Ganduri

[Raizen Isildur]

Raizen se gândi dacã ar fi bine sau nu sã rãspundã la întrebarea Bellei. Heh, what the hell.. ce rost are sã mã ascund ?

„Eh, îmi place sã vin aici, sã mã pitesc într-un colțișor întunecat și sã privesc elevii. Mai ales în serile în care mi-e dor de vremurile în care eram elev și eu.”

Se gândi cã acum se face de râs ca profesor și nu-l va mai respecta nimeni. Nu i-ar plãcea sã-și piardã autoritatea din moment ce în majoritatea timpului era un om foarte încruntat și nesociabil. Nu era cu adevãrat așa, vroia doar sã lase impresia asta. Când fusese mai mic avusese întotdeuna probleme cu bãtãușii, pãrea un copil prea cuminte și se luau toți de el. Nu i-a plãcut niciodatã violența în adevãratul sens al cuvântului însã a fsot atras de metodele de luptã ale încuiaților. I se pãrea fascinant cum niște oameni care nu au magia de partea lor sã facã lucruri atât de uimitoare. A încercat și el la rândul sãu sã se antreneze în felul încuiaților și e greu însã plãcut. Încã o mai face dimineața dupã ce se trezește sau seara înainte de culcare.

Se uitã în jurul sãu și vãzu cã fiecare pare trist și obosit. Obosit da.. era 1 noaptea, pentru numele lui Merlin, dar de ce triști ? Și el era uneori trist însã îi trecea repede când își aducea aminte de clipele petrcute împreuna cu prietenii sãi din copilãrie sau cu pãrinții sãi. Îi era foarte dor de ei. Bãnuia cã o sã meargã o datã și o datã sã-i revadã. Se retrãseserã din lumea vrãjitoriei într-o cãbãnuțã din Munții Carpați, pe undeva prin România. Duceau o viațã liniștitã acum. Se gândi cã dacã el nu avea sã facã ceva fețele celor din jur vor rãmâne la fel de triste și de abãtute așa cã spuse:

„Mã gândeam sã facem și noi ceva interesant. Și-așa suntem în Camera Necesitãții și putem avea orice. Au trecut ani de zile de când n-am mai jucat ascunsea. Ce ziceți ? xD”