Concurs-Prima mea zi la Hogwarts

[Klavdia Belikov]

Prima mea zi la Hogwarts

Prima mea zi acasã. Trenul a început sã încetineascã, pe mãsurã ce stelele se iveau pe cer. Apoi, o voce înfundatã se auzi din afarã compartimentului: “Pregãtiþi-vã, în câteva momente vom ajunge la Hogwats!”. Puteam sã aud ºuºotelile celorlalþi elevi, care ieºiserã deja pe coridoare, în aºteptarea marelui moment – sosirea la o ºcoalã de vrãjitori.
Mi s-a pus un nod în gât. Picioarele îmi pãreau de plumb ºi abia am reuºit sã ajung pe hol, lângã ceilalþi elevi. Nu am ºtiut dacã ceea ce simþeam era emoþie sau o teamã teribilã. Bobocii de lângã mine murmurau nervoºi: “Sigur o sã ne punã sã ne luptãm cu monºtri. Altfel cum sã ne repartizeze?” “Eu cred cã ne dã un test despre ce vrãji cunoaºtem ºi alte cunoºtinþe despre magie.”
Eram de-a dreptul terifiatã. Nu ºtiam mare lucru, decât cã vrãjitorii au jocul Vâjthaþ, studiem Poþiuni, Farmece, Transfigurare ºi alte materii interesante ºi... cam atât. Nu eram cu adevãrat în spiritul tradiþiei, tatãl meu era un simplu Încuiat, iar mama nu îmi explicase chiar totul despre aceastã lume ascunsã.
Trenul a oprit. Cu toþii am nãvãlit afarã, uitându-ne îngrijoraþi în jur, când, un om înalt ºi bine fãcut, cu un felinar în mânã, sosi sã ne ducã la castel.
“Cei din anul întâi, veniþi cu mine în bãrci” strigã cu o voce groasã, dar blândã. “Nu vã aruncaþi în apã dacã nu vreþi sã fiþi vânaþi de peºti cu dinþi mari!”
Am înghiþit în sec ºi l-am urmat, alãturi de ceilalþi Boboci. Ne-am urcat câte 5 într-o barcã, ce ne-a dus cu o vitezã impresionantã la malul pe care stãtea mãreþul castel. “Uite Salcia Bãtãuºã, tatãl meu mi-a zis sã am grijã cu ea dacã vreau sã îmi pãstrez capul pe umeri” zise un elev din barca mea.
În sfârºit, am ajuns la castel, unde o doamnã simpaticã, îmbrãcatã într-o robã de culoare neagrã, ne-a poftit în Marea Salã, pentru Sortare. Deodatã, nu mai pãream singura care se teme. În jurul meu copiii se vãitau cã nu vor sã pice la acei “papã-lapte de Astropufi” sau la Viperini, cei mai de temut elevi. Am fost aºezaþi într-o coloanã, dar eu nu puteam vedea ce era în faþã – prea multe capete ieºiserã din ºir ca sã priveascã acel ceva.
Numele elevilor au curs greu... Abbot, Lilly – Cercetaºi. Ackerman, Terry – Ochi-de-ªoim. Bain, Miranda – Astropufi. Cele 3 Case anunþate pânã acum izbucnirã în ropote de aplauze, iar cei trei elevi – mult mai liniºtiþi acum – se duseserã fiecare la masa Casei lui. ªi în sfârºit...
“Belikov, Klavdia” anunþã o voce rãguºitã clipa mult aºteptatã.
Am pãºit afarã din coloanã ºi m-am îndreptat cãtre un taburet pe care era aºezat un joben ponosit. În sfârºit îl observasem mai bine. Avea ochi ºi gurã ºi era foarte mare. Mi l-am pus pe cap, iar acesta a cãzut pe ochii mei. Mi-am strâns pumnii, dorindu-mi sã se termine mai repede. Jobenul cugetã câteva clipe. Cu vocea monotonã, anunþã în sfârºit:
“Astropufi!”
Imediat ce mi-am dat jos jobenul, am observat elevii de la masa Astropufilor sãrind în picioare ºi aplaudând. Mai calmã, dar totuºi emoþionatã, am alergat sã îmi întâmpin noii prieteni.
Am mâncat pe nerãsuflate. Eram moartã de foame, iar pe masa lungã erau fel de fel de preparate – de la fripturi rafinate la banalii cartofi prãjiþi, de la delicioasele tarte cu fructe la ºi mai deliciosul suc de dovleac.
Directorul anunþã începerea oficialã a primului trimestru, invitându-ne sã învãþãm cele interesante materii, începând cu a doua zi. Obosiþi ºi plini, ne-am îndreptat în ºir indian cãtre Turnul Astropufilor.

OOC: Nici eu n-am scris despre ore. Prima zi nu presupune orele ºi mna?