Going Under

[Desiree Rose Goth]

Chapter 14-I know you’re still there



( http://www.youtube.com/watch?v=hzkagzafy...re=related )

“Multi plang si nu stiu de ce. Se ineaca intr-un amar fals fara de care au impresia ca sunt incompleti. Altii sufera cumplit, se pierd in teroare, iubesc cu disperare si totusi raman…”

Intr-un final realizasem ca nu puteam lasa suferinta sa ma afecteze mai mult de atat.Devenisem deja vulnerabila,invaluita de singuratate,din cauza durerii.Ar putea un om sa se izoleze singur,avand in acelasi timp constiinta impacata?
Nu.E ca si cum te-ai sacrifica singur,ca si cum ti-ai condamna etern sufletul la singuratate si amaraciune.Ar putea indura o persoana asemenea tortura?
Nu mai vreau sa am oglinda aceasta sumbra a personalitatii mele.Am spart sticla cu brutalitate,satisfacuta de fiecare ciob ascutit ce cadea la picioarele mele.
Da.Era timpul ca eu sa ma lepad de tristete.Era timpul sa redevin eu.
Si cand m-au chemat cu totii afara,cum as fi rezistat la o asemenea tentatie?Senzatia data de talpile plutind printre firele de iarba,razele soarelui rasfrangandu-se in parul tau,chiar si picaturile de ploaie prelinse pe umeri,toate imi deveneau incetul cu necunoscute.Trebuia sa redevin eu insami,vroiam sa-mi lipesc bucatile inimii mele pana nu era prea tarziu.
Era doar o zi obisnuita…dar pentru mine erau secundele unei renasteri neasteptate,dar binevenite in suflet.Nu un dulce sacrificiu,ci o bucurie.
“-La ce te gandesti?”sopti Dan.
Atat de neasteptat.Nici nu stiam cand a venit langa mine,privindu-ma,incercand sa-mi inteleaga tacerea.Oare isi dadea seama de ceva?
“-La toate”,am raspuns eu zambind.”La moarte si viata deopotriva,doi poli opusi.La destin,ce poate schimba cursul intamplarilor atat de brusc incat te trezesti ca mai ai cateva zile de trait.La emotiile umane…care sunt atat de fragile,dar intense.Si moartea...una din singurele noastre trasaturi.”
Aproba incet din cap,scufundandu-se si el in ganduri.
“-Deci inca iti mai e dor de ea?”
Nu i-a rostit numele si am fost recunoscatoare pentru asta.
Dar tot simteam lacrimile adunandu-se la coltul ochilor.
“-Da”,am murmurat.”Intotdeauna.”
Ma simteam stanjenita.Nici macar fata de el nu ma puteam stapani cum trebuie?Caci tot imi pierdeam bucati din inima,oricat as fi dorit sa nu se intample lucrul acesta.
“-Vrei sa plec,sa te las singura?”spuse el.
Privirea lui era trista,umplandu-se rapid cu amaraciune.Vedea ca sufeream.
Si ma durea si mai mult.
“-Nu,nu pleca”,l-am rugat.Vroiam ca cineva sa stea langa mine,sa ma asculte,sa ma inteleaga,dar in acelasi timp doream sa fiu singura.
Oare era ceva in neregula cu mine?Eram pierduta pe vecie si nu mai puteam fi salvata in niciun chip?
“-Vrei sa raman cu tine?”intreba Dan.
Iar aceste cuvinte faceau totul si mai greu.
Cum as fi putut exprima ce simteam in propozitii coerente?
“-Nu”,iesira cuvintele de pe buzele mele incordate.Chiar nu am vrut sa spun asta,am regretat pe urma.
“-Pai hotaraste-te odata”,rase el dezorientat.
Am inghitit in sec,incercand sa nu las lacrimile sa puna stapanire pe mine.
“-Nu stiu ce am vrut si nu stiu ce vreau.”Acesta era adevarul derutant.”Singuratatea ma ucide,iar vorbele mi se par doar praf in vant.Ma intelegi?”
Se apropie de mine si imi inconjura umerii cu bratul drept.Tot ce doream era un raspuns la intrebarea mea.Caci nimeni nu ma intelesese pana atunci…
“-Sigur ca da”,spuse el zambind nefericit.”Suntem fiinte umane,la urma urmei…Simtim de toate: bucurie,durere,dragoste…Si cand ne moare un prieten bun,o cunostinta..simtim tristete si amaraciune.Nu e nimic ciudat in asta,sa stii.”
Am stat si m-am gandit la cuvintele lui.Brusc,prezenta lui nu mi se mai parea atat de apasatoare.
“-Ma bucur ca ma intelegi”,am soptit eu,raspunzandu-I la imbratisare.Si chiar asa era,ma bucuram de toate sentimentele pe care mi le-a enumerat.
Uitasem de el,de iubirea pe care i-o purtam,cea la care nu raspundea.Ma simteam egoista in strafundurile sufletului meu.Cum i-am putut ignora pe toti,gandindu-ma numai la durerea mea personala?
Mi-am dat seama ca ma intelege,poate chiar mai bine decat mine.Doar era prietenul meu,desi imi doream mai mult de atat.
Brusc,lacrimile fierbinti imi alunecau pe obraji.Ma bucuram ca Dan nu ma vedea in starea asta;pe urma s-ar fi simtit la fel de rau ca si mine.
Da..Era timpul pentru schimbari…


~~~~~~~~~~~~~~~~
Sper ca a iesit cum trebuie