Nu ma predau .[ fic ]

[Ashlyn Meester]

ACESTA ESTE INCEPUTUL FIC-ULUI MEU.

Sper sa va placa inceputul ... Si sa-mi spuneti daca are rost sa scriu continuarea.

Am iesit din incapere. Aerul rece s-a izbit de fata mea, ca si cum cerea, ca si cum implora sa raman acolo, inauntru.Insa, m-am opus. Nu avem ce sa caut acolo, nu mai era casa mea. Niciodata nu a fost.Ce sa fac? Pe-unde s-o apuc?Mii de ganduri au intrat si-au iesit din capul meu sec, plin de probleme, de durere. De ce nu exista macar o sansa in viata, macar o singura sansa pentru mine, ca sa fiu fericita. De ce? Am realizat ca inca mai eram acolo, mai eram in fata acelei casi. Ce mai cautam acolo ? Trebuia sa ma indrept cat mai repede spre alt loc, alt loc care sa anunte o alta parte din ghinionul si tristetea mea eterna. Minunata mea poveste de viata, da, intr-adevar, minunata.Jessica inca ma mai privea pe geam cu ochii indurerati, cu lacrimi in ochi, parca sufletul strigandu-I de durere. Usa casei s-a deschis.

-Mai vrei sa ramai pe-aici , sau intri-n casa?a intrebat acea persoana, care mi-a chinuit intreaga viata, Rahela.
-Plec de-ndata ce reusesc sa-mi dau seama unde sa ma duc!am spus, linistita, ca si cum nimic nu ma tulbura.
-Ok! A raspuns aceasta sec, trantindu-mi mormanul de bagaje in fata.Sa treci pe-aici de Paste si de Craciun. La revedere, Chellind.

Nu i-am raspuns.Am simtit cum in ochii mei se infirpau cateva lacrimi, dar nu de tristete, lacrimi de ura, ura puternica, pe care o simteam in inima, ma durea, inima ma durea, din cauza urei pe care-o pastram in ea.Inima-mi cerea iubire, fericire, insa … Nu avea cum sa faca fata urei puternice, si indestructibile care acum parca-mi invada intreg corpul. Capul imi vajaia. Am pornit, insa .. nici eu nu stiam spre cine. Am pornit spre necunoscut.