Totul devine cenusiu sau asa incep eu sa ma inteleg ?!?

[Scarlett Soul]

Epilog

Singurul secret in viata este sa nu iti fie frica niciodata de ce vei deveni...

Miros de medicamente...Deschise ochii si se forta sa priveasca in jur, nu vroia sa creada ca era adevarat ceea ce vedea.Ii era frica, se simtea mai rau ca oricand.Atunci isi dadu seama: probabil lesinase si intr-un final cineva o gasise si o aduse la spital.
Ingrozitor...Se simtea dezgustata, caci ura sa stea la mila oamenilor.Toata viata ei luptase singura, isi ridicase propriile ziduri, mereu contase doar pe ea ca acum cineva sa o ajute.Stia ca-i va fi recunoscatoare si nu-i placea acest gand, de fapt de pe acum era oarecum fortata sa se revanseze.
"Domnisoara Star, va simtiti bine ?", se auzi o voce care parea ca venea de undeva, de langa ea.
Vedea in ceata.In cele din urma reusi sa desluseasca fata ingrijorata a asinstentei.Ii raspunse sec, aratand ca nu avea prea multe forte noi:
"Da, ma simt mai bine."
"Crezi ca cineva te va crede cand te afli intr-o stare ca asta?"
"Da", recunoscu Sansa, luand un aer de copil nevinovat.
"Dupa ce ca ai vrut sa te sinucizi, acum mai si comentezi?", zise aceasi voce aspra.
Nu ii placea cum suna.'Sinucidere'era un cuvant fara sentimente, fara sens, fara vreo incarcatura emotionala, parea un cuvant murdar.
"Am vrut sa-mi iau viata, caci nu ma mai simteam bine in acest infern ce poarta numele de Pamant."
"Daca am putea muri de fiecare data cand ceva nu merge bine...", se auzi o voce amara.
Nu intelegea, acum cati oameni se aflau in camera?Oare fusese totul un vis?

Perdeaua alba din coltul camerei fusese trasa, descoperind un baiat in jurul varstei de 19 ani, brunet, cu ochi de un negru intens, sclipitori, ce-i atrageau privirile.Acum chiar ca halucina.Nu vroia sa-si asculte instinctele caci atunci il numea inger, iar acest lucru nu vroia sa il dezvaluie, inca...
Vroia sa-i vorbeasca, dar buzele nu reauseau sa formeze cuvintele mult dorite, arata caraghios, ramase cu gura deschisa.
Parea un baiat matur, incercat de viata, cum foarte putin mai erau. Acest lucru trezi in ea o speranta oarba, desi stia ca toate se intampla cand te astepti mai putin.Ei bine, acum nu se astepta sa se simta atat de vulnerabila, credea ca o sa auda doar tipete si urlete la adresa tentativei ei, insa, in loc de asta simtea cum ochii baiatului ii atintesc priviri intelegatoare, fata de asistenta care inca avea crize de personalitate. Potopul de insulte continua:
"Tu crezi ca stam toata ziua dupa tine?
[ tu crezi...domnisoara....fi cuminte !... du-te !...]
Nu o mai auzea.Era mult prea ocupata sa desluseasca misterul din spatele bratelor baiatului.Simtea ca totul se va termina curand, caci acesta se ridica din scaunul, in care statea de ceva vreme, banuia ea, si o trase din pat luand-o in brate.Apoi ii adresa cateva cuvinte clare femeii care statea pana atunci langa patul Sansei.
"Nu mai vorbi asa, taci din gura !"
Mai mult nu zise acea voce tulburata, incarcata cu atatea sentimente.
Temperatura calda, chiar fierbinte, o incalzea, linistind-o si facand-o sa se mire de la o secunda la alta de realitate.
"Eu sunt Matt", se prezenta el, galant.
"Sansa", veni raspunsul scurt, dar tot odata plin de caldura.
Deschise portiera si o aseza cu grija in masina, parca atingand un fulg. Se simtea in sfarsit bagata in seama, simtea ca acum conteaza si ea pentru cineva.
'Matt, Matt, Matt...', gandea ea continuu, fara oprire.
"Acum te vom duce acasa. Unde locuiesti ?"
Nu-i raspunse, doar zambi.Se uita cu ochi mari pe geamul fumuriu si ii observa reflexia baiatului.Parea ingrijorat, dar nu spuse nimic. Il atinse, dar nu era doar geamul rece si ud, ce nu-i oferea nici un fel de sentiment, doar raceala.
Inchise ochii si numara in gand pana ajunse la 10, dupa care spuse:
"Aici, opreste aici !", apoi isi deschise ochii, vazand parcul imens si sinistru ce se intindea inaintea sa.
Matt opri masina, insa era clar ca nu vroia sa o creada.
"Ce se intampla ?", o intreba el ,nedumerit.
"Nimic,... doar ca nu am un loc numit 'acasa'", isi inghiti ea vorbele.
"Atunci haide, vom face o plimbare pentru a ne cunoaste mai bine."
Sansa cobori usor din masina, parca pierzandu-si gravitatia, era deosebit de gratioasa. Ajunse in spatele masinii, unde o astepta Matt. O prinse de mana. Mana lui calda se lipi de a ei, alcatuind un univers perfect, un univers despre care cei doi nu stiau inca...Incepura sa se plimbe de-a lungul aleii, o straduta tare nepopulata, unde, probabil, aveau sa fie singuri.
Il intreba despre viata lui, despre tot ce traise sau visase sa traiasca, insa, baiatul nu-i raspunse, doar o trase pe o banca si o saruta tandru, buzele zdrobindui-se de ale ei, creand astfel un amestec de suflete, o noua iubire cu sperante vii.
"Asta este tot ce am visat sa traiesc !", raspunse Matt, devenind brusc jucaus.

"Zboara departe, pasare de moarte...Nu stiu ce voi face, nu stiu ce va urma, dar stiu ca de acum imi voi asculta inima"
, spuse Sansa, mai mult pentru ea.

Tocmai incepuse o noua viata.
Renascuse...