intarziere

[Hayley M. Alden]

Ok. Mereu am fost intarziata. Dar nici chiar asa. Trenul urma sa plece in exact 15 minute, iar eu inca nu plecasem de acasa. Norocul meu este ca parintii mei nu sunt Incuiati. Asta era singurul noroc al meu. Mereu am avut ghinion in mai toate (poate inafara de lectii, unde obtineam mereu note mari la scolile Incuiatilor, unde parintii ma obligasera sa ma duc, insa cei de acolo ma credeau o ciudata)... Mi-am pus toate bagajele in masina, caci lui tata ii placeau masinile Incuiatilor. Ziceau ca sunt "interesante". Mi-am dat ochii peste cap cand tata si-a pus grijuliu centura de la masina, caci lui ii crea amuzament sa respecte regulile Incuiatilor.
-Tata, dar de ce nu putem folosi alte mijloace normale pentru vrajitori?! Asa vom intarzia mult mai mult!
-Eh... E mai interesant asa...
Sora mea mai mica s-a urcat si ea in masina, cu aceeasi fata ca si a mea: de plictisita de banalitatile lui tata. Am plecat la drum... Dar timpul se scurgea asa de greu! "Mai sunt 13 minute... 12... 11... 10... 9... 8... 7... 6...". Dintr-odata, masina se opri. Credeam ca am ajuns, dar, cand am ridicat fericita capul pe fereastra am observat ca eram intr-o intersectie... M-am uitat iarasi la ceas. Mai erau 2 minute cand am ajuns pe peron! Am alergat iute pana la peronul vrajitorilor, incat nici nu-mi dadusem seama cand ajunsesem dincolo de perete! Ce sa vad? In loc sa fie oprit trenul acolo, nu era nimic! Cand m-am uitat complet dezamagita in jur, o licarire de speranta mi s-a aprins: mii de elevi asteptau de asemenea pe peron!