În sfârºit, acasã...

[Klavdia Belikov]

"Mamã, nu mã mai cocoloºi atâta!" m-am rãstit la biata mea mamã îngrijoratã.
"Vreau doar sã fii bine, OK?"
Mã sãrutã pe obraz ºi îmi aranjã pãrul.
"OK, mamã, chiar nu trebuie sã îmi strici coafura", am râs eu.
Ne-am îmbrãþiºat. Mi-era deja dor de ea ºi tata, dar abia aºteptam sã merg acasã, la Hogwarts.
Am ajuns la garã cu maºina tatei, un VW albãstrui. Mama era o ºoferiþã destul de bine... deºi aº fi vrut ca ºi tata sã fie azi aici. În fine, am trecut pe peronul 3/4 ºi am oftat.
"Îmi veþi scrie chiar sãptãmânal?"
"Sigur!"
"Mamã! Am 14 ani!"
Mama zâmbi ºi nu mai spuse nimic.
Am privit peronul - era plin de elevi. Boboci, aproape-absolvenþi, prefecþi... Colivii, bagaje ºi cuºti.
"Unde e Greenie?" am întrebat agitatã.
"E aici, draga mea", spuse mama ºi îmi oferi cuºca. Acolo era Greenie, pisica mea cu blãniþã neagrã... cu reflexii verde-smarald.
"Sper ca mãcar anul ãsta sã nu mã simt singurã, mamã," am spus suspinând.
Mi-am îndreptat poziþia ºi am pornit cãtre un nou an ºcolar, simþindu-mã singurã. 'Mi-e dor de el' mi-am spus în gând, amãrâtã. 'Bietul meu frãþior.'