La peron

[Mylene Lycoris OddCat]

• “Fuiru Sama trebuie sa rezolve asta...Dattebayo, pana si cainele meu s-ar fi miscat mai repede. Cu siguranta vor aduce dragoni... Nu, Kazu, nu pe Naoda...”
  
  Mã holbam la fata japonezã ca la felul treiºpe, în timp ce ea îndruga nu ºtiu eu ce chestii despre nu ºtiu eu ce câine ºi dragoni ºi Kazu ºi... o bubuiturã mã fãcu sã-mi acopãr urechile, în timp ce un zgomot ciudat, anormal, îmi invada urechile degeaba acoperite - peronul pãrea cã se zguduie ºi cã se îndoaie, crãpãturi paralele aºternându-se pe suprafaþa acestuia, în timp ce, cu ochii întredeschiºi, puteam observa un animal cu multe picioare ieºind de sub ºine, dintr-o groapã imensã, ridicând trenul pe locul iniþial, în timp ce câþiva vrãjitori, cu niºte cãºti din piele pe urechi, sudau cu ajutorul unei vrãji ºinele, fãcându-l pe miriapod sã se agite zadarnic - nu ºtiam de ce naiba scotea sunetele alea ciudate de-mi fãceau creierii inexistenþi sã-mi explodeze cu viteza luminii, dar cert era cã animalul dispãru brusc, îngropându-se în pãmânt.
  “”
  Primul meu impuls fu sã strig dupã acesta, ‘e cald acolo jos?’, însã expresia vrãjitorilor ce-ºi dãdeau cãºtile jos mã fãcu sã tac mâlc, cu greu abþinându-mã sã nu pufnesc în râs cu prima ocazie. Un om bondoc se miºcã cãtre ºine, þinând un megafon uriaº în mâinile sale mici ºi începând sã urle în el, fãcându-mã sã încep sã râd, din cauza vocii sale ascuþite, ce semãna cu cea a unui clown care delira din cauza sucului pe care-l bãuse în cantitãþi mari; râzând încontinuu, aproape alunecând de pe geamantan, abia am auzit cuvintele pe care le forma vrãjitorul:
  
  “PORNIREA TRENULUI VA FI INTARZIATA CU UN SFERT DE ORA!”
  
  Mi-am ºters lacrimile din cauza râsului isteric care mã apucase, ºi m-am uitat cu sprâncenele ridicate la fata japonezã, care murmurã ceva ce semãna cu un da, în limba ei maternã. Am oftat ºi mi-am acoperit urechile, atunci când un al doilea strigãt al vrãjitorului se fãcu auzit - eram sigurã cã ºi Încuiaþii puteau sã-l audã, iar dacã acest lucru se întâmpla, toatã lumea, mai exact toþi vrãjitorii, aveau sã fie arºi pe rug, spânzuraþi, aruncaþi în foc, în apã îngheþatã, într-o groapã adâncã, fãrã fund. Din nou, din cauza unui vuiet teribil venit de sub tren, de sub peron, abia am putut auzi cuvintele stupide:
  
  “DEFECTIUNI MINORE!”
  
  Pe bune? Defecþiuni minore? Cât aveam sã mai aºtept? Douã mii de ani, sau cinºpe minute? Dilemã, dilemã, dilemã...
  
  
  ooc, vã rog sã nu spuneþi ce zic eu sau ce fac eu... nu-mi place. thank you.