai pot curge libere pe o fata calda.

Vreau sa continui sa scriu in acest jurnal care imi inregistreaza fiecare secunda din viata, in jurnalul din mine dar si in jurnalul care poate fi citit si de altii, cu cuvinte care pot fi intelese, nu sentimente pe care nu le poti intelege pana nu le traiesti. Imi scrijelesc cuvintele cu atentie in inima mea, cu imbratisari si adio-uri . Asta este viata. Exista un termen denumit
'fericire' care nu poate exista fara termenul 'tristete'

'There's no love without pain.
Don't live in the past.
Past hurts, present kills.
No smile without frown.'

Another boring pair of jeans

[img]<span style="color:#f00">[Trebuie sa fiti <a href="/profile.forum?mode=register&/register?redirect=%2Ft2935-sophie-adeline-clement">inscris si <a href="/login.forum?/login?redirect=%2Ft2935-sophie-adeline-clement">conectat pentru a vedea acest link]</span>

Si ma trezesc din nou din somnul dulce. Si imi deschid dulapul si vad o alta pereche de blugi. Multi ar spune 'Doar o pereche plictisitoare de blugi.' Eu nu. Sunt blugii mei, ii aveam pe mine in prima mea zi de la Hogwarts, si imi erau mari, dar era blugii mei. I-am avut pe mine cand mi-am facut prima prietena la Hogwarts. Ii aveam pe mine cand am luat prima mea nota. Ii aveam pe mine la prima mea petrecere.

Sunt o pereche de blugi cu o semnificatie speciala pentru mine. Reprezinta totalul momentelor mele frumoase, dar si cele mai putin frumoase. Si asa, prafuiti, rupti si vechi cum sunt, inca ii mai port, fiindca de fiecare data cand ii pun pe mine retraiesc toate momentele acelea frumoase, fiindca pentru mine nu sunt o simpla pereche de blugi.

Asa se intapla cu fiecare. Fiecare poate fi 'Doar un om.' Dar pentru unii, 'Doar un om' poate simboliza marea lor dragoste, cel mai bun prieten sau cineva care ii face sa zambeasca larg, la fel cum ma face perechea mea de blugi sa zambesc.

Orice elev nou poate fi la inceput 'Doar un elev'. Si apoi se dovedeste ca pentru unii e marele lor baiat premiant. Sau colegul lor minunat. Sau baiatul care a sfarsit intr-un accident salvand marea lui dragoste.

Orice lucru cat de simplu sa plictisitor pare ascunde o mare poveste, o poveste imposibil de povestit, o poveste care poate fi inteleasa numai traita... Orice lucru este ceva important.

'Nobody's nobody.'