Nimic mai mult decat putina liniste..

[Alice Morris]

Alice se aseza pe iarba, la mal. Luna se ineca in lacul nemarginit, aruncand umbre argintii peste undele linistitoare.
-Nimicuri de care depinde intreaga viata.., sopti Bell.
-Ce vrea sa insemne asta?
-Nimic, sunt mai nostalgica de felul meu.
-Da, stiu, te cunosc, ai uitat? Dar, seara asta era totul legat de relaxare. Asa ca, hai sa uitam amandoua problemele, bine?
Bel se aseza si ea pe iarba, si privi in zare.
-Dupa seara de azi, m'am simtit oarecum mai linistita.
-Seara zici? spuse Aly amuzata. Cred ca e trecut de mult de miezul noptii. Nu ar trebui sa fim aici?
-Nu o sa patim nimic, stai linistita!
-Nu imi e frica sa patim ceva, mi'e frica sa nu ne vada cineva, cum ar fi Filch.
-L'am mai pacalit de multe ori pe Filch, daca vine, o sa ma prefac ca sunt lesinata si tu icerci sa ma trezesti.
-Si crezi ca o sa functioneze?
-Mai mult ca sigur! Alice intoarse capul catre lac.
-Nu pot sa cred cat e de mare! zise ea. Oare cum se vede de la castel?
-Hai sa mergem inapoi in Camera si sa'l privim, e foarte, chiar foarte linistitor.
Amundoua urcara scarile de marmura si se indreptau rapid catre etajul VII. Pe coridor, un tropait de masi se auzi, tropait ce semana cu cel al lui Filch.
-Vine cineva, pelerina, repede! zise Alice.
-Nu o mai am, probabil mi'a iesit din buzunarul robei langa lac.
-Fa pe moarta! sopti Astropufa. Bell se intinse pe jos intr'o pozitie teatrala, si Alice se puse in genunchi langa ea. De dupa colt, nu numai ca nu aparu Filch, dar era chiar......in persoana.