Plimbarea nocturna

[Mylene Lycoris OddCat]

am clipit, derutatã, cu gândurile învãlmãºite ºi întortocheate prin mintea mea minusculã - nu mai ºtiam dacã sus e tavanul, sau dacã jos e podeaua. lumina dispãruse brusc, lãsând camera învãluitã într-o beznã cimerianã, de nu puteai sã-þi vezi degetele dacã îþi întindeai mâna la o palmã de ochi. m-am dat în spate, cred cã zdrobind piciorul fetei care tãcuse pânã atunci. m-am dat un pas înspre stânga, auzind vocea celeilalte finþe vii, undeva din faþa mea: ”hei, te simþi bine?” dându-mi ochii peste cap ºi încleºtându-mi fãlcile pentru a nu adresa o replicã tãioasã celei a cãrei voce rãzbãtea prin zidurile ridicate de atacatorii luminii, am auzit un zgomot brusc, o detunãturã înfundatã, care era vocea mea, sugrumatã. ”nu, cum sã nu fiu, doar am fost persecutatã de un poltergeist nenorocit ºi hipnotizatã de o luminã care nu existã, nuu, cum sã nu fiu bine?” nervii îmi erau întinºi la maxim, tensiunea din jurul meu parcã înteþindu-se dintr-o datã, în timp ce aºteptam tot ce era mai rãu din partea locatarilor acelei camere. ridicând o mânã, am împrejmuit locul unde eu ºi cele douã fete ne aflam, cãutând sã gãsesc o luminã. mi-am amintit cã aveam bagheta, aºa cã am ridicat-o în faþa ochilor ºi am ºfichiuit-o, împungând aerul cu al sãu capãt. ”Lumos!” ceaþa difuzã din jurul vârfului baghetei ar fi trebuit sã aparã, însã, nimic nu se întâmplã, deºi acea vrajã îmi reuºise întotdeauna, chiar ºi în trecut. încruntându-mã, am simþit ceva trecând prin spatele meu ºi m-am întors brusc, arcuindu-mi spinarea ca ºi o pisicã gata de atac - însã am observat conturul diformat de întuneric a mâinii fetei, în timp ce vocea acesteia îmi inunda urechile cu susuru-i plãcut: ”apropo, mã numesc klavdia” aceste cuvinte spuse pe un ton necunoscut mie mã fãcurã sã hâsâi, dându-mi seama de diferenþa hârºâiturii create de mine, denumitã o aºa-zisã voce, ºi acea a fetei... cum o chema? ah, klavdia, da. am hâsâit din nou, ceva mai pe înþelesul tuturor: ”mã rog, nu conteazã, da, nu, nu-mi pasã, dar da, hai, sã-þi fac pe plac. zi-mi oddcat.”meh, nu prea eram cu prezentãrile. misterul camerei ascunse de lume ºi blah-blah mã enerva, mai ales cã magia parcã era inexistentã în acea cãmãruþã ciudatã... þâþâind dezaprobator ºi probabil arãtând ca o bãtrânã nebunã, am dat sã caut uºa, având un simþ al cãutãrii lucrurilor mari foarte scãzut. am refãcut drumul împrejmuit, m-am dat în spate de cinci-ºase ori, am zdrobit de zid bagheta, dar nici urmã de uºã. scãrpinându-mã în cap ca ºi un babuin, am pufnit, nerãbdãtoare. trebuia sã ies din acel loc, chiar trebuia... îmi doream acel lucru, dar nu ºtiam de ce - vroiam doar sã scap de întunericul cimerian, sã scap ºi sã fug înspre luminã, sã ajung pe coridoarele castelului... un pocnet fãcut parcã de izbirea lemnului de piatrã ºi... eram afarã... dar nici urmã de cele douã fete. uimitã, am început sã strig, fãrã sã-mi pese dacã trezesc ºi morþii: ”bãi! alo! kvaduila sau cum te-o chema! fata cealaltã! aloo! ” ecourile vocii mele nu pãreau sã rãzbatã prin pereþii de marmurã, dar dacã fetele acelea erau pierdute, ºi eu, ºi ele, eram moarte, dar mai ales eu. stomacul îmi ghiorþãi nepoliticos, ca un semnal, iar un mieunat distins mã fãcu sã îngheþ, privind pisica pufoasã, cu urechile cãptuºite cu pielea de culoarea ºerbetului de trandafir îndreptate înspre mine, o lãbuþã de a sa ridicatã, perniþele moi fiind vizibile în timp ce falangele se legãnau absente în aer... cu o miºcare elegantã a corpului, se furiºã mai aproape de mine, mieunând ºi mai agasant, ochii-i roºii pironiþi asupra alor mei. bocãnitul ºi mormãitul cunoscut al îngrijitorului al ãrui nume nu-l ºtiam se fãcu auzit, iar pisica miorlãi. mi-am luat avânt ºi i-am zdrobit osicioarele firave cu bocancul, deºi îmi era milã ºi scârbã de ce fãcusem, dar nu reuºisem sã mã controlez - corpul pisicii se prãbuºi la o oarecare distanþã de mine, inert. dezlipindu-mi privirile de ceea ce pãrea a fi o pisicã vie, mi-am luat picioarele în spinare, fugind. nenorocoasã fiind din naºtere, am alunecat pe apa care nu se uscase încã, m-am izbit de balustradã ºi am tãbãrât asupra unei uºi, care se deschise, parcã, în mod automat, iar apoi se închise în urma mea. tocmai doborâsem pe cineva ºi stãteam cât eram eu de lungã ºi de latã lângã acea persoanã, gâfâind din cauza sperieturii... eram din nou în camera ciudatã, iar persoana de lângã mine era - poate - klavduria sau cum o chema... zvârcolindu-mã ca un peºte pe uscat, m-am ridicat cu greutate ºi am sãltat-o în picioare ºi pe fatã, neºtiind dacã ea era mai nãucitã decât mine, sau dacã eu eram mai speriatã ºi dacã inima îmi bãtea mai nebuneºte decât a îngrijitorului ce, pesemne, acum îºi privea pisica imobilã... un urlet sãlbatic se auzi pentru o milisecundã, înainte de a se pierde în zgomotele produse de respiraþia mea sacadatã. dând sã mã sprijin de ceva, m-am prins de un raft, care, cu o scârþâiturã asurzitoare, se prãvãli pe podea, cu un zgomot de porþelan spart.

ups.


NOTES!? aberez, aberez, lalaaaa. WORDCOUNT!? many f'n words. LOCATION!? coridoarele ºcolii. OUTFIT!? uniform. BANNER CREDS!? of caution 2.0, and the thread design too, credit to caution 2.0