Harry Potter si Sarpele Mistic (+16)

[Munro Kirkner]

Capitolul V

Cautatorul innascut


http://sarpelemistic.wordpress.com

In dimineata urmatoare, se calcau unii pe altii pe picioare in timp ce se pregateau sa mearga in Diagon Alley. Dupa ce mancara, intrara unii dupa altii in caminul din bucatarie dupa ce Dna Weasley arunca un varf de cutit de pudra Floo in foc, apoi trebuira sa strige cu totii clar “Diagon Alley!” si sa se asigure ca ies prin caminul care trebuie. Dna Weasley ramase acasa impreuna cu Charlie; Bill ii insoti la cumparaturi. El merse intai, urmat de Ron, Ginny, Harry, George, Hermione si Fred. Dl Weasley si Percy deja Aparusera la munca; au fost nevoiti sa mearga afara pe camp, din moment ce casa devenise o zona interzisa de Aparitie.

Cu totii aterizara cu un buf in magazinul de robe al madamei Malkin. Hermione era singura care nu avea nevoie de robe noi; isi dorea doar una frumoasa pentru festivitati si intalniri.

“Nu am crescut deloc anul trecut,” ofta ea. “Cred ca am incetat…”

“Mie imi place cum arati,” ii spuse Bill zambind. Hermione se intoarse, rosind. Harry capata un sentiment ciudat in stomac si simti, pentru prima oara de cand il cunostea, o dorinta puternica sa il pocneasca pe Bill in fluierul piciorului acoperit cu bocancii din piele de dragon.

George si Fred intrau in anul sapte. “Ar fi cazul sa aratam foarte misto in ultimul nostru an,” spuse Fred. “Sa intram cu pompe.” Gemenii aveau castigul primit de Harry la Turnirul Tri-Vrajitor, si investira o parte din el, ca sa se asigure ca nu o sa ii cheltuie si ca o sa fie acolo pentru ei cand vor termina scoala (ideea tatalui lor). Insa o parte din ei vroiau sa o cheltuiasca. Fred si George incepura sa se uite la cele mai frumoase robe din magazin, si Harry ii insoti, gandindu-se ca insignia lui de Prefect ar arata mai bine pe niste robe foarte frumoase… Nu mentionase – nici Hermione – ca a ajuns Prefect de cand venise la Vizuina. Dupa cum se purtase Percy cand era Prefect, nu vroia ca familia Weasley sa creada ca era plin de el. Harry simti ochii lui Ron pe el in timp ce acesta cauta prin robele de mana a doua; amandoi crescusera mult in ultimul an. Ginny era mai inalta ca Hermione.

Dar intai, Harry trebuia sa ridice niste bani de la banca. El ii spuse lui Bill ca se duce la Gringotts, iar Bill incepu sa mearga cu el. Harry il opri, “Nu ar trebui sa ramai cu ei?”

Bill se uita inainte si inapoi intre Harry si fratii lui, indecis. “Asculta,” spuse Harry, “Voi fi la Gringotts. Tu lucrezi acolo. Goblini peste tot. Nu o sa se intample nimic. Ramai cu ei,” spuse el, inclinand din cap inspre Hermione si ceilalti. Bill se resemna si aproba din cap.

“Grabeste-te.”

Se grabi, apoi statu pentru ceea ce ii paru o perioada foarte lunga de timp cat ii erau luate masurile pentru noile robe. Erau pe departe cele mai frumoase robe pe care le avuse vreodata; uitandu-se in oglinda, isi dadu seama ca arata acum ca un adult si realiza ca arata ca tatal lui din ce in ce mai mult. Chiar am nevoie de o frizura noua, se gandi Harry, ca sa arat ca mine. Oglinda striga la el dupa un timp, “Bine! Bine! Arati minunat! Frate, ia o pauza!“

Dupa robe, se dusera la Flourish and Blotts pentru carti. In plus fata de Cartea Standard de Vraji, Nivelul 5 si a celorlalte versiuni pentru anul cinci a materiilor pe care le studiasera pana atunci, Harry si Hermione mai aveau nevoie si de Luand N.O.V.-uri: Pregateste-te Pentru Cea Mai Nasoala Experienta A Vietii Tale, de Eglantine Etude. Fred si George ii dadura lui Ron copia pe care o folosisera (au impartit-o) iar anul acesta urmau sa imparta vechea copie a lui Percy de Luand Testele de Vrãjitorie Extrem de Epuizante (T.V.E.E): Daca Credeai Ca N.O.V.-urile Au Fost Nasoale, scrisa de aceeasi Eglantine Etude. Harry observa ca pe lista de carti pentru anul cinci mai era si Publicatia Antologica A Lui Sweetbriar De Literatura Incuiata, si apuca o copie. Avea o gramada in ea: teatru (Shakespeare, Shaw, Chekhov), cateva povestiri scurte, (Loteria, Cadoul Magilor) si chiar si nuvele intregi (Lordul Mustelor, Tess of the D’Urbervilles). Se intreba pentru ce materie o fi; in orice caz ar fi o lectura buna, se gandi Harry. Era practic o librarie intreaga, impachetata magic intr-o carte de marime medie. Observa ca Ron o taie de pe lista, fara sa o cumpere. Dupa ce isi reinnoira proviziile pentru Potiuni la Spiterie, se hotarara sa ia pranzul la pe o terasa. Insa pe drum, trecura pe langa Quality Quidditch Supplies. Fred si George se oprira, cu fetele lipite de vitrina, apoi se uitara unii la ceilalti, inclinara din cap si le spusera celorlalti sa astepte.

„Venim imediat,” spuse George.

Cam zece minute mai tarziu, Fred si George iesira din magazin carand patru pachete lungi. Impartira doua dintre ele lui Ron si lui Ginny. „Cadouri de ziua de nastere cu intarziere! De la dragii vostri frati!” le spuse Fred.

„Ziua mea a fost acum trei luni jumate,” se planse Ron. „Si ati uitat de ea complet!”

„Sper ca e mai fain decat cadoul fara intarziere de ziua mea…” incepu Ginny.

„Asta primesti daca ai ziua de nastere pe intai Aprilie, Gin,” spuse George. „Deschide-l!”

Ea si Ron rupsera hartiile de pe pachetele lor. Inauntru erau Nimbus 2001 nou-noute, stralucitoare. Ginny scoase o exclamatie cand isi vazu matura. „Ultimul racnet e acum Nimbus 3000. Si Fulgerul, desigur. Dar astea sunt a dracu’ de bune in comparatie cu ce ati calarit pana acum,” spuse Fred. „Nici o grija; nici noua nu ne-am luat Nimbus 3000 sau Fulgere. Ale noastre sunt la fel ca ale voastre. Altfel nu ne-am fi putut permite patru. Astea sunt la reducere acum.”

Ginny in schimb ii imbratisa pe Fred si pe George. „Oh, e minunata! Multumesc! Multumesc!” Apoi se opri. „Mai aveti vre-un ban acum?”

Fred si George se uitara unul la celalalt. „Sincer, nu. Dar putem sa mai asteptam pana ajungem acasa sa luam pranzul.”

„Nu-i nevoie,” spuse Harry marinimos. „Fac eu cinste cu pranzul!”

Ron inca se uita la matura lui despachetata, cu gura deschisa. „N-am avut in viata mea o matura noua…”

Fred veni langa el. „Dupa cum ziceam, nu e ultimul racnet, dar –”

Ron se uita la el, cu fata stralucindu-i de bucurie. „Nu-mi pasa. Multumesc, Fred! Si tie, George!”

Gemenii se uitara la fata lui si rasera. „Cu placere, Ron,” spuse Fred. Ron inca se uita ca indragostit la matura lui noua. Fred tusi fals. „Sigur nu vrei sa va lasam singuri? Niste muzica lenta, niste vin…”

Cu totii rasera si Ron se inrosi, impachetand din nou matura cu grija ca sa o protejeze. O purta in brate ca pe un nou-nascut in drum spre terasa.

Petrecura o parte buna de timp la pranz, toti sapte razand si vorbind, cu mai multe discutii simultane intersectandu-se in timp ce mancara. Harry aproape nu observa o fata foarte draguta cu parul negru stralucitor stand langa scaunul lui pana nu se ridica sa isi arunce gunoiul si aproape o rasturna.

„Oh! Nu te-am vazut!” ii spuse el, incercand sa isi recapete balansul. Era Cho Chang, cautatoarea de la Ravenclaw din anul sase. Harry recunoscu alti membrii ai casei Ravenclaw tinandu-si sacosele cu cumparaturi de la Madam Malkin si Flourish and Blotts, stand la cativa metri mai incolo. „Ce mai faci?” o intreba el, incercand din nou sa reprime sentimentul extrem de vinovatie, sa vada din nou corpul neinsufletit al lui Cedric…

„Pot sa vorbesc cu tine un minut, Harry?” il intreba Cho. El se uita indecis la Bill.

„O sa raman in raza vizuala,” il informa el pe Bill, apoi o conduse la o masa aflata in afara auzului celorlalti. Le observa pe Hermione si pe Ginny privindu-l. „Ce e?” o intreba el cand se asezara la masa libera.

Ea respira adanc, de parca pentru ceea ce urma sa spuna ii trebuia o doza mare de curaj.

„Harry – in prima weekend cand avem voie sa vizitam Hogsmeade, vrei sa mergi cu mine?”

Harry se incrunta fara sa vrea; cu un an inainte, ar fi dat orice sa o auda spunand vorbele astea. Apoi urma Turnirul Tri-Vrajitor… El isi stranse gura intr-o linie, incercand sa se gandeasca la cel mai usor mod de a o refuza, fara sa ii spuna adevarul. Scuze, nu pot sa merg cu tine pentru ca de fiecare data cand te vad sufar de o vinovatie insuportabila, dureroasa, innebunitoare, din cauza ca e vina mea ca fostul tau prieten e mort.

Isi stoarse mintea dupa o scuza, o iesire din aceasta situatie penibila, cand ii veni dintr-odata o idee. „Sigur,” ii spuse el. „Doar ca, putem sa facem un double-date cu Viktor Krum si Hermione? Parintii ei sunt un pic nervosi in legatura cu faptul ca e impreuna cu cineva care a terminat deja scoala, si asa nu va fi singura…”

„Double-date?” repeta ea, considerand propunerea. „Pai, in ordine. Cred.” Ea se uita la ceilalti colegi de casa, care ii faceau cu mana sa se grabeasca. „Oh, trebuie sa plec acum. Ne vedem pe tren?”

„Probabil,” replica Harry. „Pe maine!”

Ea ii zambi rusinata. „Pe maine.” Ea se reintoarse la prietenii ei, care se imbulzira in jurul ei, in mod evident pompand-o de informatii in legatura cu ce se intamplase. Harry se intoarse la masa, si ridica nota de plata, scotand punga cu bani ca sa plateasca, din moment ce deja promisese. Ii dadu calm chelnaritei cinci Galeoni; vroia sa ii lase un bacsis generos, dupa tot prin ce trecuse din cauza lui Fred si George. Bill, intre timp, ii ceruse numele ca sa poata sa ii scrie.

Hermione nu se mai putu abtine. Intr-un final exploda, „Deci? Despre ce era vorba?”

Harry ii zambi. „Ala eram eu fiind siret. M-a invitat la o intalnire. Si eu incercam sa gasesc o modalitate sa o refuz cu tact –”

Bill fu socat; el observase cat de draguta era. „De ce?”

Harry ofta. „Din cauza vinovatiei orbitoare. Cedric Diggory e fostul ei prieten.” Bill aproba din cap; Harry continua. „Oricum, mi-a venit o idee geniala atunci, si i-am spus ca o sa iesim impreuna, doar daca facem double-date cu tine si cu Viktor. Te-ai prins? Te-ai prins?”

Hermione se incrunta. „Nu.”

„Le facem lipeala! Aranjam in asa fel incat sa raman singuri un timp – sunt amandoi Cautatori, au asta in comun – si o sa ne purtam ca niste bestii cu ei, fara sa le dam practic papucii, si lui Cho o sa i se para foarte dragut in comparatie cu mine, si Viktor o sa iti dea el papucii in loc sa trebuiasca sa ii dai tu , si or sa fie impreuna si problema ta e rezolvata!” Harry se opri, cu respiratia taiata.

George ramase cu gura cascata. „Am auzit bine ca Hermione nu mai vrea sa fie impreuna cu Viktor?”

„Da,” ii sasai Harry. „Dar sa nu spuneti la nimeni, nici unul dintre voi. Daca afla Cho care e motivul pentru care ma intalnesc cu ea – numele meu va fi noroi, la fel ca al Hermionei.” Ginny ramase perplexa.

„Dar, Hermione, cand mi-ai scris imediat dupa ce ai ajuns in Bulgaria, mi-ai spus ca –”

„Nu acum, Ginny!” sopti Hermione, trecandu-si degetul aratator de-a lungul gatului. Ginny inca parea confuza. Se intoarse inspre Harry.

„Asa, deci,” spuse ea usor, „nu o mai placi pe Cho Chang?”

„Nu o displac, dar nici nu vreau sa ies impreuna cu ea.”

„Si totusi o faci.”

„Doar pana reusim sa o cuplam cu Viktor…”

Ginny aproba din cap, parand neconvinsa. Conversatia lor trecu neobservata de ceilalti, cu exceptia Hermionei. George si Fred decideau echipele pentru Quidditch cand se intorceau la Vizuina, dupa pranz.

“Ron va fi portar si Harry poate sa fie cautator la echipa lui,” spuse George. “Apoi il punem pe Bill ca atacant si Hermione poate sa fie batausa.” Hermione isi intoarse capul dintr-odata cand auzi acestea.

“Stai asa, George, eu si maturile –“

„Nu o sa patesti nimic. Poti sa folosesti veche Cleansweep a lui Ginny. E lenta ca un melc. Si ca bataus, nu trebuie decat sa lovesti Ghiulele –”

“Deci trebuie sa zbor cu o mana?” intreba ea, ingrozita.

“Oricum,” se baga Fred inainte ca ea sa mai poata ridica alte objectii. “Asta inseamna ca voi fi atacant la echipa mea, George poate fi bataus, si o sa va lasam luam moale; nu il punem pe Charlie cautator, asa ca il facem portar si o punem pe Ginny cautator.” George si Fred schimbara priviri poznase. Ce au de gand? se intreba Harry. Chiar si Ginny parea sa se abtina de la ras. Charlie trebuie sa fie un portar imbatabil, se gandi Harry. Ma rog, pana la urma conteaza cine prinde Hotoaica…

*****

“O suta la zero!” stiga Bill triumfant dupa ce baga pentru a zecea oara mingea intr-unul din golurile aparate de fratele lui mai mic, Charlie. Apoi urla si se dadu la o parte cand o Ghiulea trmisa de Hermione trecu pe langa el.

“La dracu’, Hermione!” urla el, “Pentru ultima data, suntem in aceeasi echipa!”

“Ups!” striga ea din capatul celalalt al terenului. “Scuze!” Ea trimisese Ghiulele in tot timpul jocului fara sa se uite unde, de cele mai multe ori in directia lui Harry, Bill si Ron, se parea, desi ii ratase cu putin pe Fred si pe Ginny de cateva ori. Harry zbura in cercuri in jurul cercurilor aparate de Ron, care statea in fata cercului din mijloc. El scana terenul, cu ochii dupa Hotoaica; Ginny nu parea atenta de loc. Ea radea la ceva ce ii spusese George si cei doi il zgandareau pe Charlie. Spre confuzia lui Harry, se dovedi ca Charlie era un portar groaznic. Si Ron unul de milioane. Bineinteles, Fred juca atacant pentru ei, si nu facuse asta in echipa casei Griffindorilor; de obicei juca bataus, alaturi de George. Insa Fred trimisese niste mingi frumoase care ar fi garantat zece puncte pentru echipa adversa, insa Ron le intercepta pe toate. Harry era impresionat. Incepea sa se intrebe de ce Fred distribuise jucatorii asa. Hermione era de groaza, in special cu coechipierii ei, dar Bill era impresionant ca atacant iar Ron parea sa fie un portar imbatabil. Intre timp, fiecare minge trecea de Charlie; George era un bataus bun, dar pierdea jumatate din timp ferindu-se de Ghiulele trimise de Hermione, iar Fred nu reusise sa bage nici o minge in cercurile aparate de Ron. Asta ii lasa pe Harry cautator la echipa lui si pe Ginny la cealalta echipa. De ce nu m-a ales Fred cautator pentru echipa lui? se intreba Harry…

Apoi clipi, si dintr-odata, acolo era Ginny, zburand in jurul terenului, tinand Hotoaica zbatandu-se in mana deasupra capului in triumf, cu fata stralucindu-I, iar Fred, George si Charlie jubiland.

“Asta face o suta cinci zeci la o suta, jocul nostru!” striga Fred, razand.

Harry se uita la Ginny. Parul ei lung, roscat, zburand in spatele ei, parea sa nu se poata opri din zambit, chiar daca ar fi vrut. Hermione se uita la el incruntata.

Mai jucara inca trei jocuri, si de fiecare data, desi echipa lui Harry era cu peste o suta de puncte inaintea celelalte, Ginny prinse Hotoaica si castiga jocul pentru echipa ei. Harry nu o vazuse niciodata, pana nu era stransa in mana lui Ginny.

Cand era aproape timpul pentru cina, si trebuiau sa se trezeasca devreme a doua zi ca sa mearga la Londra (masini de la Minister le erau puse la dispozitie), se hotarara sa se opreasca din joc. George, Fred, Charlie si Ginny nu se puteau opri din ras. Bill il batu pe Harry pe umar. “Trebuia sa te avertizez,” ii spuse el lui Harry. “Sau sa insist sa se schimbe echipele…”

“Ce?” intreba Harry, confuz.

“Pai, ma gandeam, ca esti tu, Harry. Daca cineva ar putea sa o invinga, ai fi tu, dupa ce te-am vazut cum ai trecut de dragonul ala anul trecut. Si stiam ca Ron e imbatabil ca portar…”

“Vrei sa zici ca –”

“Ginny e un cautator innascut!” urla Fred incantat.

“Scuze, Harry. Era prea amuzant sa vedem expresia de pe fata ta –” hohoti Charlie.

George il lua pe Harry pe dupa gat. “Vezi tu, Harry,” incepu George sa explice intr-o voce care semana foarte bine cu a lui Percy. “Ginny e un cautator innascut. Un cautator natural, ca si Charlie. Poate sa prinda Hotoaica cu ochii inchisi si in somn. Nu te-ar fi ajutat nici o rugaciune.“

„Ce vrei sa zici, ca mine?“ intreba Charlie. „Eu nu am invins-o niciodata.“ Ginny rosi. „Dar nu vrea sa joace la scoala.“

“Toti oamenii astia cu ochii pe mine…” spuse ea timid, fara sa se uite la Harry.

“Oh!” striga Fred, sunand ca Hermione cand incerca sa faca un profesor sa o intrebe si acesta o ignora (de obicei Snape). “Oh! Oh! Oh!”

“Ce-ai patit?” se rasti Bill la el.

“Tocmai mi-am dat seama; Oliver a terminat cu scoala, si cu tot Turnirul Tri-Vrajitor de anul trecut, nu a avut loc nici un meci de Quidditch, asa ca nu ne-am gandit la asta, dar avem nevoie de un capitan nou si de un portar nou pentru echipa casei Gryffindor!”

“Da,” fu Harry de acord, “nu m-am gandit la asta…”

“Si tu vei fi noul capitan, Harry!” striga Fred in extaz.

“Eu? Ce-i cu voi?”

“Oh, mie nu imi place responsabilitatea. Sa-i scot pe toti din pat dimineata pentru practica, sa plictisesc lumea cu strategii tampite de Quidditch…”

“Si crezi ca eu o sa ma descurc mai bine? Mie nu mi-a pasat niciodata de strategie; de obicei eu doar ma uitam dupa Hotoaica…“

„Dar Harry, tu ai stofa! L-am avea capitan pe Harry Potter, care l-a invins pe Stiti-Voi-Cine! Harry Potter, castigatorului Turnirului Tri-Vrajitor! Haide, Harry –”

“Okay, okay. Dar cine decide de fapt cine e capitanul echipei?”

“Ceilalti jucatori. George si eu vo vota pentru tine si le vom spune celorlalti sa faca la fel. Nu cred ca Alicia vrea; e Sefa de Promotie, deja are destule pe cap. Si Angelina si Katie probabil nu vor vrea, asa ca ramai tu.“

„Desigur, inca ne trebuie un portar –“

„Capitane, e dreptul tau sa alegi pe cine vrei.“

Harry ii zambi lui Ron. „Atunci il aleg pe Ron. Ce zici, vrei? Bine-nteles, nu va fi oficial pana nu sunt ales, dar se pare ca Fred si George s-au gandit la tot deja.”

Ron insa nu se grabi sa accepte imediat. “Pai, nu e vorba ca nu vreau sa fiu portar, dar cand joc imi place si sa fiu atacant. Si sunt destul de bun, fara sa ma dau mare –“

„Asa deci,“ spuse Harry, calculand repede, “Poti fi portar, si de asemenea atacant de rezerva, in caz ca li se intampla ceva. Atunci – voi fi eu portar si –” continua el, incercand sa vada configuratia jucatorilor cu ochiul mintii. Apoi avu o inspiratie. “Si Ginny poate fi cautatorul de rezerva!”

Ginny isi ridica capul auzindu-si numele, deschizand gura ca sa protesteze, apoi vazand expresia rugatoare de pe fata lui Harry. Isi inchise gura, si ea si Harry se uitara unul la celalalt; pe Harry nu il deranja sa se uite la ea pentru cat timp era nevoie ca ea sa accepte.

“In regula,” spuse ea. “Ma ocup eu.”

Harry o imbratisa din nou si o ridica ca sa o invarta cum facuse in ziua precedenta cand coborase din Autobuzul Salvator. Cand o puse jos, ea era mai rosi decat o vazuse Harry vre-odata; incercand sa nu para in delir de fericire, si esuand oribil. Hermione arata de parca ii ieseau aburi din urechi. Se intoarse cu spatele si merse in directia Vizuinei, fara sa vorbeasca cu cineva.

“Ce-o fi cu ea?” spuse Ron, privind-o plecand.