Ganduri in plina zi...

[Scarlett Soul]

Il vazu. Il vedea mereu,in fiecare om ce trecea, in fiecare fiinta, era pretutindeni.La inceput i se parea un sentiment placut sa-l aiba alaturi, dar acum incepu sa o dispere acest lucru. Cu totii o priveau cu ochii aceia 'Imi amintesc de tine !', dar nimeni nu o facea la fel, oamenii sunt diferiti si nimic nu va schimba asta...
Era plina zi. Soarele isi trimitea razele sa lumineze lumea si sa redea binele ce mai dainuia, rar, in inimile oamenilor.Inainta pana cand ajunse la un copac a carui radacini parea parca ca vroiau sa vada lumea, sa guste vantul si sa observe adolescentii care mai treceau prin Padurea Interzisa.Singurul lucru care tinea copacul in viata era raul ce trecea prin apropiere, atingandu-l usor ca o geana de binecuvantare.

'Nu ma pot uita la soare, este prea puternic, spre deosebire de mine, dar aceasta fiinta, oricat ar fi de nenorocita, tot tine la viata ei si nu o va lasa pana ce ultimul strop de viata nu i se va scurge pe scoarta...
Oare voi reusi vreodata sa fiu la fel ?'

Isi dadu seama ca acesta fusese singurul moment, de mult timp, cand nu se gandise la el....
Acest gand o facea atat de vulnerabila...Insa se gandi la peisejul de mai devreme...

"Ne traim viata ca apa care curge la vale.Mergem intr-o singura directie pana ne izbim de ceva, care ne forteaza sa gasim un alt curs..."

Intotdeauna considerase ca se pricepe la oameni, dar de data asta? De data asta de ce nu se intelegea?Ce sens avea sa-i inteleaga pe altii, cand nu-si putea intelege propria-i fiinta.