Harry Potter si Sarpele Mistic (+16)

[Munro Kirkner]

Prima parte a capitolului VIII o gasiti aici: http://sarpelemistic.wordpress.com/2010/...ima-parte/
[Ca de obicei, vedeti capitolele cu pana la o luna mai devreme pe http://sarpelemistic.wordpress.com]

[Ah, si va rog sa scrieti si voi un comentariu, un review ceva :/ ]



Capitolul IV

Padfoot si Autobuzul Salvator

Sirius se aseza jos langa banca, lasandu-i pe Harry si pe Hermione sa il mangaie. Hermione inca se uita la Harry cu suspiciune, se gandi el. Dintr-odata, forma umana a lui Sirius statu langa ei. Sirius se aseza langa ei pe banca.

“Sunteti gata de plecare? Am fost deja la Vizuina – Ron si restul familiei sunt in ordine. Bill si Charlie inca sunt acolo –”

“Deah,” spuse Harry. “Stim. Ron nu-i prea fericit in legatura cu asta.”

“Da. Se simte de parca fac babysitting cu el.”

“Deci se simte doar ca si cum toti se poarta ca cu un copil cu el?” intreba Hermione. “E bine, sanatos?” Nu parea fericita de asta, intr-un fel. “I-am scris de cateva ori in timpul vacantei – dar nu mi-a scris niciodata inapoi, deloc.”

Sirius se uita la ea linistit. “Pai, m-a intrebat cum o mai duci. Nu in cel mai prietenos mod posibil, intelegi? Apoi i-am povestit despre rapire. Ron paru atunci foarte ingrijorat…”

Hermione paru foarte interesata de asta. Harry se dadu pe spate si se incrunta. “Zau? Si ce a zis?” vru ea sa stie.

“Zis? Nu a zis nimic. Dar – parea foarte ingrijorat, in orice caz.” Sirius se uita din nou la ea, apoi la Harry, care facu o grimasa. Sirius ramase perplex. Se decise sa schimbe subiectul.

“Dupa cum stiti, voi veni cu voi cu Autobuzul Salvator – permit animale de casa – asa ca nu veti calatori singuri. Oricum, va trebui sa mergem cam un kilometru jum’ate ca sa il luam. Farmecele de protectie din jurul casei tale au fost largite. Autobuzul Apare; nu va putea sa vina mai aproape de atat.”

Deci Snape nu exagerase cand luasera portalul la o distanta asa mare de casa lui, se gandi Harry. Cu doar cativa ani inainte, am putut sa iau Autobuzul Salvator de pe aleea Magnoliei, la cateva case distanta…

Sirius se schimba la loc in caine si intra in casa impreuna cu ei. Dudley era in bucatarie, aratand foarte vinovat pentru ca avea capul in frigider.

“Oh, buna, ma uitam sa vad daca mai e tort – vreau sa zic, daca mai avem fructe…”

Apoi remarca cainele mare, negru care era cu ei. “Oh! Nasul tau a venit deja.”

Harry isi puse degetul la buze. “Ssst. Vrem sa ne luam cuferele. Trebuie sa mergem.”

“Te voi ajuta cu al tau, Hermione!” spuse el cu entuziasm. Hermione ii zambi, si cu asta parasira incaperea. Harry il mangaie pe Sirius pe cap.

“Asteapta aici.”

Sirius paru sa incuviinteze din cap. Dupa ce Harry isi arunca cufarul pe scari si se intoarse dupa Hedwig in cusca ei, el astepta in coridor.

Dudley ii cara cufarul Hermionei, aratand de parca urma sa cada in orice secunda pe scari. Unchiul si matusa lui Harry stateau in usa sufrageriei, aratand la fel de morocanosi ca intotdeauna, in ciuda cinei lor minunate.

“Pot sa vin cu tine?” il intreba Dudley pe Harry.

Parintii lui urlara intr-un glas, “Dudley!”

“Nu ma refer la el la scoala –”

Sirius veni din bucatarie in coridor si se schimba in forma sa umana, facand-o pe Petunia sa urle si sa se ascunda din nou. “Cred ca ce vrea sa zica e ca vrea sa ii conduca. E in ordine, dar trebuie sa mergem cam un kilometru jumatate intai.”

Hermione se uita nesigura la bagajul ei. “A fost ingrozitor de obositor sa car asta aici cand am venit, Sirius. Crezi ca poti –”

Sirius ii zambi. “In ordine. O vom face aici, in loc de afara. Wingardium Leviosa,” spuse el usor, batand usor fiecare cufar. Petunia urla din nou, nestiind la ce sa se astepte; magie in casa ei! Dar tot ce se intamplase era ca fiecare cufar levita acum la cativa centimetri deasupra pamantului, de parca avea niste roti mici, nevazute.

Hermione ii saluta pe cei doi Dursley. “Multumesc ca m-ati primit, D-le si D-na Dursley.”

Harry inclina usor din cap inspre ei. “Pa,” fu tot ce spuse. Sirius se schimba la loc in caine; Petunia striga din nou. Dudley se incrunta la mama lui.

“Calmeaza-te,” ii spuse, apoi deschise usa. Cei patru plecara, Harry si Hermione tragand dupa ei cuferele zburatoare fara dificultate, Sirius mergand in fata lor. Cam dupa doua zeci de minute, Sirius se aseza si incuviinta din cap inspre Harry. Harry isi scoase bagheta din cureaua pe care o primise de ziua lui de la Ron si intinse bratul ca si cum ar fi oprit un taxi.

Urma un foarte puternic, abrupt BANG si o lumina stralucitoare paru sa vina de nicaieri. Dudley si Hermione strigara amandoi; nici unul dintre ei nu stiau la ce sa se astepte. Dudley trase cufarul Hermionei intr-o parcare intunecata, si pe ea dupa el, din moment ce ea se tinea de celalalt maner al cufarului. Acolo aparu in fata lor, in mijlocul unei strazi suburbane un foarte purpuriu autobuz cu trei etaje, in locul unde nu fusese nimic cu un moment inainte. Pe parbriz, scris cu litere de aur stralucitoare, statea “Autobuzul Salvator”.

Harry si Sirius mersera calmi inspre autobuz, apoi dupa un moment, simtindu-se putin ridicola, Hermione isi trase cufarul plutind inspre locul unde stateau ei, de data asta ea fiind cea care il tragea pe Dudley dupa ea. El tremura.

Conducatorul cobora din autobuz, intr-o uniforma la fel de visinie ca si autobuzul si isi incepu discursul obisnuit, “Bun venit in Autobuzul Salvator, transport de urgenta pentru vrajitorii si vrajitoarele aflati in dificultate. Intinde-ti bratul pentru bagheta si –”

“Buna, Stan,” spuse Harry zambind, pentru ca ii mai auzise cuvantarea si inainte. Stan Shunpike se opri din vorbit cu o privire care arata ca il recunoscuse.

“Harry! Harry Potter, cum ma vezi si cum te vad!”

“Sssst!” il reduse Harry la tacere rapid. “Taci, sau s-ar putea sa nu ma mai vezi, pentru ca o sa fiu mort.”

Stan ii facu cu ochiul. “Ah, inteleg. Calatorim incognito, din nou, huh? Iar ne prefacem ca suntem Neville Longbottom, da?” Ii facu din nou cu ochiul. “Te acopar. Buna, Neville Longbottom,” spuse el dintr-o data foarte tare. “Si cu cine mai esti?”

“Asta e varul meu, Dudley. Si ea e – Lavander Brown.”

“Hai, urcati!” exclama Stan.

Hermione se uita la el confuza. “Neville? Lavander?”

“Deah, ti-am mai zis, acum cativa ani…“

“N-am toata noaptea la dispozitie, Neville si Lavander,” spuse si mai tare ca inainte, facandu-le din nou cu ochiul si zambind conspirational. “Mereti la Londra?”

“Nu. La Vizuina. In apropiere de Ottery St. Catchpole.” Harry isi deschise bagajul si scoase portmoneul. “Cat?” il intreba el pe Stan.

“Asa. Lasati-ma sa va iau bagajele si sa ma uit la lista cu tarifuri.“ Isi scoase bagheta si o flutura lipsit de grija inspre bagajele lor si colivia lui Hedwig. “Etajul doi in ordine?” Harry aproba din cap. Cat timp bagajele lor urcara scarile de unele singure, Dudley facu ochii mari si Stan consulta un carnetel pe care il scoase din buzunar. “Aaaasa: cinspe Stecli, dar pentru saptispe primiti ciocolata fierbinte si pentru nouaspe –”

“E-n ordine, Stan. Deci trei zeci de Stecli pentru amandoi, ok? Uite doi Galeoni.“ Si intinse doua monede mari de aur catre Stan.

“Restul tau,” spuse Stan, luand cei doi Galeoni de la Harry si inmanandui patru Stecli de argint, pe care Harry ii puse inapoi in portmoneu.

“Poate sa vina si – cainele meu, nu?” Se uita la Sirius. Nu il observa pe Dudley cum incerca sa vada ce altceva mai are in portmoneu.

„Sigur. Hai, urcati!” Harry si Sirius se urcara pe scari, insa Dudley puse mana pe bratul Hermionei.

„O sa imi scrii?” intreba el incet. Ea aproba din cap si se apleca sa il sarute pe obraz.

„Desigur, Dudley. La revedere.” Si se intoarse sa urce pe scari. Harry scoase capul pe o fereastra de la etajul doi.

„Cum ramane cu parintii tai, Dudley? O sa faca crize din cauza bufnitelor.”

„Scrie-mi la scoala; n-or sa afle niciodata.”

„Pa!” striga Harry, simtind pentru prima data in viata ca o sa ii fie dor de el.

„Pa!” striga si Dudley, facand cu mana. Stan Shunpike statu langa patul pe care si-l alesese Harry. Hermione isi aseza bagajul la picioarele urmatorului pat de langa el si Sirius se plasa intre cele doua paturi pe podea.

„Harry – adica, Neville – tipul ala e un Incuiat? E in ordine?”

„E OK, Stan. Acum cateva luni nu as fi spus asta, dar da; e OK.”

Stan cobora din nou la parter ca sa se aseze pe fotoliul de langa scaunul soferului, Ernie Prang. Urma un nou BANG! zguduitor si Harry si Hermione se trezira pe podea, ratandu-l cu putin pe Sirius, aruncati de viteza Autobuzului Salvator.

Afara in strada, Dudley cazu pe spate in iarba si reusi cumva sa porneasca sistemul de irigatie automat. Statea acolo, ud fleasca, ignorant la faptul ca era irigat in continuare impreuna cu iarba din jur, spunand doar, „Uau….”

*****

Harry si Hermione isi revenira din pornirea brusca si se asezara pe paturile lor. Harry intinse mana jos sa ii mangaie blana lui Sirius. Hermione se uita afara pe geamurile acoperite cu perdele, fascinata de peisajul prin care treceau; intr-un moment pareau sa treaca prin Manchester, in urmatorul in Edinburgh, apoi Bath…. Harry zambi, vazandu-i fata. Aici era, stiind de patru ani ca era o vrajitoare si lucrurile acestea inca o uimeau. Apoi Harry trebui sa isi zambeasca siesi. Cu toate lecturile ei, probabil ca stie lucruri mai uimitoare decat stiu eu. Apoi se gandi la lucruri pe care ea nu le stia, cum ar fi cum se simte cand pune Voldemort Blestemul Cruciatus pe tine, si se uita din nou la ea, la placerea inocenta provocata de scenariul prin care treceau, socul ei de fiecare data cand autobuzul facea un salt. Sper sa nu afle niciodata cum e sa simti asa o durere. Sau Ron.

Harry isi puse capul pe brate si inchise ochii. I se paru ca adineauri isi pusese capul jos, cand in clipa urmatoare il auzi pe Stan Shunpike urcand pe scari strigand, „Urmatoare oprire: Vizuina!”

„Noi urmam!” spuse Hermione entuziasta, sarind si luandu-si bagajul, fara sa se deranjeze cerandu-i lui Sirius sa il leviteze din nou. „Oh, Harry, nu mi-ai spus niciodata cum a fost! E incredibil!”

Cu un BANG! autobuzul mergea pe o strada tacuta, intunecata, de tara, apoi se opri. Harry ii zambi, „Sa mergem.” Ridica colivia lui Hedwig si isi tara cufarul pe scari. Cand Stan ii vazu venind, le levita din nou bagajele, iar ei putura sa coboare in liniste scarile, urmati de cufere. Sirius merse dupa ei. Harry se uita la ceas; era abia ora sapte seara. Isi ridica din nou privirea si vazu cea mai confortabila priveliste pe care o stia: Vizuina, casa familiei Weasley. Arata de parca urma sa se darame, insa Harry stai ca era protejata de vraji care impiedicau acest lucru, si ca era cu mult mai mare pe dinauntru decat arata pe dinafara.

Lumini straluceau in majoritatea ferestrelor, si familia Weasley nu putea sa fie ignoranta la zgomotul facut de Autobuzul Salvator. Curand, usa bucatariei se deschise si Ginny iesi in gradina, cu un zambet larg la vederea lui Harry.

Lui Harry ii aparu imediat un zambet pe fata la vederea ei; devenise atat de inalta si frumoasa! se gandi el. Era imbracata intr-o rochie simpla de vara, albastra si stransa pe mijloc, acoperindu-i modest genunchii. Ea alerga in iarba desculta sa il intampine, iar el alerga sa o intalneasca la jumatatea distantei, inca zambind, si o surpinse cu o imbratisare de intampinare, apoi o invarti in timp ce ea isi punea bratele in jurul gatului lui si zambea. El o puse jos, zambindu-i larg – ea era doar cu putin mai inalta ca el, acum –gandindu-se, A fost minunat sa o tin in brate! Chiar si in lumina lunii, putu sa vada ca fata lui Ginny era la fel de rosie ca parul ei. Peste umarul ei, o vazu pe Hermione coborand din autobuz, incruntandu-se la ei. Se uita din nou la Ginny.

„Buna, Ginny! Ma bucur sa te vad. Multumesc pentru cadoul de ziua mea,” adauga el, scotand amuleta de dupa tricou ca sa i-o arate. Ea ii zambi, parand foarte fericita.

„Pai, stii tu, Ron zicea ca ti-ai luat un sarpe –”

„Ah, da! Ea e Sandy.” El isi dadu jos geaca de blugi; purta un tricou negru la care ii taiase manecile, si ii arata micutul sarpe de gradina incolacit in jurul bratului sau deasupra cotului. Ginny intinse mana tematoare si o mangaie pe Sandy.

„E asa fina,” sopti ea. Apoi isi misca degetele pe bratul de sus al lui Harry, trasand o linie peste noii muschi ai lui Harry, dar isi retrase mana abrupt cu o privire vinovata, uitandu-se la Harry. Fetele le erau foarte apropiate una de cealalta, iar Harry isi simtea pielea gadilata acolo unde fusesera mai devreme degetele ei.

Ce-i asta? se intreba Harry. Mai devreme eu si Hermione aproape ne-am – si acum Ginny e asa frumoasa, si m-am simtit bine tinand-o in brate, si –

Usa de deschise din nou si Ron Weasley iesi in gradina. Harry si Ginny tresarira si se separara unul de celalalt. Hermione merse la ei, si inclina capul inspre Ginny, fara sa zambeasca.

„Buna, Ginny.”

Ginny paru perplexa in fata salutului rece si spuse ii spuse si ea buna. Harry il saluta pe Ron, care raspunse destul de normal, apoi urma un nou schimb de saluturi reci si timide intre Ron si Hermione, care puteau fi cel mai bine descrise printr-un schimb de maraieli. Ginny se uita la ei intrebatoare, apoi la Harry care ridica sprancenele si dadu din umeri. Facea pe prostul; stia perfect ca Ron inca era suparat ca Hermione se dusese la Viktor in vizita, mai ales de cand fusese aproape rapita. Poate ca Snape nu ii facuse morala pentru ce se intamplase, dar Ron ii va face, se gandi Harry.

Se intoarse sa ii spuna la revedere lui Sirius, dar acesta disparuse deja. Apoi, fara avertizare, Autobuzul Salvator facu BANG! din nou si disparu din vedere. Cei patru se intoarsera atunci si mersera prin gradina bucatariei, Ginny si Ron carand cufarul lui Harry iar Harry si Hermine carandu-l pe al ei. Cand intrara in casa, Harry fu imediat imbratisat de Dna Weasley, si batut pe spare de Dl Weasley si fii sai. Bill era la fel de cool ca si ultima oara cand il vazuse Harry, de la coada lui lunga si roscata si cercelul lui din os, pana la hainele de rocker si bocancii din piele de dragon.

„Salut Harry. Ce mai zici? Si –” Bill se opri dintr-odata. „Buna, Hermione,” spuse Bill incet, tragand de cuvinte si privind-o din cap pana-n picioare intr-un fel in care nu ii placu nici lui Ron nici lui Harry. Ea ii zambi si isi aranja suvitele scurte.

„Salut, Bill. Ce mai fac goblinii?”

„Ah, enervanti ca dracu’. Da’ ce poti sa faci?” Ei isi zambira, si Harry ii urmari ochii; ea se uita acum la Bill in acelasi fel in care el se uitase la ea. Vroia sa gaseasca o modalitate sa ii desparta, dar era o reactie atat de neasteptata incat era pierdut. Dintr-odata aparura Fred si George tropaind.

„Hey, uau, Hermione! Ce bine arati!” spuse George entuziast, si Fred fluiera apreciativ. Toti trei rasera. Nici Fred nici George nu se incurcau in cuvinte, si nici nu se ascundeau cand se dadeau la fete. Erau la fel de directi ca intotdeauna.

Hermione rase, „Merci. Ce mai faceti?”

„Ah, pe noi lasa-ne incolo. Cum e sa fii prietena unui jucator faimos de Quidditch?” vru Fred sa stie. La mentionarea lui Viktor, fata lui Ron se intuneca si parasi mormaind bucataria.

„Oh, ah, e ok,” ingaima ea.

Charlie veni inspre Harry si puse o mana pe umarul lui. „Dar,” le spuse el gemenilor, „s-a gandit Viktor Krum sa zboare ca sa treaca de dragon? A castigat Viktor Krum Turnirul Tri-Vrajitor?”

Se asternu tacerea. Apoi Harry se uita la Charlie, „Prefer sa nu vorbesc despre asta.”

Charlie se retrase, „Oh, scuze, chiar am calcat in…”

„Deschizi gura, bagi picioru’!” strigara Fred si George in unison.

„Gata, gata,” spuse Dna Weasley, incercand sa isi linisteasca fii. „Nu-i bateti la cap pe Harry si Hermione. Lasati-i sa se aranjeze in camerele lor.” Se intoarse inspre Hermione. „Si s-ar putea sa nu il vezi pe Crookshanks pana dimineata, draga. E afara la vanat. Dar a fost tare cuminte toata vara.” Ea le levita din nou cuferele. „Asa, dragii mei. Or sa zboare cu voi pe scari.”

Ginny urca scarile, urmata de Hermione impreuna cu cufarul ei. Ginny se uita peste umar la Hermione, facand o fata incurcata. Ron il conduse pe Harry pe scari, uitandu-se la spatele Hermionei si mormai. Macar, se gandi Harry, nu e nimeni suparat pe mine. O urmari pe Hemione cu privirea pana aceasta intra in camera cu Ginny si inchise usa dupa ea. El si Ron urcara in continuare scarile pana ajunsera la camera ingusta a lui Ron, pe care acesta o tapetase cu postere cu The Chuddley Cannons, echipa favorita de Quidditch a lui Ron, dand camerei o distinsa lumina portocalie.

„Unde-i Percy?” se gandi Harry sa intrebe cand intrara in camera si usa era inchisa. Ron se aseza pe unul din paturi. „La o intalnire. O sa se intoarca in curand, sau o pateste. Chiar daca a terminat cu scoala, mama zice ca atata timp cat sta sub acoperisul asta – o mai tii minte pe Penelope Clearwater? Era in Prefect in Ravenclaw?”

„Sigur.”

„Are un job de inceput la Witch Weekly, asistenta editoriala, sau asa ceva. Cred ca munca ei consta in a aduce suc de dovleac la sedinte si a vota pentru cel mai fermecator zambet; ai vazut ca Gilderoy Lockhart inca castiga in fiecare an? Nu au mai iesit impreuna un timp dupa ce au terminat scoala, dar s-au intalnit din nou din intamplare la o petrecere si sunt impreuna de atunci. Are o locuinta intr-un sat prin Dorchester; chestia asta o irita pe mama foarte tare….”

Harry sezu tacut pe pat, incercand sa fie atent la ce ii zicea Ron, dar mintea i-o lua razna….

„Si ce parere ai, Harry? Harry?”

„Huh?” spuse Harry confuz. „Scuze, tre’ sa fiu tare obosit…”

„Am zis, sunt Hermione si Krum un cuplu inca? Ea mi-a povestit de slujba lui la Cannons. Iti vine sa crezi?”

Harry isi cantari vorbele cu grija. „Pai, nu vrea sa ramana impreuna cu el. Spune ca nu simte pentru el la fel cum simte el pentru ea.” Ron paru destul de fericit la auzul acesteia, dar de parca incerca sa o ascunda. „Si zice ca nu se simte in siguranta cu el. Stii tu, toata chestia cu rapirea.”

„Stiu!” exclama Ron, sarind in picioare si mergand dintr-o parte in cealalta a camerei, dar trebuia sa mearga aplecat jumatate din drum; avea acum aproape doi metri inaltime, si tavanul inclinat avea doar un metru si ceva langa peretele exterior. „Trebuia sa aiba mai multa grija de ea! La urma urmei, e major, poate sa foloseasca vraji cand vrea, ea nu! La ce s-o fi gandit?”

Harry nu ii spuse ca Hermione se gandea ca e posibil ca Viktor sa fi cooperat cu rapitorii. „Da, pai, ea zicea ca Snape i-a facut morala despre asta deja.”

„Snape?”

„Se intalnise cu Sirius in Bulgaria. Si i-a adus pe Hermione si parintii ei la mine acasa. Sa fi vazut cum am sarit cand am deschis usa si l-am vazut acolo.”

Ron rase, „Da! As vrea sa iti fi vazut fata!” Se tinu de stomac si se arunca in pat, apoi se ridica din pat si se uita din nou la Harry. „Asa, deci. O sa ii dea papucii.”

Harry ii explica lui Ron care era planul Hermionei, cum avea de gand sa faca din intalnirile lor intalniri de grup. „I-am spus ca vin. Crezi ca poti sa vii si tu si Ginny? Si poate Fred si George?”

„Probabil. Cu exceptia lui George. E cu Angelina acum.”

„Angelina? Ea nu a fost la Bal cu Fred?”

„Da, au iesit putin impreuna dupa aceea, apoi au schimbat locurile – stii tu, o chestie de gemeni, ca sa fie amuzanti – si s-a intamplat ca ea sa il placa pe George mai mult. Fred a fost in ordine cu asta.”

„Inca mai – schimba?”

„Habar n-am. Angelina ar stii, oricum. Ea a vazut sigur o diferenta intre ei, ca sa il decida ca il place pe George mai mult.”

Harry se simti dintr-odata foarte obosit. „Plecam devreme pentru Diagon Alley?” Se dezbraca si se baga in pat. Ron facu la fel.

„Chiar dupa micul dejun. Cu pudra Floo. Dar nu o sa stam prea mult. Cand ne intoarcem, sa jucam niste Quidditch; cu Bill si Charlie aici, suntem patru pe patru, daca si Hermione joaca.”

„Crezi ca o sa vrea? Uraste sa mearga pe matura. Si nu o sa trebuiasca sa joace si Ginny, oricum?”

„Oh, Ginny o sa joace. N-ai vazut-o niciodata jucand, nu?” Harry scutura din cap. Ron ranji, dar imediat paru ca si cum incerca sa nu o faca. Harry se intreba de ce. „Atunci, noapte buna,” spuse el abrupt, si stinse lumina.