Children of the damned

[Desiree Rose Goth]

Chapter 16-We can’t leave a broken world behind

Am respirat într-un ritm sacadat în timp ce o tãcere grea se lãsã peste peisajul idilic de varã timpurie.
Katherine nu ar veni niciodatã aici,am realizat eu înfrântã.Liniºtea somnolentã ce pãtrundea în apa limpede a lacului,copacii acoperiþi de un veºmânt generos de frunze…nimic din toate aceastea nu îmi aduceau minte de Katherine.Deºi avusesem o petrecere nocturnã(distracþie la pachet) aici cu aproape douã sãptãmâni în urmã.În sinea mea,sperasem cã o voi gãsi aici; nervoasã,istericã,bãtând cu piciorul în pãmânt.Însã dornicã sã fie într-un loc numai al ei,aºa cum aº fi fãcut eu.
Dar Katherine nu era aici.Iar eu mã înºelasem.
Unde naiba poate fi fiinþa asta?,m-am întrebat eu cu o amãrãciune deznãdãjduitã.Încercasem sã o gãsesc în toate locurile în care a umblat în ultimele patru sãptãmâni.Am mers peste tot ºi nu mai aveam idée unde sã o caut.
Desigur,dacã mi-ar fi venit atunci în gând,i-aº fi spus lui Matt cã o voi putea gãsi pe Kate numai dacã vroia ea sã fie gãsitã.
Doar dacã…
Doar dacã ea era într-un loc prea evident ca sã o caut acolo.Da,suna prostesc.Dar,totuºi…
Oare Matt încercase sã batã chiar la uºa casei lui Katherine?Pãrea îngrozitor de evident,chiar amuzant prin evidenþa lui.Dar chiar îmi venea sã îmi dau ºuturi mentale fiindcã nu m-am gândit la asta; de fapt,deja începusem sã-mi dau câþiva pumni.
Direcþia: vila aceea construitã în stil modern care era doar la câteva strãzi depãrtare.Slavã Domnului.Aproape mi s-au rupt teniºii pe care îi cumpãrasem cu doar o lunã în urmã.Iar asta era cea mai sadicã formã a ghinionului meu,sã rãmân fãrã papuci exact când aveam cea mai mare nevoie.
Desigur,toate evenimentele din ultimele câteva zile mi-au întors viaþa cu susul în jos.Nu mai exista ritmul acela constant,rutina plictisitoare,echilibrul dintre fericirea ºi durerea mea.Nu mai exista nimic.
Nici fiinþa mea ascunsã,nici dragoste…doar nimic.Doar un abis fãrã sfârºit,cu margini ascuþite,pãtate de sânge.
Întotdeauna am plãtit pentru fiecare clipã de fericire cu lacrimi amare.Am acceptat riscul aceasta ºi am suferit ca atare.Dar,acum,când schimbul nu mai este valabil,ce se va întâmpla cu mine,cu sufletul meu?
Voi fi distrusã în totalitate,fãrã ºanse de remediere?Parcã dragostea poate trece peste toate clipele grele.La mine de ce nu se aplicã regula asta?
Regulile jocului?Acum nu mai existã nicio regulã.Toate limitele au fost încãlcate,jucãtorii sunt pe cont propriu.Un haos total; cei ce pierd nu vor mai arunca zarurile niciodatã.
Toate persoanele mint.Dar dacã realitatea nu este mai mult decât o simplã minciunã?Cum sunã chestia asta?
Am oftat,grãbind pasul,nerãbdatoare sã ajung la casa Katherinei.Nu mã mai gândeam la toate motivele,toate piedicile; mã concentram doar la scopul meu.Atâta tot.
Mda,asta nu înseamnã neapãrat cã într-adevãr reuºeam.
Mã întrebam ce îi voi spune fostei mele prietene.M-am imaginat replicând direct: Naiba sã te ia,nu am avut niciodatã încredere în tine.Erai singura persoanã ce m-a acceptat ca ceea ce sunt,însã nu mai mult.A fost o prietenie de pominã.
Nu puteam sã zic aºa ceva.Am înghiþit în sec.În ciuda a ceea ce fãcuse,Katherine chiar a fost ºi este singura care încã mã acceptã.Din nu ºtiu ce motiv.
Speram sã reglez conturile cu diplomaþie; nici mai mult,nici mai puþin decât o conversaþie absolut normalã.ªtiam cã dacã Kate intervenea cu ochii ei de cãþeluº,nu voi mai avea nici o ºansã de reuºitã.Întotdeauna am cedat în faþa ºantajului ei emoþional.
În sfârºit,casa cu douã etaje.Am simþit cum nodul din gât devenea din ce în ce mai mare.Mereu fusesem laºã în astfel de situaþii ºi nu reuºisem niciodatã sã mã schimb.
Atât de multe gânduri ce nu mi le puteam scoate din cap…repetate la nesfârºit,un chin,o torturã eternã.Aº fi vrut sã fiu singurã,sã-mi dezvolt propria conºtiinþã.
Am împins cu miºcãri încete poarta de fier forjat.ªtiam din mai multe experienþe cã niciodatã nu era încuiatã,aºa cã nu mi-am fãcut multe probleme.
Teniºii mei târºâiau pe pavajul din piatrã,iar ºireturile atârnau inerte.Din reflex,m-am aplecat sã le leg,încercând sã trag cât mai mult de timp.
Când m-am ridicat,mi-am dat seama cã nu mai aveam niciun motiv sã zãbovesc prin jur.M-am certat pentru prostia mea; nu aveam curajul sã încep o conversaþie banalã cu fosta mea prietenã.Asta ar trebui sã fie un simplu rahat pe lângã câte îndurasem eu pânã acum.Da,exact.
Oare chiar era acasã?
Am mers hotãrâtã în dreptul uºii de sticlã.Am bocãnit cu o încãpãþânare aproape disperatã,sugerând astfel cã aveam intenþii destul de serioase.
Uºa se deschise de parcã ar fi fost o frunzã îngãlbenitã pe aripile vântului.Uºor…fãrã intervenþia nimãnui.Nicio persoanã nu era în spatele sticlei cu reflexii aurii.
Am ridicat din umeri ºi am acceptat faptul cã într-adevãr ciocãnisem cam tare.Am pãºit cu un aer atent în casã,pe parchetul de stejar.
“-Katherine?”
Întrebarea mea nu primi rãspuns.
Mã simþeam ca în visul acela pe care îl avusesem chiar în dimineaþa când am întâlnit-o pe Kate.Strigasem ºi atunci,pe altcineva…însã nu primisem rãspuns.
Senzaþia de deja-vu devenise aproape ucigãtoare; ardea precum otrava în venele mele,obligând bãtãile inimii mele sã adopte un ritm mai rapid.
Însã acela fusese doar un vis,în timp ce acum mã jucam cu realitatea.
“-Kate?”
ªoapta mea nu fusese decât o îngãimare de cuvinte fãrã sens,pe care nu le auzise nimeni.
Am mers încã un pas,investigând din priviri canapeaua din piele neagrã,mãsuþa de cafea cu trei picioare ºi plasma ce stãtea pe podea,dezasamblatã.Totul era modern; începând de la tablourile în nuanþe vii de pe pereþi pânã la perdelele din brocart viºiniu.
Din cauza unui singur lucru nu plecasem pânã acum ; Katherine era aici,trebuia sã fie aici.Da,era ceva total iraþional sã ai simþiri de genul acesta,dar pur ºi simplu asta îmi dicta fiecare fibrã a corpului meu.
Am decis sã trec prin toate camerele,doar ca sã vãd dacã era cineva.ªtiam cã pãrinþii lui Kate erau plecaþi într-o vacanþã în….Haiti(De fapt nu.Era într-un loc însorit,cu plajã ºi distracþie,dar nu în Haiti.Prea exagerat.),deci nu aveam cum sã dau de ei pe aici.
Uºa nu era încuiatã,deci era logic ca sã fie o persoanã în casã.Doar dacã Katherine nu avea amnezie,pe lângã personalitate dublã.
Dupã ce am cercetat bucãtãria ºi baia de jos,am urcat scãrile de mahon spre primul etaj al casei.M-am uitat în sus,de parcã mi-ar fi fost fricã ca tavanul sã îmi cadã în cap,exact ca in vechiul meu coºmar.Cât de patetic de stupidã puteam fi uneori.
M-am uitat din obiºnuintã pe prima fereastrã ce mi-a apãrut în cale.Cerul era acoperit de nori albaºtri spre gri,iar ploaia plângea cu îngânãri tãcute.
Ceva nu era în regulã.
Necunoscutul mi se înfãþiºa în faþã,un abis fãrã fund,iar eu pãºeam direct în el.ªi cãdeam,cãdeam…
Uºa camerei lui Katherine era larg deschisã,iar eu am luat lucrul acesta drept invitaþia ei personalã.
“-Kate…”
Dar de data aceasta cuvintele ei mi-au ieºit în faþã.
Cuvinte tãcute,ce nu doreau sã vorbeascã.
Am intrat în dormitor,aproape fugind,atingând în nebunia mea un pliculeþ de pe noptierã ;conþinutul ei alb se împrãºtie peste tot în jur.
“-Kate,nu…ce ai fãcut?”
Abia atunci am inþeles semnificaþia coºmarului meu.Durerea din sufletul meu,sentimentul de sufocare,frica ce galopa în trupul meu…era exact ce simþisem în ziua aceea,în care mi s-a hotãrât soarta, în mod inconºtient.
ªi orice aº fi spus acum…nimic nu mai avea rost.
Se terminase.Zarurile au fost aruncate.
Iar cineva a pierdut.
Faþa Katherinei era la fel de palidã precum reflexiile translucide ale unei fantome.Deºi ochii ei erau întredeschiºi,puteam vedea o nuanþã albãstruie,goalã,dar plinã de amãrãciune.Corpul ei,trântit pe podea,zãcea într-un unghi nefiresc.
“-Nu…”
Nu era posibil aºa ceva.
M-am pus în genunchi,mi-am pus capul pe pieptul ei ºi doar am ascultat.
Secundele treceau agonizante,însã inima ei nu mai bãtea.

~~~~~~~~~~~~
Scuzati eventualele greseli.
Si sper ca v-ati obisnuit cu macelarirea in masa
Helena,felicitarile mele,ai ghiciit