Nu din nou !

[Katya Sokorov]

OOC:sa continue Helena D. Rose

BIC:
O ușoarã adiere de varã ridicã câteva șervețele scãpate pe jos de niște elevi. Frunzele copacilor foșneau ușor. Câteva grupuri de elevi discutau, din când în când râzând sau chicotind, uneori chiar chiuind. Câteva fete de la Astropufi și de la Ochi-de-Șoim se contraziceau cu privire la moda verii – cele de la Ochi-de-Șoim ziceau cã moda verii e albastru regal, iar Astropufele ziceau cã moda verii este galben pufos. Undeva în apropierea lor erau niște cercetași înfocați, hotãrâți sã facã o pancartã pentru Vâjhaț pe care sã scrie : „Cercetașii sunt câștigãtorii, Ei sunt jucãtorii ce vor câștiga !”, iar un profesor le spunea cã pancarta nu are sens din moment ce viperinii vor fi susținuți aproape numai de viperini și cã nimeni nu îi va convinge pe viperini sã susținã altã casã.

Un grup de fetițe din anul întâi își confecționau robe de petrecere. Aveau un fel de fashion-obsession (bunã rimã, nu ?). La sfârșit rezultatul era oribil. Bine croit și totul, dar oribil. Din cauza culorii. Roz bombon cu roz pal și alb ? Îți vine sã vomiți ! Pânã și pentru un pici de 11 ani e oribil ! La câțiva centimetri de fetițe era un grup de bãieții de la Ochi-de-Șoim care refãceau puțin echipamentul de Vâjhaț astfel încât sã reziste la ploaie, în timp ce un grup de Astropufe fãceau ochelari speciali ca sã le creascã vizibilitatea pe timp de ploaie iubiților lor când jucau Vâjhaț.

Câteva fete din anul VII schimbau sticluțe de ojã și alte cosmetice Încuiate, în timp ce fetele din anul III îi urmãreau în grupuri de câteva zeci de fete pe tipii populari. „Ce greu e sã te afli la mijloc...” oftã Sophie. Ea era în anul cinci. Nu îi plãcea niciun tip popular, dar în același timp nici nu o interesau prea tare cosmeticele Încuiate. Fata prefera sã se plimbe împreunã cu cele mai bune prietene ale ei, Bella, Bell si Helena, dar și cu Alice și Desiree. Însã în ziua aceea nu le vãzuse nicãieri, așa cã arunca pietre pe lac, așteptând ca cineva sã realizeze cã se plictisește.

Se duse spre un copac, sã stea jos, și ... „Oh -Uh-AUCH !” Alunecase pe noroi. Ura acest noroi. Mai ales vara, cã toamna mãcar știai cã e peste tot, dar vara îl gãseai în mici grupuri pe unde te așteptai mai puțin. „Aaaaau ! Cred cã mi-am sucit glezna ...” spuse ea. Se ridicã în picioare și merse șchiopãtând spre aripa Spitalului. Iarba verde și pufoasã îi amortiza fiecare sãriturã, pânã când... „Aaaaau ... Nu din nou ! Și același picior ?! ” țipã ea printre „Au” și „Au”-uri. Continuã sã meargã spre binefãcãtoarea parte a clãdirii.

„Madam...” începu ea, scâncind. „Mad-da-am Pomf-f-frey !” o strigã ea pe Vindecãtoare. „Sophie, vãd cã ești un adevãrat magnet pentru probleme ! În anul întâi ai primit o copitã de la un Thestral și ai mers direct în Aripa Spitalului dupã ce ai fost Sortatã... apoi ai picat un examen fiincã ai încurcat cinci referate, noroc cã profesorii au priceput care e treaba și te-au trecut cu întârziere... Apoi În anul doi ai fost bãtutã mãr de niște bãdãrani din anul șapte care te-au confundat cu altcineva iar în anul trei fetițele din anul întâi te-au cãlcat în picioare ca sã poatã sa ajungã la bãieții populari. Și îți amintești anul patru, în care te-ai imbolnavit de varicelã magicã ºi ai stat câteva luni în Aripa Spitalului, noroc cã Varicela Magicã nu e contagioasã, cã altfel cred cã nu treceai anul ãla fãrã ajutorul prietenelor tale. Iar acum te pomeneºti cã ai alunecat de douã ori pe noroi ?!”

„Stai jos pe patul ãla de acolo...” spuse Vindecãtoarea indicându-i un pat frumos aranjat. „L-am aranjat special pentru tine, trebuie sã te simți cât mai comfortabil aici, cã oricând existã posibilitatea sã stai poate chiar un semestru întreg aici...” spuse femeia compãtimitoare, arãtându-i cã aranjase patul cum vãzuse cã desenase o datã Sophie. „Nu știu ce m-aș face fãrã dumneavoastrã, Madam Pomfrey...” spuse fata și zâmbi oarecum forțat. Vindecãtoarea se întoarse cu un lichid verde deschis din care turnã câteva picãturi pe o fașã. O înfașurã în jurul piciorul Sophiei și îl prinse cu o vrajã.

„Stai jos, trebuie sã te țin mai mult timp aici, vãd cã ai o entorsã foarte urâtã și e posibilitatea și unei infecții cu noroi magic...” începu Madam Pomfrey sã diagnosticheze rana ei. „Și ai o ranã destul de rea...” completã femeia. Sophie se uitã tristã în jos. Mereu se lovea ! Mereu, mereu, mereu... „De ce mã lovesc mereu ?” oftã ea. „Unii au mai mult ghinion decât alții...” rãspunse vindecãtoarea în timp ce învârtea o lingurã într-un borcãnel în care se afla un fel de lichid de consistența uleiului, de culoare roșie. „Ce e aia ?” întrebã Sophie. „Hmm... cum sã spun ? Un medicament.” rãspunse Madam Pomfrey.

Sophie se lãsã ușor pe spate în patul din Aripa Spitalului și se gândi la prietenele ei. Oare ce mai fãceau ele ? Madam Pomfrey îi scoase fașa de la picor. „AAAAU !” țipã Sophie când Madam Pomfrey îi puse un fel de tifon îmbibat în acea chestie roșie în care amesteca înainte. „Aaaaau... e rece !” exclamã ea. *Oare Bella, Bell sau Helena s-au lovit vreodata în acel mod haotic și insuportabil ?* se întrebã ea, pregãtindu-se sã îi fie pusã o a doua bucatã de tifon rece.

Se uitã la ușã și sperã ca, la un moment dat, aceasta sã se deschidã și sã vinã cineva sã îi aducã temele sau sã vorbeascã cu ea, sau mãcar sã fie cineva, și o viperinã ar fi fost de ajuns la acel moment. Își puse mâna pe baghetã și o roti ușor. În aer aparu o spiralã roșie, cu reflexe negre și albastre. Fata zâmbi, oarecum fericitã cã putea sã facã ceva sã se distreze. Nu era cine știe ce, dar mãcar avea ceva de fãcut. Își lãsã mâna pe pat și se uitã spre ușã.


OOC:sa continue Helena D. Rose