Lectia 8

[Mylene Lycoris OddCat]

• Am fãcut o fandare bruscã, cãtre clanþa uºii clasei de Farmece, apucând-o ºi trãgând-o cu toatã puterea, înainte de a þâºni în prag, gâfâind, îndesând cele câteva pergamente ce-mi cãzuserã din ghiozdan la locul lor. Am îngheþat când am vãzut-o pe profesoarã ºi când i-am vãzut pe cei câþiva colegi care veniserã la orã, aºa cã am luat dintr-o datã poziþia de drepþi, cãlcând din greºealã pe tivul pelerinei ºi aproape pierzându-mi echilibrul. Întârziasem din nou, de data aceasta la o altã orã, ºi eram sigurã cã dãdusem de data aceasta de o pedeapsã de toatã frumuseþea - ºtiam cã nu era bine sã întârzii, mai ales când fãceai voit lucrul acesta... însã, cu o încercare de a zâmbi, am aranjat cele întâmplate în cap ºi am reuºit sã realizez o scuzã cât mai plauzibilã, mai aproape de ceea ce mi se întâmplase. Un rezumat de câteva cuvinte ar fi, fugit cãzut dat cu capu' mers fugit cãzut din nou, pierdut timpul, ajuns în clasã, clasã greºitã, fugit, alunecat, ajuns. Ceva de genul ‘eu Tarzan, tu Jane.’
  
  “Scuze pentru întârziere, domniºoara profesoarã, am... alune-- am cãz-- am pier-- am ado-- m-am rãtãcit,” am ajuns eu sã spun, tot bâlbâindu-mã!
  
  Fãrã sã mai aºtept ceva, m-am rotit spre dreapta ºi am început sã merg în pas alert cãtre cea mai depãrtatã de catedrã bancã, trântindu-mi ghiozdanul pe aceasta ºi scoþându-mi bagheta din robã, în timp ce cu mâna opusã scotoceam dupã cerneala albastrã, o panã ºi o bucatã de pergament. Fãcusem rost de un sul de pergament de vreo doi metri, de cãlimarã, însã pana neagrã, de corb, pana preferatã de mine, era de negãsit... M-am încruntat ºi, bodogãnind, am scos cartea de Farmece, apoi m-am trântit pe scaun, uitându-mã pierdutã în jur, dupã niºte pene de scris. Mai aveam eu ceva resturi rupte din pene vechi, sau obiecte de scris cu vârfuri tocite, însã nu aveam nici un chef sã scriu cu jumãtãþi de pene. Am oftat ºi am aºezat ghiozdanul pe jos, observând cã eu cãlcasem pe ceva - pana de corb! Am luat-o ºi am aºezat-o pe masã cu grijã, parcã îmi gãsisem animalul de companie mult iubit în stomacul unui animal, încã viu. Adicã, cu scârbã. Aºa am aruncat-o.
  
  Am pufnit ºi am desfãcut pergamentul lung, lãsându-i un capãt sã atârne de pe bancã, bãlãbãnindu-se în aer. M-am iscãlit într-un colþ, am scris stângaci ºi data, acoperind-o cu douã-trei picãturi negre, din greºealã. Am aºezat pana înapoi în cãlimarã ºi încruciºându-mi braþele peste piept, cu ochii întredeschiºi, orbiþi de razele de luminã ce pãtrundeau prin ferestre pânã la mine. Tabla era goalã, pesemne proaspãt ºtearsã, iar colegii mei pãreau nehotãrâþi, la fel ºi profesoara. M-am strâmbat, privind pana ce stãtea perfect dreaptã, susþinutã într-un fel de magia ei, înainte de a încerca sã realizez dacã lecþia fusese scrisã ºi apoi ºtearsã, fix înainte ca eu sã ajung în clasã, sau dacã nu era încã nici o lecþie. Am clipit, puþin derutatã.
  
  ooc, erm... vã rog sã nu spuneþi ce zic eu sau ce fac eu, sincerã sã fiu... nu-mi place. ._. mersi.