Memories before the end

[Bell Evans]

1. Capitolul I – Coincidences
   
   15 septembrie..prima zi de liceu..
   Eram o boboaca speriata, care isi imbraca pentru prima data uniforma.
   “-Spune’mi ca esti gata!!” i’am strigat eu lui Jane, din camera cealalta.
   “-Eu da..de jumatate de ora. Tu te incurci acolo½ chicoti ea.
   ½-Fa bine si vin’o sa ma ajuti atunci !!½ am spus eu, printre dinti.
   Fata intra in camera, dandu’si parul blond si bogat pe spate. Veni spre mine si ma privi.
   “-Esti foarte palida, Amy..sigur te simti bine?” ofta ea.
   “-Da..nu am de gand sa’mi stric prima zi de liceu pentru putina paloare, eu mereu am fost asa!!” m’am conformat eu, aruncand vesta pe spatele scaunului. ½Nu mai iau si asta..e cald afara½ am spus eu, ca pentru mine.
   Am iesit impreuna din casa, indreptandu’ne spre cladirea care avea sa se numeasca de acum inainte “scoala”..sau “inchisoare”, “loc de tortura”, “adapost pentru ratati” cum ii spuneau altii. De indata ce am intrat in curtea plina de elevi, am simtit o caldura imensa acaparandu’mi intreg corpul. Emotiile si’au facut loc prin furtuna de sentimente si au inceput sa’mi dea fiori reci pe spate.
   “-Wow” spuse Jane, cand un grup de baieti dintr’un an mai mare trecura pe langa noi. Cel din mijloc se uita chiar atent la noi, si zambi.
   “-Chiar ca wow..ce bine arata frumuselul ala din mijloc” am chicotit eu, trecandu’mi o mana prin sivitele de par castanii.
   “-Si ce par perfect avea..” ofta Jane.
   ½-Si ochii..uhhh !½ am spus eu, cand cineva se izbi in mine.
   “-Aa, scuze!” spuse o voce calda, ca adierea unei zi de primavara timpurie. Era acelasi baiat care ne zambise cu putin timp in urma, prea ocupat cu telefonul pentru a se mai uita pe unde merge. “Esti bine?” ma intreba el, ajutandu’ma sa ma ridic.
   “-Aa, da. Nu am nimic!” am reusit eu sa spun. Albastrul ce se revarsa din ochii lui ma dadea gata.
   “-Apropo..numele meu e Hayden, incantat sa te cunosc..” murmura el, privindu’mi chipul cu blandete.
   “-Eu sunt Amanda” am raspuns eu, mecanic.
   ½-Sper sa ne mai vedem½ spuse el, indepartandu’se.
   Jane ma privea uimita. Nu stiam ce puteam citi pe chipul ei..Dezamagire, soc, fericire. Sau toate odata!
   “-S’a intamplat ceva?!” am intrebat eu, timida.
   “-Aa, nu..nimic” raspunse ea, rece.
   “-Jane. Te deranjeaza ca Hayden a intrat in mine si nu in tine?!” am spus eu, incepand sa rad.
   “-Pai..mereu baietii se uita mai intai la tine, si apoi la mine. Ma simt de parca as fi de umplutura..si stii ca nu ti’as spune toate astea daca nu ai fi cea mai buna prietena” raspunse ea, incercand sa zambeasca.
   Nu am mai spus nimic..ma simteam prost. Jane nu stia nimic, deci..trebuia sa raman indiferenta la replici de astea.
   “-Imi pare rau daca asa se intampla..” am soptit eu, asezandu’ma pe o banca. Viata mea era ca o furtuna pe mare, nu imi dadeam seama de curentii mici care se mai formau pe langa valurile uriase.
   “-E ok..in fond, nu e vina ta. Hai sa mergem” spuse Jane, zambind incurajator.
   Stresant..asa puteam numi tot timpul petrecut in acea zi. Ceremonia de deschidere a anului, tot ce se intampla. Ma extenuase. Abia asteptam sa se termine totul, si sa ajung acasa.
   “-Pa, pa, Amy, sa ma suni!” imi spuse Jane cand ne’am despartit in fata blocului.
   “Singura..in sfarsit” mi’am soptit eu, incepand sa urc scarile. Ma durea..era prima mea zi de liceu, si ma simteam groaznic. Mai ales pentru faptul ca Jane imi spusese acele lucruri.
   Un alt zgomot de pasi in spatele meu ma alerta. M’am intors brusc si am dat ochii cu un baiat. Am recunoscut ochii albastri si chipul bland, usor bronzat.
   “-Amanda?!” intreba el, aparandu’i un zambet mic in coltul gurii.
   “-Hayden” am rasuflat eu usurata. “Ce faci aici?!” am continuat eu, nesigura.
   ½-Aa, urc spre apartamentul meu ?!½ raspunse el, chicotind.
   Soc! Statea cu mine in bloc? Si atunci de ce nu il vazusem niciodata?!
   “-Poate te intrebi de ce nu ne’am intalnit pana acum..abia m’am mutat zilele trecute½ murmura el, cu chipul luminat de un suras.
   ½-Aa, ok½ am balbait eu, intorcandu’ma cu spatele si incepand sa urc din nou treptele. Prezenta lui ma ametea, era ca un drog.
   “-Pai. Ne mai vedem” imi striga el, facandu’mi cu mana.
   “-Dap, bbye” i’am raspuns de la etajul urmator.
   Am deschis cat de repede am putut usa de la apartament si am intrat. Am aruncat geanta pe canapea si am inceput sa dau jos sacoul negru. Nasturii de la camasa incepeau sa ma calce pe nervi, asa ca am dat’o jos peste cap, fara sa ma mai obosesc sa’i deschid. Directia~baia, in cabina de dus.
   Am dat drumul la apa fierbinte si am asteptat sa isi faca efectul. Era ciudat..o coincindenta prea fireasca. M’am ciocnit de el, apoi am aflat ca sta in acelasi bloc cu mine. Brusc, ochii aceia albastri incepura sa imi apara in ganduri, blocand alte idei. Ce se intampla cu mine??