Totul devine cenusiu sau asa incep eu sa ma inteleg ?!?

[Scarlett Soul]

OOC: Ma scuzati de dublu post, din nou
Si ca de obicei, multumesc de comentarii

Destinul ne este scris cu sange...

Durere...O apasare sfasietoare ii chinuia piciorul nelasand-o sa se ridice.Amorti.Totul se invartea in jurul ei, pana si durerea intelese sentimentul mult mai puternic decat ea.
"Traiesc, ii dadu ea seama, traiesc !"
Un val de lacrimi isi facu loc pe fata ei confuza, care incepea incet, incet, sa se insenineze.Era singura data cand plangea din toata inima, lacrimile lasandu-i parca cute adanci pe fata-i tanara, dar nu plangea de tristete, era un planset de bucurie, de mirare, de viata.
Reusi sa se ridice, asjungand asfel sa stea in fund, o miscare dificila.Se rezema de mainile care parea ca inca o asculta si scormoni pamantul, cautand un sprijin stabil in solul mocirlos.
"Imposibil, gandi Sansa dintr-o data, imposibil, trebuie sa supravietuiesc !Trebuie, se auzi tipatul ascutit iesind din gura fetei."
Ridica mana spre cer si se ruga ca Dumnezeu sa hotarasca o data daca o mai vrea inapoi in ceruri sau se putea chinui sa traiasca.Astepta...in cele din urma, nu primi nici un raspuns, asa ca hotari:

"Fiecare este fauritorul propriului sau DESTIN..."

O forta necunoscuta, venita din interiorul ei, ii dadu elixirul puterii,astfel reusi sa ingenunghieze, tinand piciorul rupt, intins intr-o parte.
Scoase briceagul din buzunarul pantalonilor si-si sfasie blugii in dreptul genunchiului.Ceea ce vazu o cutremura si mai tare, era o imagine insuportabila, pur si simplu ingrozitoare.Intinse mana si-si pipai piciorul, simtind osul rupt, care arata ca un fel de ridicatura pe pielea-i ciocolatie.
"Aaaaaaaaaaaa", tipa ea din toata inima cand puse mana pe pulpa piciorului.Nici o urma prea mare de sange...Parca nici nu ar fi cazut, caci exteriorul nu se schimbase prin mare lucru, dar interiorul ei era intors cu fata spre pamant, vazand o balta de sange ce era INIMA EI...
Nu vroia sa renunte, niciodata nu va renunta atat de usor pentru ca :

"Cand nu mai poti sa alergi, ia-o la trap.Cand nu mai poti nici asta, ia-o la pas. Cand nu poti sa mergi, ia bastonul,insa nu te opri NICIODATA !"

Tresari.Aerul rece al noptii o invaluia, facand-o sa-si simta aproape sfarsitul, foarte aproape.Repeta de mii de ori cu voce tare gandul de mai devreme, de nu renunta pana in ultima clipa.Ceva in ea se opunea, dar tot odata, ceva o aproba cu desavarsire.Hotari...
Folosi fasiile lungi pe care le taiase din propria-i imbracaminte si se intinse dupa doua bete, suficient de groase pentru a le folosi pe post de atele. Isi inclesta degetele pe lemne si incepu a le fixa pe piciorul care parea a fi mort.Facuse primul pas, acum urma al doilea, trebuia sa se ridice...Taria de caracter o ajuta enorm, astfel incat isi sprijini toata greutatea pe piciorul sanatos si incepu a inpinge din maini.Dintr-o data sesiza ca era in picioare.

'Cand imposibilul devine posibil, atunci ma gandesc la toate visele care stau la un pas de soare...'

Merse inainte, pana la primul stalp, unde isi intoarse privirea spre stanca, unde voise sa-si lase sufletul, dar se parea ca lumea mai avea nevoie de ea.Nu putea scapa asa usor.O singura vorba ii mai adresa stancii :

"Moartea este un mare instrument al vietii..."