Children of the damned

[Desiree Rose Goth]

Capitolul 11-Confuza

Remind me what to do before I’m dead…

Pierdusem notiunea timpului la un moment dat.
Tot ce stiam era faptul ca mergeam; pierduta in intunericul noptii,infricosata de faptul ca nu-mi puteam gasi drumul spre casa.
Disperare.Asta e raspunsul.
Gafaiam cu suspine intretaiate in timp ce plangeam precum un copil.Pentru ca nimic si nimeni nu va mai fi la fel.Pentru ca in aceasta noapte am aflat ca toate aparentele sunt inselatoare si ca nicio persoana nu ma iubea cu adevarat.
Eram singura.Singura…
Salvati-ma.Sa ma salveze cineva,va rog…
Cosmar devenit realitate.Da.Ura provocata din cauza mea.
Spune adio in timp ce dansezi cu diavolul…Sa nu indraznesti sa te uiti in ochii lui…
Dar nu am renuntat.Cu ultimele forte m-am ridicat din iarba si mi-am ordonat sa merg acasa.Vointa fusese,din fericire,indeajuns de mare incat sa nu-mi abandonez viata.
Dar inca merg pe acesta straduta pustie ce apartine bulevardului visurilor pierdute…
Ratacita.Obligata sa merg pe acest drum.
Si inauntrul meu mi-am dat seama ca eram ingrozitor de confuza.Ma gandeam ca viata este doar o pacaleala pusa la cale de Dumnezeu…Caci nu mai credeam nici macar in propria persoana.
Imi tasneau lacrimi de recunostinta cand mi-am vazut propria casa rasarind printre blocuri.Nu ma ratacisem.Nu patisem nimic.
Nu paseam.De acum alergam inebunita spre propriul camin,singura oaza de familiaritate,chiar daca nu aveam parte de multa dragoste.Singurul loc in care ma simteam precum o persoana normala,de fapt.
Am deschis usa,simtind textura clantei sub mana mea.Niciodata nu credeam ca o sa iubesc atat de mult o simpla clanta de metal.Dar puteam.
Mama mea,impreuna cu iubitul ei,stateau lungiti pe canapea,cu televizorul deschis.Asa cum am sperat,nu am facut niciun zgomot.Nu vroiam sa ma ia cu intrebarile.Avusesem deja o zi mult prea lunga.
Am urcat incet scarile vechi de lemn,indreptandu-ma spre baie.Mi-am privit chipul in oglinda; stiam deja ca aratam groaznic,dar aveam nevoie de confirmare.
Noroiul mi se naclaia in parul lipsit de stralucire.Pielea mea avea o paloare fantomatica,iar ochii verzi erau strabaturi de vinisoare subtiri,rosii,din cauza lacrimilor.
Intregul meu trup era presarat cu pamant,asa ca am decis sa fac un dus.
Si ce senzatie iti dadea apa fierbinte pe pielea ta.Parca iti incalzea toate oasele,ajungand pana la inima.Pana in adancul sufletului.
Cand am terminat,m-am mai uitat o data in oglinda.Insa tot nu eram multumita; era ceva nefamiliar pe chipul meu.Ochii mari,speriati…si zgarietura adanca de pe obraz...
Aha.Era expresia confuza si infricosata.M-am prins.
Dar era probabil ceva trecator,nu-I asa?
M-am asezat tacuta in patul meu.Mi-am simtit suvitele ude patand perna,talpile atingand cadrul de lemn.Incredibil cum dadeam importanta acestor detalii insignificante,tocmai acum,cand eram sa pierd totul.
Am mangaiat pana si patura de pe mine.Nu stiu de ce.Poate ca eram nebuna.Dar pretuiam fiecare respiratie,fiecare bataie a inimii.Erau nepretuite.
M-am strans de frica cand mi-am dat seama ca maine era o alta zi.