Insomniaci

[Kasumi Mikoto]

Noapte târzie de septembrie. Frunze uscate foºneau, desprinzându-se, la capãtul puterilor, de crengile copacilor, învãluind aleile în rubin ºi opal, acoperind suprafaþa lacului cu trena lungã a pelerinei anotimpului ce-ºi fãcea de cap la Hogwarts. De obicei, Toamna aruncã-n noi cu regrete în ceea ce priveºte trecerea verii... Regretele nimeresc unde doare mai tare ºi, un timp, sparg în bugãþi cheful de viaþã al oricui. Asta am pãþit eu. Zilele mi-erau grele ca pietrele de moarã ºi pãrea cã singurul lucru pentru care mã ridicam din pat dimineaþa era satisfacþia momentului în care aveam sã mã culc la loc. Dar nici mãcar asta nu se întâmpla. Când mi-era lumea mai dragã, simþeam miros de Regina Nopþii ºi florile de insomnie ale serilor tomnatice îºi desfãceau petalele. Asta era singura explicaþie a prezenþei mele în bibliotecã la o asemenea orã, incapacitatea de a dormi.
Umblam bezmeticã printre rafturile cu cãrþi, ocolind cu grijã Sectorul Interzis (nu cã aº fi putut sã intru acolo), cãutând ceva de citit. Eventual, o carte de istorie sau ceva mãcar la fel de plictisitor cât sã þi se facã somn instantaneu. Pânã când mi-am schimbat þinta, iar asta atunci când am dat de un roman destul de întortocheat, pe care îl mai citisem ºi îmi plãcea. (Japonez, desigur.)
-Shinogo no Tegami... am ºoptit, cu satisfacþie, lãsând praful ce se ridica în aer de pe coperþile cãrþii sã danseze în lumina albastrã a lanternei. M-am aºezat ãe in scaun cu spãtar, neobiºnuit de comfortabil.
"-I Tsukete! Shinogo nidomashita...*"am început eu sã citesc, în gând. "Naanda o..." Propoziþia întreagã ar fi fost Naanda o desu ne**, dar eu nu am mai apucat sã o termin, opritã brusc în mijlocul momentului crucial când Shinogo îºi amintea ceva de niºte paºi care se apropiau. Am stins lanterna.
____________
*Dacã mai ºtiu eu sã conjug verbele, atunci înseamnã: Ai grijã! strigase Shinogo.
**Ce e asta/ce se întâmplã