Nimic mai mult decat putina liniste..

[Bell Evans]

"-Sincer..eu vreau sa merg putin la o plimbare..simt ca ma sufoc daca mai stau inchisa aici" ofta Bell.
"-Noi nu vrem sa iesim..daca ne intalnim cu Filch" spuse Rain.
"-Ei bine, eu am sa trag un pui de somn pana va intoarceti voi" chicoti Stefan.
"-Rose, ce'ar fi daca am incepe noi o discutie coreeana?" propuse Jenny.
"-Ee, asa mai merge!" murmura Rose.
"-Cred ca somnul e o alternativa buna si pentru mine atunci" spuse Rain, cascand.
"-Nunim..pot sa te insotesc?" intreba Alice, timida.
"-Dap..sigur ca da" sopti Bell. "Hai sub pelerina"
Iesira din camera, invaluite de acoperamantul ce le facea invizibile si incepura sa strabata coridorul scufundat in intuneric. O liniste sinistra staruia asupra lor, fiind intrerupta doar de pasii timizi si zgomotul rasuflarilor sacadate. Noaptea acoperea totul cu o cortina cenusie, aproape glaciala.
Tacerea era atat de adanca, incat puteai sa o auzi in sopotul ei nesfarsit, acoperind intreg castelul. Iar domeniile se rasfatau in lumina blanda a lunii pline. Varfurile copacilor din Padurea Interzisa se leganau aproape fermecati de frumusetea astrului celest ce parea sculptat in gheata.
"-Aer curat" murmura Bell, dandu'si pelerina jos. O pus in buzunarul robei si incepu sa se plimbe. Firicelele de iarba ii mangaiau glezenele, iar adierea blanda ii involbura suvitele de par ciocolatii.
Privelistea avea intensitatea unui ocean lipsit de culoare, sub lumina nemiloasa a lunii, in timp ce padurea alcatuia o masa cenusie si compacta, asemanatoare unui zid de stanci impenetrabil.
Alice mergea tacuta in spatele ei, cufundata in ganduri.
"-La ce te gandesti?" intreba Bell brusc.
"-Nimicuri" sopti Alice, cu un zambet.
"-Nimicuri de care depinde intreaga viata.."ingana Bell, privind cerul acoperit de o lumina stravezie, incarcata cu zeci de nori..