The Bloody River

[Katya Sokorov]

Capitolul 5
O inima nu poate sta mult timp departe de perechea ei ...

Fata se prabusise pe el si plangea. Lacrimile ii curgeau pe tricoul lui, ii curatau rana, dar o adanceau pe ai. Fiecare lacrima care pica era ca un cutit care i se infigea in inima, ca o spada ce ii taia gatul. Ba nu, era mai mult, era ca si cand ar fi murit incet si dureros. Lacrimile ii curgeau pe fata ei ca sa ajunga pe tricoul lui. Ii cauta buzele pe fata alta data calda, acum atat de rece, dorindu-si ca din nousa isi puna mainile in jurul ei si sa o sarute si el lung si sa ii spuna ca nu ar renunta niciodata la ea, ca va fi printul ei pentru totdeauna, ca nu o va parasi niciodata.

Baga mana in parul lui greu si il ravasi, dorindu-si ca el sa ii marturiseasca din nou iubirea sa eterna, dorind ca el sa traiasca din nou... cazu din nou, continuand sa planga.

Toata noapte nu se miscase de acolo, plansese incontinuu. Tricoul lui era tot ud, la fel si al ei, iar lacrimile ei putea umple galeti. "De ceee ? De cee el ? De ce trebuia ca viata asta de nimic sa strice momentele cele mai frumoase ?" urla ea, printre sughituri si lacrimi. Rimelul si machiajul i se imprastiasera pe toata fata, astfel incat parea mai cenusie ca inainte, dar nu ii pasa.

"Nu ... nu a stricat tot momentul..." se auzi o voce sfarsita, ca o soapta, ca o adiere. Fata crezu ca isi imagineaza. "Rose !" i sopti el numele. Fata isi intoarse capul si vazu putin din rozul pielii lui revenind. Zambi. "Cum ... ?" incepu ea, vazandu-l vorbind si ridicandu-se.

Fata se aseza langa el. "Eu... nu murisem. Eram intr-un fel de stare absenta. Te-am simtit picand pe mine si asta mi-a dat dorinta sa traiesc, pentru tine, pentru tine. Lacrimile tale calde mi-au readus dorinta de a trai si sarutul tau m-a facut sa te iubesc mai mult... oh, regina mea, viata mea !" spuse el, aproape plangand, sarutand-o din nou pe fata, simtindu-i buzele calde care se asezau usor peste ale lui ca si o plapuma moala si calduroasa. Soarele incepea sa rasara, desi inca existase acolo, undeva, ca si viata lui Lucio. Existase desi parea ca disparuse. Iar acum prindea stapanire pe el.

Rose il ajuta sa se ridice. Isi folosi mana dreapta sa scoata sageata din pieptul lui fara sa il raneasca si ii vindeca rana care inca sangera usor. Se aseza langa un copac, amintindu-si de momentele dinainte sa fie incoronata, cand era o simpla fata care il iubea.

Zambi usor, poate fortat, si se arunca pe spate in iarba moale, care mirosea revigorant. Se ridica, totusi, sa stea asezata. Isi puse picioarele i V si apoi le indoi, caci acum semanau cu un 'V' ale carui linii erau indoite. Se uita la el si ii aminti ca, din pacate, erau rege si regina, ca aveau responsabilitati si ca momentele lor fericite aveau deseori sa fie intrerupte de rutina enervanta a unei familii regale. Mai trase o data o gura mare de aer in piept si porni impreuna cu el spre curte.
______________

PS: scuze de pateticism
PS2: nu am timp sa il fac mai lunga>.<