Cu totii vorbim.Dar lumea, ea ce ne spune?

[Scarlett Soul]

Epilog


Sperante plapande...

Ca intotdeauna, se gandea la ce-i va aduce viata in momentul urmator, depana amintiri, rascolea sentimente ce credea ca le uitase de-a lungul vietii lui. Acum in sfarsit avusese puterea, plecase din padurea aceea pustie in care nimeni nu il deranja, insa in care nimic nu ii alina suferintele.
Acum era undeva, intr-o diversiune ce nu parea a fi Pamanutul, insa nici nu parea a fi teritoriu strain... era pur si simplu un loc.
'Locul Fara Nume', il denumi el.
Era prima data cand se afla aici si cu toate astea cunostea totul ca in palma, stia fiecare detaliu, fiecare cuta de nisip nou aparuta. Cunostea lumea.
Isi intoarse privirea si o observa pe Nimeria.Era o lupoaica, ce stia mai multe decat arata, ce gandea poate chiar mai elaborat decat Alien.Intotdeauna o iubise, insa mereu fusese respins. Blana ei neagra, ce parea ca-i lasa pete pe blana imaculata a masculului, era acum netezita de aerul rece din jur, ochii negrii ii transmiteam mii de sentimente, insa nu erau sentimente de iubire sau de intelegere, asa cum credea Alien. Era dusmanie, ura, teama.

Trei lucruri care ne marcheaza toata viata, trei lucruri inevitabile si atat de periculoase totusi incat nu ne mai putem gasi limitele...

Se uita bland la ea, avand un aer cuceritor si dominant, caci se presupunea ca el trebuia sa fie cel dur, dar in ciuda exteriorului, nu era decat un fulg de zapada.Un fulg de zapada care in momentul de fata se afla in plin desert, un fulg de zapada care fusese prea slab sa convietuiasca cu zapada si tot o data prea puternic ca sa-si mai suporte originile.
"Ce ai de gand ?", o intreba el, curios ca il gasise in ultimul seif al linistii lui.
"Eu stiu ce am de gand, dar tu? Tu ce ai de gand ?"
Era prins in capcana, insa nu vroia sa se lase dus de val, caci vedea ca Nimeria se folosea de iubirea lui, dar nu vroia sa admita asta, era un gand mult prea deprimant.
"Eu nu planuiesc nimic, ma las purtat de soarta..."
'Un raspuns destept', recunoscu lupoaica in sinea sa, dar nu pomeni nimic despre asta.
"Eu am venit pentru tine", i se adresa ea din nou.
'Pentru mine, cu sa fi venit Nimeria pentru mine ?', cugeta Alien, simtindu-se in sfarsit inteles.
"Ti-am mai spus, am venit pentru tine, vreau sa fi al meu, doar al meu."
"Atunci poate voi accepta", zise lupul, zambind in sinea sa.
"Atunci putem incepe", veni raspunsul.
Lupoaica se apropie dominatoare si ii atinse blana, plina de farmec. Alien nu opunea nici un fel de rezistenta, ii placea atat de mult.
'Rugaciunile mi-au fost ascultate, in sfarsit.' , parea ca tipa sufletul sau.
"Intr-adevar", ii citi lupoaica gandurile apoi il impinse.
'NUUUUUUUUUUUUUU, nu se poate asa ceva. Toata viata mea te-am iubit, iar acum imi dai lovitura finala, acum cand si ultima scanteie de speranta imi fusese pierduta, acum vi si ma trezesti la viata ca apoi sa ma omori definitiv.'
"Mereu te-am urat, mereu ai fost o povara a haitei noastre. Intotdeauna ne-ai impiedicat, ne-ai stat in cale, iar apoi ai plecat, lasand in urma niste oameni care atunci mai simteau ceva pentru tine. Te urasc !", i se adresa Nimeria, lovindu-l.

"Viata este foarte rapida, ii face pe oameni sa treaca de la cer la infern in doar cateva secunde..."

Fusese ultima lui replica, apoi muri.
Vantul isi tipa toate prestigiile asupra unui mort singuratic, caci atunci cand moare o fiinta, o mica parte din lume se destrama, arde. Pamantul parea ca se inegreste, murise un inger, supravietuise un demon, un demon frumos, cu aripi de inger si inima de ceara. Nimic nu inspira incredere, nimic nu mai putea fi schimbat.

"Viata este arta de a desena fara radiera."

Un cuvant pe care toata lumea-l rosteste, un cuvant ciudat caruia pana si azi i se duce dorul, ceva deosebit.Fiecare vant ce vine imprima pe buzele trecatorilor aceasta vorba, de fiecare daca cand lumea se uita la cer, sperand ca exista ceva diferit de ei, isi aduc aminte...un singur cuvant...Alien...