Pentru prima data in camera necesitatilor

[Scarlett Soul]

"Stiu....stiu ca este greu, insa mi-am dat seama ca fiind trista atata timp am obosit..."
Daca nici el nu se putea intelege, atunci eu cum as fi putut ?
Nu mai stiam nimic, nu-mi mai aminteam cine eram, insa stiam un lucru cert, scris cu sange undeva in ceruri, un lucru sacru : trebuia sa-l ajut !!!
Mi-am intins mana, rece precum zapada la inceputul unei zile geroase de iarna si i-am atins chipul palid ce destainuia de aceasta data tristete, durere, poate chiar disperare.
Cu toate ca avea ceea ce-si dorea, parca tot lipsea ceva...
"Eu poate am avut nevoie de tine, insa tu....
Tu de ce ai nevoie?"
Ziceam cu incredere vorbere ce tocmai le scosesem pe gura, ceva in el parea ca incepuse sa se schimbe, parea ca incepe sa se inteleaga din ce in ce mai mult si totusi niciodata pe-dea intregul.

"Zambeste cand doare cel mai tare"

, m-am adresat din nou baiatului.
O liniste apasatoarea domnea in camera ce se arata pictata in alb si negru, insa in coltul camerei incepu sa apara o pata de culoare...
Atunci ghicisem ca amandoi incepusem sa vedem frumusetea vietii...