Pierdut in castel

[Adea Cullen]

Ce superba poate fi toamna... Culorile arse se pierd in monotonia griului neutru al cerului. Ma dau jos din pat si ma uit in oglinda. O mutra destul de draguta, normal doar sunt eu. Imi aranjez rochita in stil marinaresc ce o aveam pe mine si ies afara.

Ma plimb aeriana pe coridoare. Ma uit la acele ciudate portrete pana ajung la o fereastra. Ma uit afara si ma las hipnotizata de tangoul frunzelor. Rasfuflu incet, cred ca devine un tic. Ma trezesc din acea stare si plec mai departe.

Pana la urma ma simt bine in acest castel. Ma bucur ca nu am dat la Beauxbatons cum a vrut mama. Ma gandesc ca nu as fi facut nimic interesant acolo. Numai fete pline de ele, si de frumusetea lor. Bine si eu sunt la fel, din moment ce sunt o viperina... dar nu sunt la fel. Eu am sentimente.

Merg si incep sa topai a un copil in fata bradului de Craciun plin cu cadouri. Vantul a inceput sa bata si regret ca nu mi-am prins paru, imi zboara in toate directiile. Vad ca un baietel se apropie de mine. Ce o vrea?

-Buna. ii spun ridicand din sprancene si zambindu-i siret.