Plimbare in miez de noapte

[Mylene Lycoris OddCat]

• “Dã-mi drumul, boºorog bãtrân ce eºti!” am urlat eu, însã în zadar, fiindcã îngirjitorul îmi strânse încheietura mâinii ºi mai tare ºi continuã sã mã tragã cu putere, deºi mã smuceam ºi încercam sã mã prind de ramele tablourilor. Pisica a cãrui nume nu-l ºtiam, nici dupã câþiva ani de stat la Hogwarts, ne urmãrea tiptil-tiptil, fãrã sã scoatã nici un zgomot, hâsâind când eu mã smuceam ºi dând din coadã ca ºi un câine, parcã mândrã de stãpânul ei. M-am dat în spate ºi am încercat sã scap, însã nu aveam bagheta la mine ºi nici mãcar ºarpele, aºa cã eram neajutoratã. M-am dat bãtutã ºi am zâmbit trist, mergând în acelaºi ritm cu Filch, privind podeaua în timp ce mã împleticeam, fiind sigurã cã aveam sã fiu exmatriculatã. Mi-am muºcat buza de jos ºi mi-am ridicat privirea atunci când îngrijitorul s-a oprit, iscodind cu vãzul uºa din lemn care se deschise cu un scârþâit, dând la ivealã o camerã urâtã.
  
  Tapetul era scorojit, biroul era mânjit ºi mai degrabã de puteai întreba cu ce nu era mânjit - în spatele scaunului cu picioare inegale se aflau, însã, lanþuri strãlucitoare, care contrastau cu putere de cãmãruþa sãrãcãcioasã. Plicuri ºi dulapuri zãceau peste tot în camerã, iar când Filch mã fãcu sã stau jos pe un taburet scund, am oftat din nou, închizându-mi ochii. O voce mã fãcu sã tresar ºi ma privit-o perplexã pe japonezã, în timp ce ºarpele se târa în urma ei, înspre mine, încolãcindu-se în jurul piciorului meu ºi muºcându-mã uºor - bine cã era neveninos. Încã nevenindu-mi sã cred, am auzit-o pe fatã vorbind.
  
  Mmm, domnule ingrijitor, as vrea sa stiu daca exista voluntari pentru curatatul salii trofeelor, a bucatariei si a salilor de casa si detentie. Daca nu, as dori sa ma ofer eu.
  
  Ce-i asta?! Iti bati joc de mine!?
  
  Mi-am holbat ochii ºi mai tare când Filch se prelinse pe podea ºi cu greu am încercat sã nu mor de râs, în timp ce mã ridicam, muºcându-mi pumnul cu putere, simþind cum îmi dau lacrimile din cauza faptului cã nu mia puteam sã respir ºi sã merg cum trebuie. Am trântit uºa biroului ºi am început sã râd, pierzându-mi echilibrul ºi prãbuºindu-mã pe jos, þinându-mã de burtã. Mã învârteam pe acolo, râzând de mama focului, având faþa scãldatã în lacrimi, când m-am oprit, ridicându-mã ºi ºtergându-mi faþa cu mâneca. Nu mai râsesem aºa de muult timp... M-am încruntat ºi am luat-o pe japonezã de braþ, fãcând-o sã alerge dupã mine în timp ce mã îndreptam înspre uºa pe care o lãsasem închisã, ºtiind foarte bine cã aveam sã-l gãsesc pe acel bãiat acolo.
  
  “Oh, nu,” am gemut eu când am auzit un mieunat mult prea cunoscut. “ Mieunaoa-i pe mã-...”, am început sã zic eu, fiind întreruptã de un alt mieunat prelung al pisicii - în faþa noastrã era ea, în spate Filch, iar la dreapta balustrada.
  
  Ups.