Sortarea!

[Jenny Spring]

Am intors capul furioasa si m-am eliberat din stransoare. Nu reusisem sa maschez oboseala, fapt ce ma irita. Toti ma stiau "moara stricata" din anul I asa ca nu m-as fi mirat daca toata masa ar fi fost surprinsa de tacerea mea. Dar totusi...ma simteam furioasa pe mine insami si pe toti cei din jurul meu.
In acel moment nu mai puteam gandi logic, simteam ca propriul corp nu ma mai asculta. Mi-am tinut capul cu mana si am intrat in Camera fara sa vorbesc.
M-am asezat pe un fotoliu din fata semineului neaprins si incercam sa respir adanc, pentru a fi lucida. Problema era ca incepeam sa devin din ce in ce mai ametita si sa respir din ce in ce mai greu, astfel ca acest lucru era practic, imposibil
- Plecati...va rog...Acum! le spun eu fetelor aproape tipand la ele. Profesorii o sa se ingrijoreze din cauza voastra. Eu sunt foarte bine, am nevoie doar de odihna.
Stiam ca minciuna nu functiona dar speram sa se supere pe mine si sa plece, cum mai faceau unii uneori.
Am auzit cativa pasi, si o usa deschisa, asa ca am crezut ca planul a functionat si au plecat. Am oftat bucuroasa, nu imi placea sa inspir mila. Si doar, de tot ce credeam ca am nevoie este un pic de odihna. Incepuse sa imi fie foarte frig, si corpul meu sa fie ciudat de rece, incat m-am ridicat din fotoliu, sprijinandu-ma de acesta. Tot ce doream era sa ajung in camera mea, in patul meu si atunci, cu siguranta atunci m-as fi incalzit si as fi adormit. Insa o durere puternica se izbi de tot corpul meu, astfel ca am cazut in genunchi, urmand sa tusesc puternic. M-am ridicat sprijnandu-ma de fotoliu si am incercat sa fac cativa pasi. La fiecare pas, nu imi mai simteam piciorul, apoi simteam un pumnal puternic in fiecare. Vederea mi se incetosa, si nu mai puteam sa vorbesc. Am reusit sa urc cateva scari pana am reusit sa deslusesc scris pe o usa " Camera numarul 7". Am apasat pe clanta, dar nu am mai putut deschide usa. M-am sprijinit, insa mana aluneca si capul meu se izbi puternic. Corpul meu cazu greu pe podeaua rece, iar eu respiram din ce in ce mai incet si mai greu. Nu imi mai simteam corpul, de parca deja as fi fost deposedata de acesta. Am inchis ochii asteptand...nici eu nu stiu ce.
La ultima deschidere a acestora, ceva neclar li se prezenta. Buzele incercara sa formeze un " Ajutor..." aproape neauzit si negrul puse stapanire pe mine.

OOC: Sa stiti ca personajul meu nu a murit Inca e viu, din fericire.