Fight for Freedom

[Edward Rochester]

Capitolul 2 - Oferta

- Ce cauþi aici ? o întreb.
Zâmbetul de pe faþa ei se ºterge ºi îºi retrage mâna. Probabil crede cã o condamn pentru prezenþa ei aici. Nu e deloc aºa, sunt doar foarte uimit cã o gãsesc aici, dar în tot acest timp am cam uitat de politeþe ºi bune maniere, am stat prea mult timp departe de ei...
- Mi-a fost dor de tine, îmi spune. Nu ne-am mai vãzut de mult. Nu am încetat niciodatã sã mã întreb cum o mai duci, sã mã gândesc la cum a fost înainte...
- Nu ne-am mai vãzut de mult, aºa-i. Dar tu n-ai venit aici numai pentru a mã vedea.
Ofteazã ºi îmi dau seama cã am dreptate. În tot acest timp petrecut în închisoare, dar ºi înainte, am învãþat cã oamenii nu sunt întotdeauna ceea ce par ºi am început sã fiu suspicios cu toatã lumea. Poate unii vor începe sã creadã cã sunt paranoic pentru cã mã tem cã toþi îmi vor rãul, dar lucrurile prin care am trecut m-au fãcut sã mã îndoiesc ºi de persoanele pe care le cunoºteam de-o viaþã.
O privesc pe femeia ce stã în faþa mea, nu credeam cã mã voi gândi vreodatã la ea ca la o femeie. Întotdeuna, în ochii mei, în anii de liceu, ea a fost o fatã, o simplã fatã. Acea fatã cu pãrul roºcat ºi niºte pistrui rãtãciþi pe obraji, cãºti în urechi, cãreia nu pãrea sã-i pese de lumea din jur ºi de ce crede despre ea. Îmi plãcea modul ei de a gândi. Era altfel ºi dispreþuia comportamentul de turmã. Acum, când o privesc, îmi dau seama cât de mult s-a schimbat ºi cã acum face parte din turmã.
- Mi-ar plãcea foarte mult sã putem vorbi, sã povestim, s-au întâmplat multe lucruri...
- Mi-ar plãcea ºi mie, dar dupã cum vezi, sunt cam prins aici, îi rãspund, zâmbind slab. M-am împãcat cu soarta mea.
- Aº vrea sã... începe sã vorbeascã însã se opreºte ºi începe sã scotoceascã prin geantã pânã ce scoate din ea o agendã ºi un pix.
O privesc întrebãtor.
- Lucrez la un ziar, sunt reporter. ªefii mei sunt foarte interesaþi de povestea ta, vor sã-þi publice biografia, pentru cã oamenii sunt foarte curioºi sã-þi afle povestea.
Zâmbesc cu amãrãciune.
- Ciudat cã þi s-a fãcut dor de mine chiar acum... nu, nu, nu trebuie sã explici nimic, spun ºi ridic mâna pentru a o opri, cãci voia sã-nceapã sã vorbeascã. Vreau sã ºtiu ce-mi iese din asta. Dacã-mi daþi bani, puteþi sã-i pãstraþi, nu am ce face cu ei aici.
Se apropie de peretele ce ne desparte ºi îmi ºopteºte:
- Te pot ajuta sã ieºi de aici, spune, cu o expresie gravã pe chip.
Mã încrunt, nu cred aºa ceva. De ce m-ar ajuta pe mine, un hoþ de bãnci, sã ies din închisoare ? Dacã aº începe sã fur din nou ?
- Crezi cã oamenii vor dori sã elibereze un hoþ de bãnci care n-a fãcut decât sã le fure economiile ? Hm.
κi duce o ºuviþã de pãr dupã ureche ºi mã priveºte pãtrunzãtor cu ochii ei cãprui.
- Uite ce e, îi spun. Lasã alea lui Joe. Mi-ar prinde bine sã mai scriu ceva din când în când. ªi dacã vreau, batem palma. Dar acum, nu-þi promit nimic. Dacã ºefii tãi mai vor ceva cu mine, poate þi se face iar dor ºi vii sã mã vizitezi, îi fac cu ochiul ºi mã ridic, înainte ca ea sã-mi poatã spunã ceva. Îl strig pe Joe, iar el mã conduce înapoi în celulã.