Pentru prima data in camera necesitatilor

[Scarlett Soul]

"Imi multumesti, dar de ce, de ce imi multumesti ?
Cred ca eu ar trebui sa fiu cea care iti multumesc, sau mai bine hai sa lasam multumirile si sa ne traim viata asa reinviati cum suntem..."
Parea ca-si stergea ultimele lacrimi care mai indraznisera sa ii se rostogoleasca pe fata-i palida, trecandu-i peste buze si lovindu-se de podeaua tare. Instinctiv am intins mana spre el si am simtit ultima lui picatura de suferinta unduindu-se in functie de liniile mainii mele, pana ce se spulbera in mii de picaturi mai mici, ce se pierdeau pentru totdeauna.Mi-am inclestat pumnul, caci vroiam sa pastrez acel "suvenir "pentru tot restul vietii mele, vroiam sa fie ceva unic, ceva ce numai eu puteam avea...
'Oare ce mai este de facut ?'
Acum ca ne gasisem lumina interioara care sa ne prinda de umeri si sa ne calauzeasca prin lumina, acum puteam pleca pur si simplu acasa ca doi straini ?
Mi-am ferit privirea, caci stiam ca avea sa ma citeasca, stiam ca avea sa afle de intrebarea pe care mi-o puneam inainte de a fi in stare sa-mi aduc aminte culoare ochilor mei...
Zgomot.............

Ceva se sparse, ceva nu mai ne mai rezistase.....
Era vaza cu trandafirii albi.....Am fugit si mi-am ridicat trandafirul de la Slin, insa acesta se ofilise, atunci mi-am amintit:

Dar cel mai ciudat este ca atunci cand ii iubesti cel mai tare se ofilesc...