Tu esti eu!Eu cine sunt?

[Layla Wong]

Era o liniste infernala.In coltul camerei se auzeau niste picaturi cazute pe podeaua rece a camerei.Alaturi de picaturi statea o fata care plangea.Picaturile de lacrimi nu incetau sa se opreasca,inundand fericirea fetei.
"-Iar plangi?Inceteaza odata!"se auzea o voce ferma din camera.
Fata a ridicat capul,insa in camera nu era nici o urma de viata.
"-Cine esti?Unde esti?"intreaba fata stergandu'si lacrimile de pe obrazul ei.
"-Vreau sa te ajut."
"-Cine esti?"
"-Eu sunt tu!Din pacate trebuie sa traiesc cu o finta slaba ca tine.Numai plange,esti chiar penibila!"
"-Tu esti eu?"
Ultima intrebarea a fetei i'a ramas tiparita in minte."Cum adica el era ea?".Nu ii venea sa creada ce aude.Dar vocea a intrerupt'o din ganduri.
"Da...ai auzit bine!...Eu sunt in tine.Dar nu semanam deloc.Eu sunt puternic,dar tu?Uita'te la tine cat de oarba esti.Nici nu vezi ca oamenii se folosesc de tine....Te invat eu cum sa fi ca mine.Vrei?"
"-Da!Vreau asta.Vreau sa ma luminezi!"spuse fata cu speranta.
Dupa lacrimile care au cazut in cinstea fericirii ei,numai atata i'a mai ramas.Sa creada,sa spere,ca intr'o zi va fi din nou fericita cum era inainte.

"-Asta am vrut sa aud...Te ajut sa ii uiti pe toti oamenii care ti s'au parut tie dragi.O sa te invat sa'l uiti pe cel care odata te'a tradat."
"-Nu!"striga ea disperata."Nu vreau sa uit!Uitarea este cea mai mare pedeapsa al orcarui om"srtiga cu spaima catre persoana din ea.
"-De ce nu vrei sa il uiti?El te'a uitat pe tine si te'a calcat pe picioare fara ca tu sa iti dai seama sau fara sa banuiesti vreo clipa"
"-Inceteaza!Nu ma mai chinuii!Mai bine pleci!"
"-Te chinui?Foarte bine.O sa te chinui seara de seara pana nu o sa mai suporti durerea si simti ca numai ai aer!"
"-Taci!"

Se lupta din greu sa invinga dubla ei personalitate care o indemna sa ii uite pe toti care i'au facut vreodata rau.Insa ea era diferita de acea persoana.Ea era in stare sa ierte si sa treaca peste greselile facute de altii.Se lupta...dar a cedat presiunii si valulile de lacrimi izbucnira iara.Acele lacrimi de sinceritate pareau ca niste perle mici care se rosogoleau pe pielea ei de casmir.

"-Nu,nu!Nu plange iar...Ce e cu tine?Tu...care esti cunoscuta ce toti prietenii tai vesela...Nimeni nu cunoste partea slaba a ta?"
"-Poate ca nu..."zise fata printre lacrimi.
"-Nimeni nu cunoste pentru ca nu esti asa!"
"-Dar cum sunt?Acum stau si plang.Daca nu sunt asa de ce plang inca?"
Vocea fetei rasuna prin toata incaperea.Deodata numai era decat ea si sufletul ei distrus.Lumea era sub stapanirea tristetii si a dezamagirii.Lumea aceea colorata si frumoasa pe care o avea,se transforma din ce in ce mai mult intr'o lume gri si rece.
"-Unde esti?"

Nimeni numai raspundea!

"Unde esti?"

...Liniste...

"-Te implor!Nu ma lasa in intuneric.Am nevoie de tine.Ai spus ca tu esti eu...Atunci de ce nu sunt ca tine?...Raspunde!...Nu ma lasa..."
Si vocea fetei pierii in inuneric fara ca cineva sa o poata auzii si fara ca cineva sa o poata ajuta.