Children of the damned

[Desiree Rose Goth]

Chapter 15-It never was and never will be

Majoritatea oamenilor îºi trãiesc viaþa pentru a îndeplini un scop.Unii cautã ani întregi motivaþia pentru a trãi.Însã alþii,la fel ca mine,pur ºi simplu trãiesc…necondiþionat,involuntar.
Da,pot spune asta.Am rãtãcit luni întregi în spatele altor suflete,pierdutã în acelaºi gol al nepãsãrii ºi neºtiinþei.Niciodatã nu au fost ºi niciodatã nu vor fi decât niºte minciuni goale.
Fiindcã aºa mi-am schiþat eu viaþa.Am fãcut mereu alegeri greºite,mi-am ales mereu prietenii nepotriviþi.ªi cred cã era timpul sã spun Stop.
Iar azi am învãþat cã,pur ºi simplu,unele persoane nu-mi sunt menite mie.Nu ºtiu dacã eu nu le merit sau dacã ele nu mã meritã pe mine.
Nu am mai stat acea ultimã orã la ºcoalã; nu mai doream,nu mai puteam sã stau printre niºte strãini.Nu mai puteam sã suport privirile apãsãtoare ale altor oameni rãsfrângându-se asupra mea.Ochii lor iscoditori,întrebãtori,scormonind fiinþa aceea ascunsã adânc în mine.
ªi,oricum,nu era prima oarã când chiuleam de la ºcoalã.Cui i-ar fi pãsat dacã o persoanã era în plus sau în minus?
În sfârºit singurã.Ultima oarã când îmi voi dori asta,mi-am promis eu cu o încãpãþânare înverºunatã.Aveam nevoie sã gândesc.Sã fug de iadul în care am fost târâtã cu forþa.
Oare adevãrul mã putea ucide la fel de crunt ºi de imprevizibil precum minciuna?
Teniºii mei Converse scrânºeau pe pavajul umed.Nu ºtiam unde mã îndreptam.sa ce vroiam,doar mergeam absentã,privind ocazional spre oamenii din jurul meu.
Unii pãreau stresaþi,cu cute adânci între sprâncene,discutând mai mult cu dinþii încleºtaþi.Am presupus cã acei oameni aveau probleme cu banii.Îmi aminteau de chipul îngrijorat al mamei când îmi spusese cã nu reuºea sã-ºi gãseascã o slujbã stabilã.Slavã Domnului,conversaþia aceea a avut loc cu ceva timp în urmã.No problem with this thing now.
Fãrã sã-mi dau seama,am ajuns în faþa parcului oraºului.Am trecut de porþile scorojite de vreme ºi mi-am aruncat fugar privirea printre frunzele verzi de stejar.Totul pãrea pustiu în jur.
M-am aºezat pe prima bancã pe care am gãsit-o ºi mi-am încruciºat nonºalant picioarele.Încã nu ºtiam ce cãutam aici.Poate o escapadã din propria mea minte,din modul meu de a gândi.Nu ºtiam cã era atât de obositor sã trãieºti normal.Am chicotit la filozofia aceasta încurcatã.De când întorceam eu lucrurile pe toate feþele,încercând sã gãsesc toate înþelesurile?În alte vremuri aº fi râs de mine.
Am oftat.Alte vremuri.
În faþa mea au început sã treacã oameni.Niºte studenþi fericiþi cã au terminat cursurile,un bãtrânel cu privirea abãtutã,o fatã cu pãrul roºcat ce umbla la un MP4 minuscul,un bãiat cam de vârsta mea ce þinea un skateboard sub braþ.Îi analizam atentã pe fiecare în parte.
Oamenii au hobby-uri,mi-am dat eu seama,aproape izbucnind în râs.Au o viaþã a lor în care pot sã-ºi practice sportul,activitatea preferatã sau ce mai aveau ei.Iubesc,urãsc,zâmbesc,plâng cu o intensitate care te sperie uneori.Fac ce vor ºi le place.
M-am întrebat brusc de ce vorbesc la persoana a-III-a,când,brusc,mi-a vibrat telefonul în buzunar.L-am scos cu greutate,aproape l-am scãpat pe jos,însã am rãspuns într-un final.
“-Da,alo?”
M-am uitat pe ecran ºi am descoperit cã nu aveam nici cea mai vagã idée cu cine vorbeam în acel moment.
“-Vivian?”
“-Matt”,am zis eu surprinsã.”De unde îmi ai numãrul?”
Aº fi vrut sã adaug ºi ”De ce m-ai sunat? dar am renunþat dupã câteva momente.Cu siguranþã,iubitul lui Kate mã putea suna doar ca sã mã întrebe de…Kate.Mda.
“-Katherine mi l-a dat”,rãspunse el prompt.”Vroiam sã te întreb…nu ºtii unde s-a dus?”
“-Unde s-a dus Katherine?”
“-Da.Nu rãspunde la telefon ºi trebuia sã ne întâlnim acum jumãtate de orã”,spuse Matt cu o nerãbdare oarecum plictisitã.
N-am rãspuns timp de câteva secunde.De unde sã ºtiu eu unde naiba era?Putea sã dea o sticlã de bere pe gât,sã se arunce de pe o stâncã,sã fure o maºinã,sã se sãrute cu altul,sã facã…ok,ok,nu mai continui lista.Faza e cã eu nu o supraveghez pas cu pas ºi alte chestii de astea.Asta mi-am promis acum puþin timp.
Poate noi pãream cele mai bune prietene,dar mie nu mi se pãrea adevãratã legãtura dintre noi.
“-Nu,îmi pare rãu Matt,n-am idée unde este.Ultima oarã am vãzut-o dimineaþa la ºcoalã”,am ºoptit eu încordatã,amintindu-mi.
“-Ah,la dracu’”,pufni el în continuare.”M-am certat cu ea cam pe atunci…dupã ce ai vorbit cu ea.Vroiam sã clarific niºte lucruri.”
“-Aha.Deci de asta nu…”
M-am oprit.Deci de asta nu venise sã vorbim la prânz.
Totuºi,nu avea niciun sens.Sã plece Katherine doar fiindcã s-a certat cu Matt?Sincer,nu era deloc genul ei.M-am întrebat dacã avea personalitãþi multiple sau dacã se mai întâmplase ceva grav dupã aceea.A doua variantã pãrea mai probabilã.M-am întrebat dacã Matt nu-mi ascundea ceva.
“-Dacã o vezi”,adãugã el”,sã-I spui…cã îmi pare rãu.ªi cã ar fi bine sã renunþe.”
“-Cã ar fi bine sã renunþe?”am repetat eu derutatã.Iarãºi dãdeam de înþelesuri duble.
“-Da.ªtie ea despre ce e vorba.”
Mi-am dat seama,dupã glasul lui,cã nu avea de gând sã dezvolte subiectul.Am renunþat la alte discuþii inutile.
“-Aºa am sã fac”,i-am promis eu fãrã tragere de inimã.Speram totuºi cã nu voi fi nevoitã sã vorbesc cu Katherine.
“-Mulþumesc.Poate încerci sã o suni,cu puþin noroc, þie îþi va rãspunde”,sugerã Matt.
“-Mda.Poate.”
Fãrã sã aºtept rãspunsul,i-am închis telefonul.Ce era cu toatã secretomania asta?Începea sã mã calce pe nervi.La ce sã renunþe Katherine?De ce?
Am oftat ºi am format un alt numãr de telefon.Am aºteptat.Un bip…douã bip-uri…trei,patru,cinci…ºi cãsuþa vocalã.Ah,cât de perfect.Acum jucam rolul psihologului care aducea înapoi cuplurile certate împreunã.Cât de adorabil.La modul figurat,desigur.
Ok,voi rezolva enigma asta.Din simplã curiozitate,nu de altceva.Nu din bunãtate ºi ,în nici într-un caz, nu de prietenie.
Doar aºteptam niºte explicaþii de la ea.De ce nu a venit sã ne întâlnim la prânz?De ce s-a certat cu Matt ºi a dat înapoi din faþa adevãrului?
Mi-am trecut absentã degetele prin pãr.Acum mai rãmânea sã mã gândesc la locurile unde putea fi Katherine.