Niciodata nu e prea tarziu... [RPG]

[Bell Evans]

OOC~Sper ca nu e vre'o problema ca am continuat eu..

O dimineata de aprilie..o dimineata oarecare, cu nimic
diferita de alta. Un cer senin pe post de acoperamant al domeniilor castelului, impregnat cu un soare zambitor, usor palid, obosit dupa o lupta grea cu intunericul.
Bell se trezi devreme, si cobori in camera de zi. Luase cu ea o pana, calimara cu cerneala, niste pergamente si doua carti de Transfigurare: manualul de la ore si o carte pe care o primise de Craciun in urma cu un an.
Se aseza pe un fotoliu in fata focului si deschise cartea. Din ea cazu pe jos un mic afis, pe care scria mare S.P.A.S.
Un fior ii strabatu tot corpul, pentru ca mai apoi durerea sa se raspandeasca la fel de repede. Era ultimul ei an la Hogwarts..ultimul an in care putea sa lupte pentru spiridusi si drepturile lor. Si ea ce facuse? Uitase de ei..ii abandonase intr'o carte veche cu vraji pentru Transfigurare.
Dar trebuia sa invie clubul. Stia ca inca mai e speranta..ca unii membrii se vor intoarce. Nu putea fi totul pierdut.
Isi aminti vraja care iti arata unde este sediul clubului si o sopti incetisor. Incepu sa alerge spre cealalta aripa a castelului, cu inima stransa de emotie.
Isi aminti de toate intalnirile de acolo..de toti prietenii pe care si'i facuse in cadrul lor..de insignele pentru spiridusi si hainele tricotate..nu! Nu putea fi totul pierdut, mereu exista o a doua sansa.
Ajunse in fata usii din mahon si o deschise cu un scarait incurajator. Dar in locul unde trebuiau sa fie pernele, masutele si scaunele nu mai erau acum decat doua scaune vechi si o masa cu vopseaua cojita de trecerea timpului. Toate acoperite de praf.
Ofta..si mai lasa o lacrima sa cada pe podeaua plina de colb argintiu. Dar isi lua inima in dinti si incepu sa curete de una singura.
"-Curatenius!" sopti ea, cu vocea inecata de lacrimi.
Nu putea crede ca totul se dusese pe rapa, ca nimic nu va mai fi la fel ca inainte..trebuia sa lupte..dar cum? Singura nu putea.
Cineva intra in camera. O vazu. Era ea, Bree. Singura in acel moment care sigur se simtea la fel ca Bell. Pentru ca pusese suflet in activitatea asta, dar uitase de ea in acelasi timp.
"-Stiu cum te simti... Trist, nu?" intreba cercetasa, cu o urma de zambet trist in voce..