Dezastru si mancare !

[Klavdia Belikov]

Încercam sã mã abþin sã plâng, dar lovitura fusese atât de dureroasã - mai dureroasã decât oricare cãzãturã a mea, oricare vânãtaie sau ranã.
Cu o voce pieritã, am întrebat-o:
"Nu crezi cã ar fi fost drept sã te descarci pe cineva din anul V sau VI?"

Aveam gâtul destul de uscat ºi nici la bagheta de la spate nu ajungeam. La naiba!
"Faptul cã nu o sã afle nimeni nu înseamnã cã nu voi cãuta motive ºi momente sã mã rãzbun pe tine" am spus ºi am închis ochii.

Aºa, durerea pãrea mai micã.