Totul devine cenusiu sau asa incep eu sa ma inteleg ?!?

[Scarlett Soul]

OOC: Ma scuzati pentru dublu post
Aaaaa si astept comentarii noi

Batjocora

"Si acum o mie de ganduri m`apasa
Lasa ploaia sa vina sa treaca
Lasa ceru` sa cada, sfintzii sa vada
Ca oamenii plang cateodata."
Vescan

Incerca sa-ti gaseasca inima, sa-i simta fiecare bataie, bataie care parea un dans al sufletelor, un dans pe care nu-l mai vazuse nimeni, un dans lipsit de temeri. De data aceasta nu mai avea ce sa mai ascunda, asa ca isi dadu jos geaca neagra, din piele, in semn ca acum era deschisa, fara nici un ocolis, pur si simplu ea...
Se simtea ca o pasare fara aripi, ca o mama fara un pui pe care sa il tine strans sub san, ca o viata fara sens.
Rostogoli aceste randuri adanc, pana i se intiparisera in suflet, pana simtea ca nimeni nu i le mai putea smulge, ca nimeni nu se poate milogi de ele...

Iesi din noapte, strabatu plapuma de intuneric gros si ajunse undeva, pe o strada apropiata, puternic iluminata.Lumina o izbi.Era atat de puternica, incat simtea ca nu-i putea face fata, dar isi aduna toata fiinta si continua drumul spre "o lume mai buna". Trecu de primele case, din care cativa curiosi se uitau la ea cu ochii cat cepele, dar nu vedeau doar un copil prostut, plimbandu-se plin ploaia deasa ce se pornise, nu de multa vreme. Pe cand acei oameni o credeau doar o simpla fata, un simplu trecator dintre doua lumi, care nici nu stia cine este de fapt,ea era ceva deosebit, ceva ce nimeni nu putea defini prin atat de putine cuvinte...

Era cristalul ascuns in spatele atator roci, era perla dintr-o scoica, aparent atat de obisnuita.

-Draguto, vreau sa dormi cu mine!, se auzi un strigat de langa ea.
Se impacienta, dar stia se joace teatru asa ca deschise acea cale si incepu scena:
-Vreau sa zbor..., atat spusese, un raspuns prostesc si cat se poate de copilaresc, dar adevarat.

"Suntem oamenii care nu mai vor sa stie,
Cum sa mai fie copii
Si care se bat cu viata stii,
Ca visele-s vii."
Guess who