Harry Potter si Sarpele Mistic (+16)

[Munro Kirkner]

[In orele urmatoare ma apuc de capitolul VIII. Ca de obicei, vedeti capitolele cu pana la o luna mai devreme pe http://sarpelemistic.wordpress.com ]

Capitolul III


Oaspetele

Saptamana care urma fu lipsita de evenimente. Harry si Dudley se trezeau in fiecare dimineata pentru alergat, iar Harry petrecea apoi fiecare zi lucrand in gradina, de multe ori purtand-o pe Sandy pe brat si palavragind cu ea. Serile le petrecea citind cartile sale noi si facand tema de vara. Se obisnui sa o ia pe Sandy in camera; chiar sa doarma cu ea pe brat. In momentele in care nu era pe bratul lui, era neobisnuit de usurat.

Prima data cand o lua cu el in camera, Sandy se simti alarmata de prezenta lui Hedwig.

“M-ai adus aici ca sa ma omori?” intreba ea. Harry se uita intrigat la ea.

“Nu, ea e bufnita mea, Hedwig. Duce scrisori. Ea poate gasi pe oricine in lume si sa imi transmita scrisorile, chiar daca eu nu stiu unde se afla. Toate bufnitele de posta pot.”

“Impresionant,” sasai Sandy, sunand ca si cum nu era pe deplin convinsa. “Asa deci, deja ai un animal de companie.” Suna putin ranita.

“Pai, Hedwig imi face un serviciu, iar eu am grija de ea si o hranesc. Deci, cred ca e mai degraba un servitor decat un companion.” Dintr-o data I se paru ca nu era diferenta mare intre asta si spiridusii de casa pentru drepturile carora lupta Hermione. “Credeam ca nu vrei sa fii animalul meu de companie.”

“Adevarat. Si nici servitorul tau nu vreau sa fiu. Deci ce sunt?”

Harry se uita la ea ganditor. “Ce zici daca esti colega mea de camera?”

“Ce inseamna ‘coleg de camera’?”

“Pai, e un termen care defineste oamenii care impart o locuinta. De obicei sunt prieteni.”

“Dar prieteni?”

“Ce-I cu ei?”

“De ce ai sugerat sa fim colegi de camera si nu prieteni?”

“Ha- Habar n-am. Esti prietena mea, Sandy? Mi-ar placea asta.”

“Da. Sunt prietena ta, Harry Potter.”

****

Cam la o saptama si jumatate dupa aniversarea lui, Harry se pregatea sa mearga in camera lui cand dintr-o data rasuna soneria. Fara sa se gandeasca de doua ori, Harry striga: “Deschid eu!” si se duse sa apase pe clanta.

Era Snape.

Harry striga si se trase inapoi; Snape era ultima persoana pe care se astepta sa o vada in Privet Drive. Acesta era imbracat in haine de Incuiat, ceva ce Harry nu mai vazuse niciodata. Dar hainele era oarecum nelalocul lor in Surrey (poate cu exceptia colonelului retras excentric, doua strazi mai incolo); era imbracat ca cineva care tocmai fusese in Safari in Africa, incepand de la bocanci si terminand cu casca la care putea fi atasat o plasa impotriva tantarilor. Avea chiar si o teaca la curea, desi Harry recunoscu intr-ansa bagheta. Unde se vedeau genunchii intre pantalonii scurti kaki si sosetele lungi pana la genunchi, avea pielea palida ca moartea, dand de gol faptul ca nu a fost in viata lui in Safari. Parul sau negru slinos era prins intr-o coada sub casca. Harry statea acolo privind fara sa ii vina sa creada.

“Si eu ma bucur sa te vad, Potter,“ mormai acesta. Harry se dadu brusc inapoi cand Snape inaintea, uitandu-se in jur suspicios, ca si cum astepta o ambuscada din spatele picturii atarnate pe perete sau de sub masuta de flori din mijlocul holului. Apoi urma un caine negru urias, iar Harry ofta cu usurare.

“Sirius!” Dar nasul sau nu se transforma imediat in forma sa umana; acesta mirosi suspicios aerul din hol, apoi paru sa ii faca semn lui Snape, care se intoarse afara si chema alti oameni care stateau ascunsi in afara cercului de lumina care iesea din casa.

Oamenii intrara in casa. Erau Hermione si parintii ei. Harry fu la fel de socat ca atunci cand il vazu pe Snape. “Hermione!” fu tot ce putu sa spuna. Intreaga familie Granger arata de parca erau pe fuga. Cu totii gafaiau de greutatea bagajelor, pe care probabil le tarasera din Anglia pana pe Insulele Greciei si in Bulgaria. El crezu ca Hermione parea de-a dreptul extenuata desi nu putea sa ii vada ochii; avea ochelari negri de soare. Purta niste blugi scurti pana deasupra genunchilor, iar in picioare purta o pereche de sandale care aratau ca si cum au fost purtate mult timp. Aratau cu totii cam prafuiti, ca si cum ar fi venit pe jos din Bulgaria.

Harry ii impinse pe toti in sufragerie, apoi inchise usa de la intrare. Dudley si parintii lui stateau acum in hol uitandu-se socati la partida care tocmai le invadase casa.

“Hey, ce se in-,” incepu unchiul lui Harry cand intra in sufragerie urmat indeaproape de matusa Petunia si Dudley. Pe neasteptate, Sirius se schimba dintr-un caine mare negru in forma sa umana, iar matusa Petunia se arunca speriata in spatele sotului ei si urla. Sirius indeparta niste praf de pe robele lui negre si aduse putina ordine in parul lui negru.

“Dati-mi voie sa ma prezint,” spuse el, intinzand mana inspre Vernon Dursley. „Eu sunt Sirius Black, nasul lui Harry. Am placerea, in sfarsit.“

Vernon Dursley se dadu in spate impingandu-se in nevasta lui, refuzand sa atinga mana intinsa a lui Sirius. Pe neasteptate, Dudley facu un pas in fata si ii prinse mana, spunand cu o voce autoritara, “Dudley Dursley” si scuturand mana lui Sirius. Sirius ii zambi lui Dudley, iar Harry ii facu acestuia in semn de apreciere. Apoi observa cum Dudley se uita la Hermione.

“Ne pare rau sa dam buzna asa, neanuntati, dar este o urgenta. Cand familia Granger era in Bulgaria, a avut loc o tentativa de rapire. Vrajitori intunecati au incercat sa o rapeasca pe Hermione.” Harry se uita socat la Hermione, care sedea, cu fata impietrita, inca purtand ochelarii negri. “Viktor Krum reusi sa o salveze pe Hermione, dar nu inainte ca Hermione sa ii auda vorbind despre primirea unor instructiuni de la cineva numit Lucius.” El se opri, lasand asta sa intre. “Cred ca stim cu totii despre cine e vorba.”

Membrii familiei Dursley isi scuturara capetele a nu, neavand nici o idee despre ce vorbea Sirius, aratand de parca nu si-ar fi dorit nimic mai mult decat ca el si cei veniti cu el sa dispara. Mama Hermionei se aseza langa ea, asezand o mana in jurul umerilor ei si incercand sa ii puna capul pe umar, dar Hermione nu vru nimic din toate astea, si se ridica dreapta in picioare, refuzand sa fie dadacita.

“Eu eram cu ei in Grecia si Bulgaria, dar eram plecat sa il intalnesc pe profesorul Snape cand s-au intamplat astea. Am vorbit cu directorul de la Hogwarts, care fu de parere ca acesta ar fi cel mai sigur loc pentru Hermione pana incepe scoala. Parintii ei vor fi ascunsi pentru protectia lor; tocmai se fac aranjamentele.” Parintii Hermionei nu pareau fericiti de asta.

“A-avem un cec pe care vi l-am putea da. Pentru camera Hermionei si mancarea si restul pentru restul verii,” spuse mama Hermionei. Harry observa cum ochii matusii sale lucira. Matusa Petunia refuza rar bani, iar parintii Hermionei pareau relativ normali, cu exceptia faptului ca erau in compania lui Sirius si a lui Snape.

“Poate sa ramana?” ii intreba Sirius. Parea sa le fie frica sa il refuze, si unchiul Vernon inclina foarte usor din cap. Domnul Granger scoase un caiet de cecuri si incepu sa scrie un cec. El il intinse unchiului Vernon, care deschise larg ochii si paru sa se trezeasca dintr-o data.

“Harry!” striga el. “Du bagajele prietenei tale in camera oasptetilor!“ El smulse practic cecul din mainile domnului Granger, care paru putin jignit. Harry ridica bagajele Hermionei si ii spuse “Camera ta e sus.” Ea inclina din cap si il urma in coridor. Sirius se schimba la loc in caine, aducand un nou strigat pe buzele matusii Petunia. Snape si familia Granger mersera in hol, urmati de un caine mare negru.

“Multumim, doamna si domnule Dursley,” spuse Snape intr-o voce joasa si uleioasa, de parca stand de vorba cu niste incuiati ii parea lipsit de gust. “Vom pleca acum.”

Dupa ce usa de la intrare se inchise, Harry si Hermione urcara pe scari. Ea inca isi tine capul sus cu mandrie. Harry puse jos bagajele ca sa deschida usa, apoi intinse mana inauntru ca sa aprinda lumina si se da inapoi, lasand-o pe ea sa intre prima. El o urma inauntru, puse bagajele pe pat apoi statu, privind-o cu atentie. Camera parea anormal de tacuta.

Pe neasteptate, Hermione sopti: “Inchide usa.”

Harry o inchise si Hermione isi dadu imediat ochelarii jos, dezvaluindu-si ochii rosii de plans. “Oh, Harry!” Hermione se duse la Harry si isi incolaci bratele in jurul mijlocului sau, plangand pe pieptul lui. Harry o imbratisa incet si isi puse obrazul pe crestetul ei (el era surprins sa descopere ca acum era cu cativa centimetri mai inalt ca ea; de obicei erau de aceeasi inaltime) si ridica o mana ca sa o mangaie pe par, surprins de textura fina a suvitelor ei. Ultima oara cand o imbratisase fusese pe peronul trenului de la King’s Cross la sfarsitul lui iunie, si il sarutase pe obraz, lucru care il surprinse; nu mai facuse asta niciodata pana atunci. Dar asta nu mai era o imbratisare de ramas bun; nu mai statusera niciodata imbrasisati cand ea plangea in bratele lui. Au stat asa pentru ceea ce a parut o perioada foarte lunga de timp, apoi, cand ea doar se sprijinea pe pieptul lui si incetase sa planga, el ii ridica fata ca sa se uite la ea si o saruta usor pe frunte.

“Esti obosita. Odihneste-te.”

Se duse la usa si o deschise. Ea se uita la el ca o caprioara surprinsa de farurile unei masini.

“Noapte buna, Hermione.”

“Noapte buna, Harry.”

Harry inchise usa incet, gasindu-l pe Dudley pe hol cu o expresie intrebatoare pe fata. Harry scutura din cap. “Are nevoie de odihna.” Dudley dadu din cap si se intoarse la el in camera. Harry se duse la el in camera si inchise usa. Se dezbraca pentru pat, dar se opri inainte sa se bage la somn si se duse la raftul de deasupra mesei lui si dadu jos poza cu Hermione din Corfu si se aseza pe marginea patului. Apoi o puse in lumina lampii si se uita un minut lung la ea. Intr-un final isi dadu jos ochelarii si stinse lumina.

*****

Harry isi simti patul miscandu-se. Speriat, deschise ochii larg. Soarele rasarise, dar nu de mult timp. Era o lumina palida, gri, afara si o umbra rosie la orizont. Isi ingusta ochii si se uita la picioare patului, gasind-o pe Hermione sezand acolo. Purta ceea ce pareau sa fie pijamale de vara, o pereche albastra de pantaloni scurti si o camasa asortata cu guler si un buzunar. Statea acolo cu mainile imbratisand picioarele, cu genunchii sub barbie si cu o privire pierduta in spatiu. Harry isi freca ochii si isi cauta ochelarii. Cand ii gasi si si-i puse, se ridica in fund, cu patura alunecandu-I de pe piept. Ea se uita la el ciudat, se gandi el.

“Hermione?” spuse el, sperand sa o scoata din starea ei catatonica. Ea se uita in ochii lui acum.

“Arati diferit.” spuse ea simplu.

“Am lucrat toata vara.” Spuse el, ridicandu-si mainile. “De asta am bataturi.” Dar el ii simtii privirea pe bust, nu pe maini.

“Si vocea ta e mai joasa.”

„Deah, dar cantatul meu nu s-a imbunatatit deloc. In momentul asta as zice ca sunt un tenor, dar s-ar putea sa devina un bariton.”

Ea nu spuse nimic pentru cateva minute. Harry nu era obisnuit cu ea sa fie asa tacuta; de obicei vorbea in continuu, daca nu avea nasul intr-o carte. Practic nu se oprise din vorbit cand s-au intalnit prima oara pe trenul spre Hogwarts. Ea isi plimba ochii prin camera. El o vazu privind poza ei de pe masuta de noapte; el isi dorea acum sa o fi pus intr-un sertar sau ceva. Apoi paru sa se uite la Sandy pe bratul lui si la amuleta in forma de basilisc, care I se odihnea pe piept.

“Nu ai facut cunostinta cu Sandy,” se decise el sa spuna, ca sa sparga tacerea. Se inclina ca sa vorbeasca cu sarpele lui. “Sandy? Esti treaza?”

Sandy isi ridica capul. “Acum sunt.”

El se uita la Hermione, care statea acum cu gura cascata. “Stii,” spuse ea acum, “nu te-am mai auzit vorbind reptomita decat atunci: in timpul clubului de duel din anul doi, cand ii spuneai sarpelui conjurat de Malfoy sa il lase pe Justin in pace, si toata lumea credea ca il atati impotriva lui.”

“Pana am intalnit-o pe Sandy in gradina, uitasem ca pot. O mare parte din timp e cu mine. E placut sa vorbec cu ea.“

„Si cu tine e placut sa vorbesc,“ ii spuse Sandy. „Am invatat multe lucruri despre oameni.“

„Ce a spus?“ vru Hermione sa stie. Sa vorbeasca despre Sandy parea mai usor pentru ea decat sa vorbeasca despre ceea ce vroia sa auda Harry: despre tentativa de rapire.

El zambi. “A spus ca si pentru ea e placut sa vorbeasca cu mine, si ca a invatat multe lucruri despre oameni.”

Pentru un moment, el se gandi sa ii spuna ca serpii au Ochiul Interior. Dar apoi isi aminti ca se gandise cum va fi sa o aiba pe Sandy cu el la scoala in anul cinci, in special la Preziceri despre Viitor, spunandu-I ce se va intampla in urmatoarele minute… Hermione ar fi considerat asta probabil ca fiind trisare, nedemn de un Perfect, sau mai important, nedemn de el – si se hotara sa nu mentioneze. El inca nu se hotarase daca o va lua pe Sandy la ore. Chiar mirosea a trisare, se gandi el.

“Ce e aia?” intreba ea dupa o noua tacere prelungita, aratand spre amuleta. Harry intinse mana catre ea si o atinse. “E un cadou pentru ziua mea. De la Ginny.”

“Ah, “ spuse Hermione, intelegand legatura. Harry se gandi ca probabil Hermione nu ar fi ales sa ii dea o amuleta in forma unei basilici, daca ar fi fost ea in Camera Secretelor, ca Ginny. Cum statea treaba, Hermione isi daduse prima seama ca monstrul din Camera era un basilisc, si se uita la el printr-o oglinda. Dar aceasta nu ii oferise destula protectie, si fusese pietrificata. Era intr-o stare de moarte, coma cu ochii deschisi, din care putea sa iasa doar cu ajutorul unei potiuni facute din radacini de matraguna. Hermione nu avea idei romantice la adresa unui basilisc.

Dintr-odata, ea ii arunca o privire scrutatoare. “Te ascunzi sub paturile alea pentru un motiv? Dormi in fundul gol?“

Harry fu socat. „Nu! Adica – pe aproape. Doar in lenjerie. Ma – ma scuzi cat ma imbrac? Dudley si eu mergem in fiecare dimineata la alergat.“

Ea ii arunca o privire amuzata. “Boxeri sau chiloti?”

“Boxeri.”

“Culoarea?”

“Neagra.”

“Tipic vrajitori. Haide, suna de parca ar fi pantaloni de baie.”

“Hermione, te rog…”

“Ok, ok, ma duc.” Se ridica si se duse inspre usa, uitandu-se cu inteles la poza ei de pe masuta de noapte, dar nezicand nimic. Cand ea pleca, Harry se ridica din pat si se duse la dulap ca sa isi ia haine pentru alergat; cu banii pe care ii castigase pentru lucratul in gradina, fusese in stare sa mearga la cumparaturi, si de dragul simplitatii, mai mult decat orice altceva, cumparase doar haine negre: pantaloni scurti si tricouri negre pentru alergat, precum si sosete negre si adidasi negri, plus blugi negri si hanorace negre, camesi negre pe care sa le poarte pe sub robele de scoala, precum si cateva pulovere negre si maieuri. Cumparase chiar, dupa cum ii zisese Hermionei, boxeri negri.

Dupa ce se dusese la dulap, usa dormitorului sau se deschise din nou. Era Hermione. Statea cu mana pe clanta, pentru o clipa zambind la faptul ca il prinsese doar in lenjerie.

“Pot sa alerg si eu cu voi doi? Am niste haine pentru asa ceva. Si dupa ce s-a intamplat in Bulgaria – sa zicem ca mi-ar placea putina conditie fizica, pentru momentele cand nu pot folosi magie, intelegi?”

Harry isi pastra cumpatul, refuzand sa se ascunda sau sa se rusineze. “Sigur. Ne vedem in cinci minute la usa din fata.” Ea aproba din cap, fara sa se miste, si Harry ii simti din nou ochii pe corpul lui. Se uitara unul la celalalt pentru un minut lung, inainte ca ea sa plece. Harry se uita din nou la poza ei de pe noptiera, gandindu-se “Ce-I corect e corect.. Si eu am vazut-o asa”.

Cei trei se intalnira la usa din fata, Harry in hainele lui negre de alergat, cu Sandy incolacita in jurul bratului (Dudley se obisnuise cu ea, insa Harry evitase sa ii lase pe unchii sai sa ii vada sarpele), Hermione in topul ei gri si o pereche de pantaloni scurti albastri, foarte stramti. Dudley facu ochii mari, iar Harry incerca sa nu se benocleze; ea nu i se parea lui lipsita de conditie, dar daca ea vroia sa vina cu ei, el nu avea nici o problema cu asta.

Cu totii baura niste apa, apoi cei trei incepura sa faca exercitii de incalzire pe iarba din fata casei dupa ce Harry o daduse pe Sandy de pe bratul lui si o aseza sub un tufis ca sa astepte intoarcerea sa. Hermione nu era obisnuita cu exercitiile, dar invata relativ repede. Harry incerca sa nu se uite la ea mai mult decat strictul necesar.

Dudley in schimb nu facea nici un efort sa isi fereasca ochii, si odata ce incepusera sa alerge, acesta parea sa se pozitioneze dinadins in spatele ei ca sa admire privelistea. Alergara pana la parc si inapoi de trei ori, si Hermione nu ramase niciodata in urma, nici nu paru sa fie obosita.

Dupa micul dejun, Hermione veni jos in gradina sa il vada pe Harry la munca. Era imbracata intr-un maieu verde, o pereche de sorti albi si tenisi. Suvitele ei castanii erau inca umede de la dus, iar bronzul pielii ei ii faceau albul ochilor sa para si mai stralucitor. Harry era imbracat in obisnuitele sale haine negre, un tricou fara maneci si o pereche de sorti si ghetele negre de munca pe care le luase pentru varfurile de fier care l-ar fi protejat in caz ca scapa niste bolovani pe degetele de la picioare (lucru care i se intamplase de cateva ori). Ea se sprijinea de peretele casei in pozitia pe care o luase in aceeasi dimineata in dormitorul lui; cu mainile in jurul picioarelor si barbia sprijinita pe genunchi. I se paru lui Harry ca incerca sa fie invulnerabila la atac; era o fortareata sub asediu. Harry se intreba cat de traumatica fusese tentativa de rapire pentru ea, si ce ii spusesera golanii lui Lucius…

Hermione il urmari toata dimineata cu privirea la munca, tacuta. De obicei asculta muzica cu walkman-ul pe care il primise de la Dudley, sa ii treaca mai usor timpul la munca, sau vorbea cu Sandy, dar astazi lasase cadoul inauntru, iar cand Sandy isi ridica capul si ii vorbi, Harry sasai inapoi incet, „Scuze, Sandy. Vorbim mai tarziu. Nu e un moment bun.” Sarpele accepta asta fara comentarii, odihnindu-si din nou capul pe coada si intorcandu-se la somn.

Luara pranzul in gradina, si dupa cum era obisnuit, Harry isi dadu jos tricoul si se intinse pe iarba la soare. Cand soarele ii strlucea portocaliu prin pleoape, i se paru ca Hermione se ridicase si o simti asezandu-se langa el, la mica distanta. Dupa cateva minute, cu ochii inca inchisi, el ii spuse numele. Nu primi nici un raspuns la inceput, asa ca il spuse din nou. Inainte sa spuna a doua silaba, ea spuse usor nerabdatoare, „Te-am auzit.”

El statu tacut pentru inca o jumatate de minut, apoi spuse, „Scuze. Nu eram sigur. Ma intrebam daca te simti in stare sa vorbesti. Despre Bulgaria.” Statea intins pe spate, cu ochii inchisi, sperand ca daca nu trebuiau sa se uite unul la celalalt ar fi mai usor pentru ea sa vorbeasca. Ea ofta, de parca ar fi vrut sa ii spuna ca era prea devreme, in schimb, incepu imediat.

„Eram la piata. Mama lui Viktor si a mea erau la brutarie dupa paine, Viktor si tatal meu cumparau niste gaina, iar eu primisem sarcina sa cumpar legume. Parea destul de sigur; taraba de legume era la doua distanta de vanzatorul de gaini si eu trebuia sa cumpar doar ceapa si ardei… Dar dintr-odata m-am simtit foarte usoara si aeriana, de parca eram sub Blestemul Imperius. Am incercat sa il combat, dar nu era nimic de combatut, nu imi era spus sa fac ceva ce nu vroiam sa fac. Hotarasem ca vreau neaparat sa cumpar legume, dar asta era motivul pentru care eram acolo deja. Imi amintesc ca eram foarte confuza, de parca asteptam instructiuni, dar ele nu veneau.

„Imi aduc aminte ca am intins mana dupa un ardei rosu de parca eram in transa, si am incercat sa folosesc o fraza pe care o invatasem de la mama lui Viktor. Dar cand imi iesi din gura, nu suna deloc ca vocea mea. Femeia de la taraba imi spuse ca nu arat deloc bine – suna de parca era foarte departe – si m-am gandit, poate nu sunt deloc sub Imperius, poate sunt doar bolnava. Sunt intr-o tara straina, ma imbolnavisem si inainte din cauza mancarurilor si bauturilor straine, aveam niste medicamente incuiate in poseta, as fi putu lua ca sa ma simt mai bine. M-a dus in spatele tarabei, si era foarte draguta, ma batea usor pe brat si vorbea cu mine in engleza – si acum ca ma gandesc la asta, ea nu ar fi trebuit sa vorbeasca cu mine in engleza, nu-i asa? Nici macar nu avea accent bulgaresc.

„Apoi, m-am – oprit. M-am oprit de tot. Parca eram un bec pe care tocmai l-ai stins. Nu-mi amintesc nici o incantatie, nu-mi amintesc sa-mi fi fost data vre-o potiune, nimic. Cand am pornit din nou, era intuneric afara, si de fiecare parte a mea erau doi barbati in robe vrajitoresti gri, cu baghetele indreptate spre mine. Capul imi era din nou clar, d-ar m-am fortat sa par aeriana, de parca nu eram in toate mintile, pentru ca ei vorbeam si eu vroiam sa aud ce vorbesc. Femeia de la taraba de legume disparuse. Piata era goala.

„Unul dintre ei spuse, ‚Lucius va fi foarte multumit.’ Vorbeau engleza. Celalalt spuse ca de ceilalti patru se ocupasera deja, trei fete de la Hogwarts si un baiat Incuiat care era inca la scoala sa Incuiata in iunie cand au facut-o – ce o fi fost. Apoi vorbira despre mine, despre cum aratau si daca ar trebui sa faca ceva – extra – ”

Asta era lucrul de care se temea. Era un efort pentru Harry sa stea unde era cu ochii inchisi. Dupa inca o bataie de inima, el spuse „Continua.”

Ea lua o gura mare de aer si spuse, „Pai, din cate stiu eu, nu au facut nimic – extra –” Apoi si-au indreptat amandoi baghetele spre mine si apoi au spus o incantatie pe care nu mi-o mai amintesc. E posibil sa fi pus o vraja de memorie asupra mea dupa aceea, care ar putea fi motivul pentru care nu imi mai amintesc. Stii ca de obicei ajunge sa aud o incantatie odata ca sa o tin minte…”

„Stiu” spuse Harry incet.

„Apoi m-am oprit din nou. Cand am pornit din nou, era lumina afara, si mi-am deschis ochii, si eram intinsa pe canapeaua din casa lui Viktor, iar el ma ridica si striga dupa parintii mei, spunand ca m-am intors, ca eram in regula…”

„Dar tu nu esti convinsa de asta.”

„Pai, nu e asta; problema e ca nu stiu. Am tot – timpul asta pierdut. Cine stie?”

Harry intinse orb mana, o gasi pe a Hermionei si isi incolaci degetele printre ale ei. El simti cum ea ii strange mana puternic si el stranse inapoi. Nu mai vorbira, iar cand alarma ceasului sau porni, el isi deschise ochii si se duse la munca de parca nu se intamplase nimic. Dadu drumul mainii Hermionei si isi puse tricoul. Se uita jos la ea, inca intinsa pe spate, cu ochii inchisi in fata soarelui, lacrimi curgand din spatele pleoapelor. Pe el il durea inima pentru ea; daca era un lucru de care avea nevoie, era certitudine.

Dintr-odata ea se ridica si isi scutura capul impacientata. Isi sterse ochii repede, de parca lacrimile ar fi fost o iritatie, se ridica in picioare si spuse, „Asa, deci. Nu are nici un rost sa stau aici si sa te vad pe tine cum faci totul. Ce vrei sa fac?”

Harry se uita la ea, uimit. Era pe cale sa se prefaca ca nu au discutat adineauri despre ce s-a intamplat in Bulgaria – si ce s-ar fi putut intampla, ce ea nu stia? Se parea ca da. „Pai,” incepu el, ezitand, „trebuie sa plantam tufele astea de trandafiri langa zid; sunt cataratoare si vor acoperi ferestrele exterioare. E ca la ierbologie, doar fara zeama de bubotuburi care iti fac mainile sa se umfle.”

Hermione rase; era o usurare sa o auda. „Oh, urlatoarea aia! Si celalalte scrisori! Toti oamenii care au crezut-o pe Rita Skeeter cand a scris ca eu ma joc cu tine si cu Viktor!”

Harry trebui sa zambeasca si el. „Apropos,” spuse el. „Ce s-a intamplat cu Rita Skeeter?”

Hermione arata de parca uitase sa ii spuna ca castigase la loterie. „Oh! Harry! Rita Skeeter! Asteapta pana iti spun!”

„Astept!” repeta Harry in falset, imitand-o. Ea arunca un bulgare de pamant spre el.

„Nu fa misto de mine. Cand am ajuns in Londra, am luat-o pe Rita acasa cu mine, dar inca nu i-am dat drumul. I-am scris profesoarei McGonnagal si i-am explicat treaba cu Rita. Avand in vedere ca ea e un animagus inregistrat, nu are o parere foarte buna despre cei care incalca legea. Oricum, a vorbit cu Dumbledore si au Aparut amandoi la mine acasa. Mama si tata nu stiura ce sa creada; McGonnagal se prefacu ca asta era modalitatea in care spunea tuturor elevilor care urmau sa ajunga Prefecti, in persoana. Oricum, dupa ce mama si tata au iesi din camera, am anulat vraja de indestructibilitate de pe borcanul in care o tineam pe Rita, si am lasat-o sa iasa. Isi relua involuntar forma umana. Cred ca credea ca daca ramane in forma ei de insecta, McGonnagal si Dumbledore ar fi crezut ca eu sunt proasta si am inventat totul. Intr-un final, au fortat-o sa isi reia forma umana – stii tu, cum au facut Sirius si Lupin cu Wormtail – asa ca se hotara sa se predea si in clipa urmatoare, era Rita, stand in sufragerie, uitandu-se la mine. Si frate, daca privirile ar putea ucide…”

„Pai, ai tinut-o doua saptamani intr-un borcan, cu nimic altceva de mancare in afara de frunze.”

„Si ea a manjit numele tau, al meu si al lui Viktor, sa nu mai zic de Hagrid. Nimic mai putin decat merita, chiar prea putin, cred.”

Harry incerca sa nu rada; amuzant, acum putea sa rada de Rita Skitter. Nu ar fi crezut asta in timpul turnirului Tri-Vrajitor. „Oricum –” spuse el.

„Oricum,” continua Hermione, ca si cum nu ar fi spus acelasi lucru ca si Harry, „McGonnagal a inceput direct cu motivele pentru care toti animagii ar trebui inregistrati, dar Dumbledore o opri si spuse, in munca sub acoperire, sa ai un animagus neinregistrat de partea ta poate fi foarte avantajos.”

„Pai, se referea in mod evident la Sirius.”

„Da. Dar el ii propuse ceva; spuse, ‚daca nu te deranjeaza sa primesti ordine de la un bosorog excentric, am o slujba pentru tine.’ Si cum ea nu vroia sa plateasca amenda sau sa mearga la inchisoare pentru ca e un animagus neinregistrat, a ascultat ce avea de zis si –”

„Si ce? Ce slujba are pentru ea?”

Fata ii cazu dezamagita. „Pai tocmai asta e. Habar n-am. M-a facut sa plec din camera cu McGonnagal, astfel incat ea ar putea sta cu ochii pe mine si sa se asigure ca nu gasesc vre-un mod sa trag cu urechea. Cand ne-am intors in sufragerie deja disparusera, apoi McGonnagal mi-a urat felicitari ca am ajuns Prefecta, ca o sa primesc o scrisoare oficiala si ca o sa ne vedem in toamna.”

„Si pe-urma?”

„Pe-urma nimic. A Disparut. Poof.”

Harry ramase confuz. „Si de unde stie Dumbledore ca poate sa aibe incredere in ea? De unde stie ca Rita Skeeter o sa faca ceea ce trebuie? Ca nu e un Animagus neinregistrat ca sa lucreze pentru Voldemort?”

„Pai, mi se pare ca a facut-o pentru ca poate sa afle totul. E foarte usor daca esti o musca pe perete – sau mai degraba un carabus. Si habar nu am de unde stie Dumbledore unde ii sunt loialitatile. Ne tot intrebam de ce are incredere in Snape, dar asta nu i-a explodat in fata.”

„Inca.”

„Oh, Harry. Habar nu ai. Snape a fost chiar foarte – dragut cand a venit in Bulgaria. Parea foarte ingrijorat pentru mine. Mai ca ma asteptam sa scada puncte de la Gryffindori pentru ca am fost atat de proasta incat sa ma las rapita. Dar nu era deloc suparat pe mine. S-a þâpat in schimb pe Viktor ca nu a avut grija de mine…”

„Si ce i-a spus Viktor lui Sirius despre rapire? Se pare ca te-au adus inapoi. De parca te-au rapit, apoi au schimbat planul.”

„Oh, Viktor a zis ca era in piata asteptand in fata tarabei de legume tocmai cand vrajitorii astia doi si-au indreptat baghetele spre mine. I-a paralizat pe amandoi foarte repede cu un blestem, apoi a pus vraji de legare asupra lor si i-a lasat acolo. M-a dus inapoi la casa parintilor lui, dar a durat pana dimineata pana vraja pe care o pusesera asupra mea expira. Cand Sirius s-a dus la taraba de legume, ei deja disparusera.”

„Sau cel putin, asta e povestea lui Viktor.”

Ea inclina din cap cu o grimasa. „Sau cel putin asta e povestea lui Viktor. Sa nu crezi ca nu m-am gandit la asta, Harry. Adica, m-am simtit foarte bine cu Viktor in Sofia, el era…” isi cobora ochii si rosi, „… intr-un fel… stii tu, primul meu prieten…” ea evita sa se uite la el. „Dar presupun ca eu nu… Eu nu simt pentru el la fel cum simte el pentru mine. E doar o –” dar ea se rosi si mai tare si nu termina propozitia.

„Doar o ce?” Harry isi dori dintr-odata foarte tare sa stie. Hermione se uita la el.

„Nu conteaza. Ceea ce conteaza e ca acum am o problema si mai mare.”

„O problema mai mare decat faptul ca ai fost aproape rapita de vrajitori intunecati care lucreaza pentru Lucius Malfoy?”

„S-ar putea sa fie aceeasi problema. Dupa cum ai zis,versiunea lui Viktor despre ce s-a intamplat – e povestea lui, si nimeni nu o poate sustine. Poate ca asta a fost planul de la inceput, sa ma aduca inapoi. Poate chiar acum sunt sub influenta unei vraji si eu nu stiu. Nu ma simt ca si cum as fi, dar nu se stie niciodata… Problema despre care vorbesc, e cum sa scap de Viktor.”

„Vrei sa-l omori pe Viktor?” spuse Harry, socat.

Ea arunca un nou bulgare de pamant inspre Harry. „Nu, prostule – adica, el crede ca noi suntem impreuna acum. O sa vina in Hogsmeade cand avem voie sa mergem in weekenduri. Si eu nu pot sa ii dau papucii si nici nu pot sa fiu impreuna cu el!”

„Ce?” se balbai Harry, confuz.

„Vezi tu, daca ii dau papucii, s-ar putea sa fie foarte suparat. L-am vazut suparat. Si a primit lectii de Magie Neagra, nu uita. Nici nu vreau sa ma gandesc cum ar fi sa ii dau papucii si fie – agitat. Dar nici nu pot sa fiu impreuna cu el pentru ca ma tem de cum ar reactiona daca ii dau papucii. Ar fi o tampenie. Dar daca ii dau papucii si cineva ca Lucius Malfoy ar vrea ca el sa lucreze pentru el, s-ar putea sa fie atat de suparat incat sa o faca fara sa se gandeasca. In plus, dupa cum am vazut, nu e deloc in stare sa lupte impotriva Blestemului Imperius. Mi-ai spus cum Moody – adica Crouch – l-a blestemat in labirint si s-a intors direct ca sa puna blestemul Cruciatus asupra lui Cedric. E usor de manipulat. Si desi nu am nici o dovada, s-ar putea sa se fi intamplat acelasi lucru si in Bulgaria. Ma rog, prefer sa cred ca a facut asta sub influenta unui blestem, decat de buna voie, daca ar fi cooperat cu subalternii lui Lucius. Sa zicem asa, in prezenta lui Viktor nu ma simt sigura si protejata. Aici ma simt in siguranta.”

„Aici?” intreba Harry incurcat.

Ea se uita la el cu ochii stransi. „Habar nu ai, nu? Inca de cand erai un bebelus, au fost farmece care protejeaza casa si imprejurimile. E imposibil sa Apari sau sa Dispari, sau sa folosesti un Portal – Snape avea unul care trebuia sa ne aduca aici in sat, dar a trebuit sa aterizam la un kilometru jumatate distanta. Nu stiu daca farmecele acopera atata distanta, dar el a vrut sa fie sigur.

„Dar familia Weasley a venit odata prin Pudra Floo. Au adaugat temporar caminul din sufragerie la retea, primisera aprobare speciala de la Ministerul Magiei. Bine, nu a prea functionat deoarece caminul fusese zidit…”

„Da, dar vezi? Le-a trbuit permisie speciala ca sa faca asta. Sunt si detectori de Magie Neagra peste tot. De ce crezi ca Voldemort sau Devoratorii lui nu au venit aici ca sa iti faca de petrecanie?”

Harrz facu o fata. „Cred ca m-am gandit intotdeauna ca erau dezgustati de ideea de a intalni familia Dursley.” Amandoi rasera atunci si se hotarara sa treaca in sfarsit la treaba.

*****

Era placut sa aibe din nou pe cineva cu care sa lucreze, dupa Dick, iar Hermionei nu ii era frica sa se murdareasca sau sa ridice greutati, desi el incerca sa o scuteasca de ce era mai rau. Pentru restul saptamanii, Hermione se ducea cu ei sa alerge in fiecare dimineata, apoi petrecea restul zilei lucrand cu Harry in gradina. Dupa a doua zi, Dudley o vazu pe Hermione in patru labe lucrand in gradina si se oferi sa ii ajute. Harry intelese de ce, dar nu obiecta. Nu putea da vina pe Dudley, pe bune. Desi era mai mult decat deranjant sa o vada pe Hermione flirtand cu Dudley. Nu o vazuse niciodata facand asta. Devenise foarte copilaroasa cand era in apropierea lui Gilderoy Lockhart, in anul doi, dar nu avea decat doisprazece ani atunci.

Lucrand cu totii, gradina fu in curand terminata, si Harry colecta ultimele cinci lire de la matusa lui. Acum, dupa alergatul de dimineata, mergea in gradina doar ca sa ude plantele si sa pliveasca, in rest avea toata ziua libera. El si Hermione lucrara la teme de vacanta, stand la umbra sub noul copacel, in timp ce Dudley se distra cu jocuri video pe o consola de mana in apropiere. Cateodata ii lasa si pe Harry si Hermione sa se joace; i se parea necesar sa se aplece peste umarul Hermionei cand era randul ei.

La sfarsitul celei de-a treia saptamani din august, matusa Petunia devenise foarte iritata in timpul cinei. Incepu sa mormaie despre cum trebuia sa gateasca pentru inca o persoana. Dandusi seama ca primise toti banii pe care ii putea primi pentru lucratul in gradina – pe care deja ii cheltuise in mare parte – se simti obligat sa ii ia apararea Hermionei.

„Isi curata singura camera si isi spala hainele. In plus, parintii ei v-au dat un cec gras…”

Dar dintr-odata, Dudley urla aprins la mama lui,”Las-o pe Hermione in pace! Ea e cea mai – cea mai –”

„Dudley!” exclama mama sa plina de repros. Tatal lui ii arunca o privire urata.

„Nu uita, baiete!” marai el. „Pare normala, dar e o – o – una din ei!” scuipa tatal sau.

„Zi-o, tata! Spune in sfarsit! E o vrajitoare! O vrajitoare! De ce nu poti vorbi normal despre asta? Harry e un vrajitor si Hermione e o vrajitoare, si ne spun noua Incuiati! Zboara pe maturi si – si – cel putin nu e ceva care incepe cu t si rimeaza cu barfa!” termina el, uitandu-se cu inteles la mama sa inainte sa se care din camera trantind usa.

„Dudley!” exclamara ambii sai parinti.

Dupa ce Dudley parasi camera, se lasa tacerea. Harry si Hermione se uitara pe furis unii la ceilalti, continuand sa manance in liniste. Tacerea era asurzitoare. Harry isi aduse aminte de ziua lui. Ce se intamplase cu Dudley? se intreba el. Nu era nici venirea Hermionei; se intamplase toata vara. Ma rog, se gandi Harry. Banuiesc ca toti pustii de cinsprezece ani rebeleaza impotriva parintilor lor intr-un fel. Incerca sa isi imagineze cum ar fi fost daca ar fi fost crescut de parintii sai, cum ar fi fost relatia cu parintii sai acum ca era adolescent. Oricat ar fi incercat, nu isi putea imagina altfel decat sa fie usurat ca avea parinti. Probabil asta era problema, se gandi el. Majoritatea adolescentilor nu stiu cum e sa fii fara parinti. Desi in cazul lui Dudley, in opinia lui Harry, era norocos sa stie cum e sa fie asa. Incerca sa isi imagineze un scenariu in care crescuse Dudley, cu parintii lui Harry traind si avand grija de Dudley in cazul in care ceva s-ar fi intamplat cu Petunia si Vernon. Nu putu sa isi imagineze, la fel cum nu isi putea imagina cum ar fi sa rebeleze impotriva parintilor pe care nu i-a cunoscut niciodata.

Probabil pentru ca aveau un oaspete – desi matusa lui Harry fusese deja nesimtita cu ea – unchiul si matusa lui Harry nu mai zisera nimic. Inainte sa apuce sa se ridice de la masa, Hermione vorbi.

„Nu va faceti griji pentru vase, doamna Dursley. Harry cu mine ne ocupam de ele. De asemenea mi-as dori sa fac o cina speciala in ultima seara a mea aici, ca o multumire ca m-ati lasat sa stau la voi. Am facut un curs cu un bucatar minunat in Atena, cand am fost in Grecia, in iulie… Va rog, spuneti ca e in ordine,” spuse ea dulce, aruncandu-le o privire rugatoare. Unchiul lui Harry se foi inconfortabil in scaun si se uita la nevasta lui.

„In ordine,” spuse el, ridicandu-se de la masa. Petunia Dursley il urma afara din bucatarie, parand inca ranita de iesirea de mai devreme a lui Dudley. Harry si Hermione adunara masa si se postara amandoi langa chiuveta ca sa spele si sa stearga vasele. Harry auzi zgomotul televizorului iesind din sufragere.

„Lectii de gatit in vacanta? Cand o sa termini cu invatatul?” o intreba el. Ea rase si il stropi cu spuma. El o stropi inapoi, si situatia parea sa devina o bataie cu spume, dar Sandy – sub maneca tricoului, unde unchii lui nu puteau sa o vada – spuse ca matusa sa urma sa intre in incapere, asa ca Harry se opri brusc si ii sopti Hermionei, „vine matusa Petunia.”

Ea se uita la el incurcata, apoi se uita la intrare. Nimic nu se intampla. „Esti sigur?” intreba ea.

„Asteapta un minut,” sopti Harry, stergand vasele. Hermione numara pana la saizeci in tacere, iar cand ajunse la saizecisiunu, matusa Petunia intra in bucatarie. Ea se uita la Harry din nou, aproape speriata.

„De unde ai stiut –” incepu ea sa sopteasca, dar matusa Petunia avea alte idei.

„Sa aveti grija sa nu cumva sa spargeti ceva!” exclama ea nervoasa, cu mainile in solduri. Ei se uitara la ea, cu ochii larg deschisi, asigurand-o ca o sa aibe grija, asa ca ea se intoarse si pleca din nou.

Hermione se uita la Harry. El ii evita ochii, stergand farfurii si pahare, gandindu-se, tre’ sa am mai multa grija sa nu afle ca Sandy are ochiul interior… aproape m-a prins adineauri…

In ziua urmatoare, dupa alergari si dusuri, Hermione si Harry sezura sub copacelul din gradina in timp ce Dudley se juca pe jocul lui portabil. Hermione isi aduse notitele de la cursul de gatit din Grecia si rasfoia prin el, cautand retetele pentru pranzul pe care vroia sa il serveasca inainte sa plece cu Harry la Vizuina. Isi facu notite pe o foaie de hartie liniata cu un pix; pe Harry il lovi revelatia ca era pentru prima data cand el o vedea pe Hermione nescriind pe pergament cu o pana si o sticluta de cerneala. Cateodata uita ca si Hermione crescuse cu o familie Incuiata, ca si el.

La un moment dat, Dudley se ridica si se duse inauntru ca sa isi ai alt joc, iar Harry se intinse pe spate, bucurandu-se de soarele de vara. „Stii,” ii spuse el Hermionei, „cu tine aici si cu Dudley fiind prietenos cu mine acum, ma simt ca si cum as avea un frate si o sora. E placut.”

Harry ramase perplex cand vazu expresia de dezamagire de pe fata Hermioenei. „Sora?” spuse ea usor. „Sora?” repeta ea. Harry nu stiu ce sa creada. Cand Dudley se intoarse, Hermione isi inchise caietelul cu retete si se ridica, spunand ca se duce inauntru ca sa citeasca.

Harry o urmari cu privirea, intrebandu-se ce a spus gresit…

Dupa pranz, Dudley trebui sa mearga la cumparaturi pentru scoala cu parintii lui. Cand erau cu pe picior de plecare, unchiul lui Harry se intoarse pe neasteptate si se uita la Harry si Hermione cu o privire sfredelitoare, suspicioasa. „Nu stiu daca pot sa am incredere si sa va las pe voi doi singuri impreuna…” incepu el sa spuna. Hermione se uita la el cu o expresie nevinovata.

„Ah, nu va faceti griji, domnule Dursley. Suntem amandoi Prefecti. Si suntem constienti de cat de serioase pot fi consecintele in cazul incalcarii legii pentru folosire a magiei a vrajitorilor minori – stiti dumneavasta –”

El se uita inapoi cu o privire incruntata. „Eu nu la asta ma refeream,” spuse el printre dinti. Harry observa ca Hermione rosise sub pielea bronzata si parasi abrupt incaperea. „Tu!” latra dintr-odata unchiul sau. „Ce ai de gand sa faci?”

„Ma gandeam sa plivesc gradina. O sa dureze ceva; buruieni peste tot, incearca sa preia controlul,” ii spuse Harry.

Unchiul sau il privi lipsit de convingere. „In regula,” mormai el, si in curand intreaga familie Dursley plecara ca sa ii cumpere lui Dudley noile carti de scoala pentru Smeltings – scoala lui Dudley – si uniforme noi – cele vechi ii erau mult prea largi dupa toata alergarea pe care o facusera de-a lungul verii.

Harry se schimba in hainele sale de lucru si se duse in coltul gradini ca sa ia o galeata si o sapa. Hermione iesi pe usa din spate. „Te superi daca ma intind la soare cat timp tu lucrezi? Nu am prea avut ocazia in ultimul timp, si s-ar putea sa fie ultima oara, avand in vedere ca vara e pe sfarsite.”

Harry ridica din umeri. „Sigur. Nu o sa am nevoie de ajutor la plivit.” Ea se intoarse inapoi in casa si Harry isi alese un loc de unde sa inceapa, ingenunchie pe pamant, isi puse manusile pentru gradinarit si incepu sa dezgroape radacinile buruienilor. (Lui nu ii placea ideea de a folosi ierbicide). Dupa scurt timp, auzi din nou usa de la bucatarie deschizandu-se si Hermione iesi din nou afara. El nu era cu fata la usa, era aplecat asupra unei radacini de buruiana extrem de enervanta, care parea a fi sursa tuturor buruienilor din gradina. Apoi isi ridica privirea si facu ochii mari la vederea Hermionei.

Purta acea pereche de bikini. Ea intinse un prosop de baie pe iarba apoi se aseza pe el si scoase o lotiune pentru bronzat ca sa isi protejeze pielea. El incerca sa se uite in alta parte, dar de fiecare data parea sa o vada in coltul ochiului. Nu putea sa spuna unde se uita ea; purta din nou ochelarii ei negri de soare. Daca i se paruse ca poza din camera lui era uimitoare, nu era nimic in comparatie cu Hermione in carne si oase.

Cand termina, Hermione se intinse pe spate si parea sa aiba ochii inchisi. Cu bratele intinse pe langa corp, intregul ei corp parea sa straluceasca in soare si Harry simti cum i se usuca gura. Isi retrase cu greu privirea si se uita din nou la radacinile buruienilor.

Incerca sa se concentreze asupra muncii, dar nu era un lucru usor. De cateva ori smulse radacin de flori si le puse la loc incercand sa nu para evident, in caz ca ea se uita la el. Dupa un timp, ea se ridica si isi puse ochelarii de soare pe frunte. „Harry? Poti sa ma ajuti sa imi intind crema pe spate?”

Harry se uita la ea, ingrozit. „Pe spate?”

Ea inclina din cap. „Nu pot ajunge.” Si cu asta, Hermione se intoarse pe burta si isi puse capul pe brate. Harry isi dadu jos manusile de gradinarit si merse la ea cu grija. Ingenunchie langa ea si ridica sticla cu crema pentru bronzat, isi puse putin pe mana si incepu sa frece pielea spatelui ei. Isi tinu respiratia cat timp o masa, incerca sa respire normal si sa nu se gandeasca la cum se simtea pielea ei. Incerca sa nu ofteze cu usurare cand termina, desi se simtea intr-adevar usurat. Se ridica sa place, dar ea spuse, „Am nevoie de ajutor si cu partea din spate a picioarelor.”

Harry se uita la picioarele ei, simtind ca si cum capul i-ar fi inotat. Poate pot sa ma prefac ca ma doare cicatricea, se gandi el. Asta ar putea sa ma scoata de aici. Dar el ingenunchie din nou langa ea, punand crema pe picioarele ei. Cand degetele sale atinsera partea din spate a genunchilor ei, ea se misca si lasa un oftat. Harry se retrase speriat.

„Continua,” sopti ea.

„Totul in ordine?” intreba el.

„Partea din spate a genunchilor mei e doar – sensibila.”

Harry incerca sa aplice crema pe restul piciorului ei, incercand sa isi inchida mintea si sa ignore sunetele pe care ea le scoase cand el atinse parte din spate a celuilalt genunchi al ei, incercand sa nu se uite de loc sau sa ramana prea mult cu mainile pe corpul ei…

Fu de-a dreptul fericit cand in sfarsit termina, si se intoarse la plivitul lui, dar mergea incet; soarele fierbinte il facea sa se simta ciudat si prost, la fel ca si vederea Hermionei intinsa pe prosop cu bikinii ei mici. El evita sa se uite la ea, dar totusi i se paru ca petrecuse foarte mult timp uitandu-se la ea.

Intr-un final, reusi sa puna ustensilele de gradinarit la loc, scapand inca o data gradina de buruieni. „Ma duc inauntru,” spuse el dupa ce puse sapa la locul ei. Deschise usa de la bucatarie ca sa intre in casa, dar cand se uita in spate, vazu ca ea deja se ridicase, cu prosopul in jurul mijlocului, cu sticla de lotiune in mana, mergand in spatele lui. Chiar si suvitele ei scurte pareau sa fi fost atinse de soare, raze aurii stralucind ici si colo in parul ei castaniu. In bucatarie, incercara simultan sa scoata o bautura rece din frigider, si Hermione statu dintr-odata foarte aproape de el dupa ce inchise usa. Fata la doar cativa centimetri departare de a lui, Harry isi pleca privire, apoi se uita vinovat din nou in ochii ei. Ochii ei parea foarte aproape de ai lui, albul ochilor ei era atat de alb incat parea sa fie albastru la margini.

„Inca te mai gandesti la mine ca la o sora?” spuse ea aproape in soapta. Apoi se intoarse pe calcaie, fara sa vada cum lui Harry ii cazuse falca, cum statea acolo paralizat, incercand sa o descifreze.

Harry se aseza la masa, auzind dusul la etaj, si apoi incercand sa nu se gandeasca la asta. Bau cateva pahare de apa, ca sa evite deshidratare si incerca sa nu se gandeasca la nimic, reusind sa nu se gandeasca la nimic in afara de ea. Cand ea veni din nou jos, era imbracata cu o pereche de blugi si o bluza albastra simpla, aratand foarte bine cu scolarita Hermione cu exceptia noii frizuri si a bronzului ei. Pielea ei stralucea, parul ei radia si Harry se gandi, oare de ce am crezut vre-odata ca Cho Chang e draguta? Dar apoi fu deranjat de altceva; de ce flirtase cu Dudley?

Ea se aseza la masa langa el, si inca inainte ca ea sa se aseze, el es auzi intreband: „De ce ai flirtat cu Dudley?”

Ea zambi si se uita jos la mainile ei. „Doar ca sa ma asigur ca e un alt aliat. Cand mi-a spus Snape ca Dumbledore vrea ca eu sa vin aici, mi s-a parut o idee buna sa incerc sa il – cultiv.”

Harry inclina din cap, dar nu se putu abtine sa nu puna o alta intrebare. „Tu iti dai seama ca Ron e foarte gelos pe Krum, nu?” Nu ca eu as fi, adauga el in cap. Nu ca eu as fi, nu ca eu as fi…

Ea zambi ciudat. „Ron e un magar imatur. Nu ma intelege gresit; il iubesc ca pe –” si se uita cu inteles la Harry „– un frate. Dar daca e gelos pe Viktor, atunci… Nici acum nu imi vine sa cred cum s-a purtat la balul tineretii. Felul in care in sfarsit m-a intrebat – daca se poate numi intrebat. Hermione, tu esti o fata… Cat de minunat din partea lui sa isi dea seama! Tu macar te-ai dus la fata de care iti placea si ai intrebat-o, apoi ai reusit sa o convingi pe Parvati sa vina cu tine si ai facut in asa fel incat Ron sa mearga cu Padma… Nici macar nu si-a facut rost singur de pereche! Nu cred ca o sa aiba o prietena prea curand… E inca doar un bebelus mare si nu e in stare sa isi exprime sentimentele…” termina ea, ca si cum chestiile astea ar fi deranjat-o, dar nu vroia sa se gandeasca la ele.

Dintr-odata ea se uita la el. „Crezi ca o sa o mai inviti vre-odata pe Cho Chang la o intalnire?”

Harry facu o grimasa. „Glumesti? Ori de cate ori m-am gandit la ea vara asta, tot ce pot vedea ea ea plangand la serbarea de sfarsit de an, cand am tinut un toast pentru Diggory. Lacrimi cat o galeata, curgandu-i pe fata. Apoi am avut un vis ca eram la o intalnire cu ea; si ea zicea chestii precum, ‚Oh Harry, nu e minunat ca Cedric a fost ucis, ca noi sa putem fi acum impreuna?’ Deci, nu, nu cred ca o sa o mai invit vre-odata pe undeva, pana nu trece valul asta masiv de vinovatie – ceea ce nu o sa se intample vre-odata, probabil.”

Hermione inclina din cap. „M-am intrebat daca ai incercat sa te convingi ca tu esti de vina pentru ce s-a intamplat. Crede-ma, Harry, nimeni nu te invinovateste pentru ce s-a intamplat, nici macar parintii lui –”

El puse o mana pe bratul ei, „Termina, Hermione. O sa ma simt vinovat pentru Cedric tot restul vietii mele, si asta esta. S-a terminat povestea.”

Ea inghiti in sec si puse mana pe mana lui. „O sa lasi asta sa te manance pe dinauntru, atunci?” El inclina din cap, uitandu-se la masa. „Pai, atunci trebuie sa gasim un mod de a te face sa te gandesti la altceva, cum ar fi sa ma ajuti pe mine sa scap de Viktor – sau cel putin sa te asiguri ca nu ramanem singuri. Stiu! Ai putea sa mergi cu noi in Hogsmeade!”

„Vrei sa vin cu voi la intalniri?” fu el scarbit de idee.

„Ok, asta ar parea cam ciudat. Ar putea veni si Ron. Si Ginny. Poate si Parvati si Lavander, si George si Fred. Am putea-o face ca o chestie de grup mare. Nu reuseste sa imi spuna mie nu; daca ii spun cum o sa fie, asa o sa fie.”

Harry promise sa mearga cu ei, iar Hermione se apleca si il saruta pe obraz, multumindu-i. Fetele le erau foarte apropiate. Dintr-odata, Harry se ridica, aproape rasturnand scaunul. „Trebuie sa – ah – fac un dus. Gradinarit – transpiratie si noroi – stii tu –” Practic fugi afara din camera, incercand sa se convinga ca nu se purtase la fel de imatur ca si Ron cand facuse asta.

Tocmai cand trecea prin holul de la intrare, familia Dursley se intoarse. Harry le spuse ca vrea sa faca un dus inainte de cina, din moment ce terminase cu gradinaritul, si Dudley spuse, „Asta inseamna ca Hermione nu are nimic de facut? Hermione! Vrei sa te joci Space Wars pe calculatorul meu?”

Hermione veni si ea in hol si ii zambi calduros lui Dudley. „Mi-ar face placere.”

Toti trei urcara la etaj, Hermione si Dudley in dormitorul lui, iar Harry in baie. Stand sub spray-ul dusului, Harry se gandi din nou la Hermione bronzandu-se in bikini, senzatiile pe care i le oferise in timp ce o dadea cu crema pentru soare… Dar dintr-odata realiza ca chiar daca Hermione era interesata de el – se se parea ca asa era – daca era deja in pericol, doar pentru ca era prietena cu el, cu cat ar fi mai periculos pentru ea daca era prietena lui?Si apoi mai era si Viktor Krum in ecuatie. Si Ron. Hermione credea ca era iritant si imatur, dar s-ar fi putut transforma intr-un inamic formidabil, daca era suparat de faptul ca Harry si Hermione erau impreuna – dupa cum suspecta Harry ca ar fi, daca s-ar fi intamplat si Ron ar fi aflat. Apoi Harry ar fi trecut de la a avea doi prieteni, la a avea o prietena si inca un dusman de moarte…

Harry iesi de sub dus cu capul mai plin de ganduri decat intrase. Se imbraca si se duse in camera lui Dudley, asezandu-se pe pat fara sa zica nimic, privindu-i pe Dudley si pe Hermione la calculator. Se simtea de parca era in transa, incercand sa faca ordine in sentimentele si nevoile sale, si incercand sa isi dea seama daca pentru asa ceva avea rost sa o puna pe Hermione intr-un si mai mare pericol decat era. Coborara la timp la cina, apoi se oferi pe el si pe Hermione sa se ocupe de vase dupa masa, ca sa poata vorbi cu ea, dar nu fu in stare sa zica nimic care nu avea legatura cu spalatul sau stersul vaselor. Nici ea nu vorbi prea mult, cu exceptia faptului ca ii zise lui Harry, „Stii, Harry, nu ti-am spus niciodata cat de mandra am fost ca l-ai infruntat pe Voldemort. Atatia adulti nu ar face-o – sau nu ar putea-o face.” Suna de parca cita din scrisoarea pe care Sirius o trimise familiei Dursley – probabil Sirius ii spusese acelasi lucru si Hermionei, presupuse el. Avea intr-un fel impresia ca vorbea de Viktor ca fiind unul dintre aceea care nu ar face-o – sau nu ar putea-o face.

Jucara sah in sufragerie dupa ce terminara cu curatenia, in timp ce restul familiei se uitau la o comedie americana la televizor, cu hohotele de ras inregistrate umpland pauzele din conversatii, astfel ca nimeni nu se simtea obligat sa spuna ceva.

Era ciudat acum, se gandi Harry, sa joace sah si piesele sa nu se miste de unele singure…

Dupa ce terminara jocul (Harry castiga; jucase o gramada de sah cu Ron, asa ca era obisnuit sa munceasca din greu, dar nu era obisnuit cu castigatul)isi spusera unul celuilalt noapte buna si se dusera sus. In coridorul dintre camerele lor, Hermione se apleca dintr-odata si il saruta din nou pe obraz. Harry inghiti, uitandu-se la ea ingrozit, apoi se apleca cu grija si o saruta si el pe obraz. Ea ofta.

„Daca vrei sa te gandesti la mine ca la o sora…” spuse ea.Harry ii zambi si sopti, „Prea tarziu,” si apoi se forta sa intre la el in camera, dupa ce o vazu zambind si rosind cu o privire satisfacuta, fortandu-se sa nu iasa din nou pe coridor si sa se comporte intr-un mod mai putin fratesc…

Ziua urmatoare fu ultima inainte sa plece spre Vizuina. Dupa alergarea de dimineata, Hermione, Harry si Dudley se dusera la magazin sa cumpere ingredientele necesare ca ea sa pregateasca cina. Ea le ceru ajutorul sa care cumparaturile acasa. Dupa pranz, ea se incuie in bucatarie si incepu sa lucreze la mancare. Cand se apropie timpul pentru cina, Harry si Dudley mutara masa si scaunele in gradina pentru o masa al fresco, dupa instructiunile ei. Cand Hermione anunta intr-un final cina, ramasera cu totii cu gura cascata. Ea pregatise sautée de ciuperci cu ardei prajiti, garnisit cu masline umplute, pesto si branza Gruyere topita; o salata de verdeturi salbatice cu otet balsamic; pulpa de miel cu sautée de spanac si risotto de trufle; si prajitura de ciocolata cu cafea turceasca la desert, plus fructe si branzeturi.

Era de departe cea mai eleganta masa pe care o mancase Harry vreodata. Petunia si Vernon parura sa uite cine o pregatise si o laudara cu fiecare imbucatura; Dudley era in al noualea cer sa manance altceva decat telina si fructe; si Harry se gandi ca Hermione ar fi putut sa ii invete pe spiridusii de la Hogwarts cum sa gateasca asta… apoi se stradui sa nu rada la gandul ca Spiridusii de Casa de la Hogwarts si-ar fi permis sa fie invatati retete de bucatarie de catre reformatoarea nebuna, Hermione Granger, care ii scandaliza de fiecare data cand se aprindea in legatura cu sclavia lor.

Dupa cina, Harry si Hermione facura din nou curat. Se parea ca Hermione folosise toate oalele prezente in bucatarie. Dupa ce terminara, abia incepea sa apuna soarele si sa se intunece, asa ca iesira in gradina, asezandu-se pe banca de langa copacel. I se paru normal lui Harry sa isi intinda bratul drept de-a lungul spatarului bancii, apoi sa isi sprijineasca usor mana pe umarul ei gol, mangaiandu-i pielea usor si miscandu-si degetele in cercuri. Hermione isi aseza capul pe umarul sau drept, cu bratul stang sprijinindu-i-se pe piciorul lui, ascultand simfonia ciripitului pasarilor si privind cerul cum isi schimba culoarea de la o stralucire rozalie la un val safiriu. Harry nu era sigur cat timp statusera asa cand se uita in jos la ea si o vazu pe ea uitandu-se la el. Nu putu sa se gandeasca la nimic, ce ar putea spune; nu se simtea in stare sa vorbeasca si spera ca nici ea nu era doritoare sa intre in vorba. Apoi stiu ce vroia sa faca, o stiu cu o siguranta mai mare decat orice inainte. Buzele le erau din ce in ce mai aproape unele de altele; el ii putea simti respiratia calda, mirosind a ciocolata si a cafea, si simti cum buzele ei le stergeau pe ale lui.

„Un caine mare si negru se apropie.”

Harry se retrase rapid de langa ea. Sandy vorbise de sub maneca lui. El se uita in jur in gradina, la stanga si la dreapta, apoi peste umar. Apoi se uita din nou la Hermione, care parea mai mult decat putin iritata.

„Ce-i?” intreba ea, cu o umbra de enervare in voce.

„Vine Sirius,” spuse el simplu, inca uitandu-se in jur, incercand sa isi vada nasul, intrebandu-se daca era deja acolo si daca ii vazuse. El isi retrase bratul din jurul ei si isi incrucisa bratele pe piept, incurcat; se gandi ca era posibil ca ea sa creada ca el inventa scuze. Insa, dupa inca un minut, ochi stralucitori aparura de dupa coltul gardului, si un caine mare si negru veni linistit spre ei. Hermione se uita din nou la Harry, iritata si perplexa.

„Iar faci asta!”