Children of the damned

[Desiree Rose Goth]

Capitolul 13-‘Cause inside I realized that I’m the one confused…

De ce secundele trec insuportabil de încet în clepsidra timpului?De ce mã simt ca naiba?De ce toþi ma privesc cu o nuanþã uºoarã de dezaprobare?ªi de ce nu vine Katherine odatã?
Mã gândeam la ce aº face dacã ea nu ar veni aici.Deja trecuserã 10 minute din pauza de masã,iar încordarea mea creºtea deranjant de mult.Parcã stabiliserãm sã ne întâlnim aici acum vreo trei ore,ce dracu’.Prietenii se sprijinã la nevoie,nu?Ar fi culmea ca tocmai mie sã nu mi se aplice zicala aceasta.
Dar mai avea timp sã ajungã.Însã nu ºtiam dacã puteam suporta tãcerea ºi iluziile ce mi se perindau prin minte…
Niºte ochi iscoditori mã pândeau din partea cealaltã a cantinei.Am avut curajul sã îmi ridic privirea ºi sã înfrunt abisul îngheþat ce avea nuanþa aceea gri-albãstruie.
Mã întrebam dacã îmi ghicise deja intentiile.Oricum,acum nu îmi mai pãsa.De ce dracu’ sã-mi pese mie de pãrerea lui?Nu-mi mai plecam de mult auzul la intenþiile lumii,la vorbe,la bârfe.Eu îmi aveam propriile reguli,lumea le avea pe ale ei.ªi cu asta am terminat.
Praf în vânt,vorbe spuse numai de dragul de a fi rostite în minte.Halal de persoana mea.
Urãsc sã fiu fiinþa aceea slabã ºi vulnerabilã care depinde de altcineva.Înauntrul meu sunt confuzã,singura care este confuzã.De ce,pentru ce?
M-am sprijinit mai tare de peretele cantinei.Imediat ce va veni Kate aici vom pleca.Nu mai suportam acea pereche de ochi argintii,privirea lui Chaz examinându-mã.Mã simþeam fãrã apãrare,în teren deschis ºi cu ºanse mici de a caºtiga acest joc.
Mi-am dat seama cã toþi oamenii din încãpere-toþi,în afarã de o micã excepþie notabilã-nu aveau habar de ce mi se intâmpla.ªi mã îndoiam ca le-ar fi pãsat chiar dacã ar fi ºtiut.Toþi râdeau,bârfeau,flirtau,fãrã griji…lucruri obiºnuite,pentru persoane obiºnuite.
De ce eu nu pot fi ca ei?De ce viaþa,cu toate împletiturile ei complicate,mã împiedica sã mã alãtur lor?La naiba,de ce nu sunt,de ce nu mã simt normalã?
Cât de multe întrebãri pentru o existenþã simplã,umanã.
Promisiuni încãlcate…alergând pe acel deal…suiºuri ºi coborâºuri…pentru ce meritã sã lupþi dacã nu ai niciun scop?
Mi-am întors privirea la ceasul de pe perete ºi am oftat.Acum mai erau doar 3 minute pânã suna clopoþelul.Probabil cã Kate nu va mai veni deloc.
Am jucat.Voi pierde.Gata.It’s over.
Vulnerabilã.Rãtãcitã.În disperatã nevoie de prieteni,însã întotdeauna singurã.
Când se vor termina toate acestea..?Când?
“-Hei…”
Vocea aceea.Am auzit-o abia ieri,dar puteam sã jur cã o ºtiam de o viaþã.Soare,raze de soare,înþelegere,prietenie ºi bucãþele mototolite de hârtie..
M-am întors.Acei ochi verzi precum smaraldele îmi strãpunserã pentru o clipã disperarea.Mi se pãru perfect plauzibil faptul cã uitasem pentru doua secunde propriul nume.De fapt,nu numai plauzibil,ci ºi plãcut.
“-Salut”,i-am rãspuns eu,schitând un zâmbet perfect sincer.Speram cã aºa ºi pãrea.”Ǎãã…ce faci aici?”
Colþurile buzelor lui se ridicarã.
Zâmbetul acela.Am oftat în sinea mea,gândindu-mã la frumuseþea Edenului.
“-Sunt profesor”,îmi spuse Adam pufnind.”Am dreptul sã mã plimb prin ºcoalã dupã placul meu,evident.Dar tu ce faci aici,singurã?”
Am ezitat.
“-Pãi…o aºteptam pe Katherine.Trebuia sã ne întâlnim aici.”
Îmi auzeam ºi eu nesiguranþa din voce.Cred cã a simþit-o ºi el.
Ah…uitasem cã el nu o cunoºtea pe Kate.
“-Tipa aceea fiþoasã cu ochi albaºtri care umblã cu o gaºcã de bãieþi?”întrebã Adam dezaprobator.
“-Cred cã aceea”,am zis,aproape râzând.”Ai vãzut-o azi?”
Speranþa îºi aprinse flacãra în mine.Poate cã o voi gãsi pânã la urmã.
“-Mda,m-am înecat în fumul de þigarã când am trecut pe lângã ea.”A izbucnit într-un râs gingaº,absolut încântãtor.”Oricum,am vãzut-o plecând cu un Ferrari acum vreo orã…”
Plecase.Fugise.Mã lãsase baltã dinadins.
Petale de trandafir cãzând lângã tulpina cu spini..
La naiba,ce mã fac acum?
“-Aha”,am dat eu glas gândurilor mele.”ªi..nu ai vãzut unde se îndrepta exact?Adicã..”
Am tãcut când mi-am dat seama cã Adam mã privea uºor încruntat,luând o cale pe care ar fi trebuit sã o încerc ºi eu.
“-De ce tot încerci sã o gãseºti?E clar cã nu îi pasã nici cât negru sub unghie de tine.Dacã te-ai duce naibii,ea tot ar sta ºi ar fuma þigãri.”
Era o afirmaþie,nu o întrebare.
Am înghiþit în sec,încercând sã gãsesc un rãspuns bun.
“-Toþi au prejudecãþi în legãturã cu Katherine.Asta fiindcã aproape nimeni nu o cunoaºte cum trebuie.Suntem prietene de ani întregi ºi…”
“-ªi nu o cunoºti deloc,Vivian,crede-mã.Am vãzut multe fete ca ea care ºi-au distrus în mod irevocabil viaþa.Tu doar crezi cã o cunoºti,dar de fapt crezi într-o iluzie.”
Am vrut sã-I rãspund într-un mod nu tocmai politicos,dar apoi m-am rãzgândit.
Dacã avea într-adevãr dreptate?Dacã mã bazasem mult prea mult pe Katherine,fãrã sã vãd adevãrata faþã a personalitãþii ei?
“-Nu”,am clãtinat din cap.”Am încredere în Kate,e singura mea prietenã.”
“-Asta înseamnã cã tu chiar nu ºtii ce e aceea prietenie adevãratã.De ce nu ai încredere în ce îþi spun?”
Expresia feþei lui era rugãtoare,aproape exasperatã.
“-Nu am încredere în strãini”,am ºoptit eu.”Si toþi din jurul meu sunt strãini fãrã nume,fãrã chip,insignificanþi,deci nimãnui nu-I pot mãrturisi cum mã simt eu,vulnerabilã,fãrã apãrare.Doar unei singure persoane îi pot spune cât de aiurea sunt toate acestea.Katherine.”
“-Dar cum poþi sã…”,începu el sã mã contrazicã.
“-Nu-mi reproºa nimic”,am murmurat.”Vreau sã-þi aud tãcerea.”
Spunând acestea,am plecat de lângã Adam.Sperasem sã mã ajute sã o gãsesc pe Kate…dar ce rost mai avea acum?Cu siguranþã cã avea dreptate,însã eu acceptam atât de greu adevãrul!
Nu-mi pãsa dacã venea cu mine.De fapt,ar fi fost mai bine pentru siguranþa lui personalã sã nu mã însoþeascã.Cine ºtia cum,în ce chip,aveam sã izbucnesc.
Nimeni…absolut nimeni…
Vroiam sã urlu de furie.Nimãnui,absolut nimãnui,nu îi pãsa de mine!S-o ia naiba pe Katie cu tot cu încrederea pe care i-am acordat-o.Nu e bine sã te ataºezi de oameni,fiindca durerea îþi strãpunge masca impenetrabilã încetul cu încetul.Ca sã nu mai vorbesc de furia ce îºi fãcea loc în venele mele…
În spatele meu,paºi alerþi mã urmau într-o tãcere a damnaþilor.


~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Criticati mult.Sunt sigura ca e ceva in neregula pe acolo,orice Poate ca dialogul e prea monoton sau emotiile prea exagerate.Comentati