La peron

[Mylene Lycoris OddCat]

• Threstalii... Caii fãcuþi din piele ºi oase, fãrã nici un pic de carne, cu aripi mari, translucide, prin care lumina se filtra gri, creaturile pãrând a aduce moartea împreunã cu ele, ca o ceaþã semipermanentã plutind în jurul lor, cu ochi orbi, lãptoºi, cu faþa osoasã încadratã de o coamã lungã, neagrã, ce le acoperea gâtul scheletic aproape în întregime, cu picioare lungi, subþiri, ºi cu dinþi tãioºi, perfecþi pentru carnivorul animal fantastic, a cãrui fire blândã se ascundea în spatele faþadei îngrozitoare, adevãrate ciudãþenii mitice, aceºtia erau Threstalii... Vãzându-i cum încep sã porneascã în trap înspre tren, ghidaþi de trei vrãjitori înfofoliþi în robe groase, de drum ºi cu mãnuºi groase, din piele de dragon, lucrul mã fãcu sã mã apropiu de aceºtia, privindu-le coastele ce ieºeau în relief, ºi pielea neagrã ce îi acoperea... Nu degeaba aveam un Threstal ca ºi un Patronus, Threstalii, animale formidabile, animale mistice, necunoscute, închegate din cele mai negre vise de om...
  
  Înghiþind în sec, uitând de fata japonezã ºi de bãiatul tãcut pânã atunci, am avansat cu paºi mari cãtre animale, care erau înhãmate în ºir indian în faþa trenului, scoþând sunete ascuþite, ca de uliu. Unul singur se agita ºi tot sãrea, fâlfâind din aripi, în timp ce lanþuri groase erau încolãcite în jurul gâtului lui, trãgându-l în jos, fãcându-l sã continue sã necheze în felul ciudat, diversificat, al threstalilor. M-am apropiat de acesta, ridicând o mânã ºi trãgându-mi-o înapoi imediat, cãci threstalul dãdu sã mã muºte, înainte de a se da bãtut, lãsându-se dus la tren, în faþa celorlalþi. M-am dat în spate, clipind, apoi am scrâºnit din dinþi ºi mi-am bãgat mâinile în buzunarele pantalonilor, revoltatã.
  
  “Cum pot sã facã aºa ceva unor Threstali?!” aproape cã am urlat eu, tot uitându-mã la animalele mitice, ce se împleticeau în timp ce încercau sã tragã trenul, sforþându-se ºi dând din aripi în zadar, însã urnind roþile maºinãriei Încuiate încetul-cu-încetul, toþi cu aripile deschise, începând un marº forþat, cu gâturile uºor arcuite ºi cu pielea lor întinsã la maximum. M-am încruntat, ºoptind ca pentru mine, în timp ce Threstalii începeau un trap alert, reuºind sã scoatã trenul din acea împotmolire minorã ºi apoi oprindu-se brusc, respirând sacadat, fiind imediat eliberaþi din hamuri ºi prinºi cu lanþuri de oþel, mai apoi traºi pe peron, aproape de mine ºi de cei doi pe care-i întâlnisem... Am încercat sã mã apropii de unul dintre ei, care mã privi fix pentru câteva secunde, pãrând nu doar cã mã vede, ci cã-mi vadã intenþiile zbârnãind prin cap, dintr-un loc în altul.
  
  Apoi, cu un fâlfâit al aripilor lor gigantice, pur ºi simplu dispãrurã.
  
  
  
  
  
  ooc, vã rog sã nu spuneþi ce zic eu sau ce fac eu... nu-mi place. thank you.