~Lectia I

[Mylene Lycoris OddCat]

• “Studiul Încuiaþilor... Ar trebui sã fie amuzant,” murmurã Mylene, în timp ce scrijelea tipurile de Încuiaþi pe pergamentul sãu, sub peretele gigant de informaþii despre aceºtia. Trãise printre ei - într-un orfelinat, apoi fusese adoptatã de cei pe care îi numise pãrinþi, înainte de a fi trimisã înapoi la acel orfelinat idiot. Oftã ºi înfipse pana înapoi în cãlimarã, din neatenþie pãtând foaie cu douã-trei picãturi, care dispãrurã însã aproape imediat, din cauza vrãjii simple ce o proteja. Întrebarea îi captase atenþia, aºa cã fata ridicã mâna, încruntându-se ºi ridicându-se, pentru a rãspunde.
  “Încuiaþii - la fel ca ºi Vrãjitorii - sunt sub conducerea unui Minister, au aceleaºi reguli ºi drepturi... Pot chinui, omorî, obliga ºi tortura oamenii cu diferitele arme pe care le-au creat, pot muri, pot sã-ºi abandoneze persoanele dragi, pot deveni adevãraþi criminali, sau doar sã fie oameni buni. Mã rog... Suntem exact la fel, dacã nu punem în vedere Magia.”
  Se aºezã înapoi, înghiþind în sec ºi dându-ºi dupã urechi ºuviþele de pãr ce-i atârnau pe frunte. Îi fusese greu sã rãspundã acelei întrebãri, însã o fãcuse, fiind aproape sigurã cã nu o sã fie privitã cu ochi buni, pentru cã era un... un Sânge-Mâl, un pui de Încuiat. κi încleºtã pumnii, însã o întrebare destul de ciudatã o fãcu sã-ºi ridice din nou mâna, începând sã vorbescã rãguºit:
  “De ce sunt Încuiaþii consideraþi niºte animale de cãtre unii vrãjitori... ªi de ce Sânge-Mâlii sunt dispreþuiþi?”
  Oftã ºi privi din nou tabla, pãrând absentã. Fata doar aºtepta rãspunsul la întrebare ºi nimic altceva, în timp ce îºî bâþâia piciorul, neliniºtitã.

ooc; scuze de dimensiune, nu am mai avut inspiraþie.