Totul devine cenusiu sau asa incep eu sa ma inteleg ?!?

[Scarlett Soul]

Era iarna...melancolie, fluturi si ceara...
Se plimba pe strazi pustii, neumblate de picior omenesc, fara vreo urma de viata.Totul era cenusiu,"atat de absurd si la fel", incat isi jurase ca odata ce-si va reveni din tristetea fara margini care o cuprinse, isi va asculta inima:

'Imi voi picta pe viata cu culoarea rosie, culoare de sange si roua.O voi imbina cu verde pentru ca puterea sa nu poata fi infranta sau speranta doborata...'

Erau niste vorbe increzatoare, prea increzatoare pentru a aduce din nou soarele peste imparatia lui AMANTUL!

Ranji.Era un gest pe care fata ei nu-l mai cunostea de multa vreme.

Pe cand era doar un copil, mama ei o intrebase ce-si doreste.Avea atatea optiuni: papusi, baloane, animale, sau poate bomboane. Insa Sansa refuza si dadu un raspuns categoric:

-Imi vreau zambetul.Vreau sa-l tai din propriul chip si sa-l tin doar pentru mine, din simplul fapt ca-s egoista !

Pana si acum isi amintea ce-i spusese mama ei, dupa un timp scurt de gandire:

-Nu e niciodata prea tarziu sa zambesti, inger si demon ia bucuria cu o mana si o da cu cealalta, iti frange inima o data, apoi ti-o face sa vibreze.Insa nu uita: zambetul este doar al tau, e ceea ce te face viu si neinfricat...

Se aseza pe piatra dura a pavajului si inchise ochii, dar o lacrima tradatoare ii aluneca de-alungul fetei, pierzandu-se undeva, in intuneric.