Misterul siluetei fugare

[Ruthie Allen]

Singura senzatie ce ii strabatea trupul era cea a propriei inimi,batandu-i parca pana in varful degetelor.
Vantul ce ii biciuia aprig fata,noroiul din care isi tragea,cu mare greutate,picioarele,hainele ude,lipite de piele,pareau cumva detasate de ea,din alta realitate decat cea pe care o traia.
Siluetele celorlalte fete pareau si ele a se pierde in forma lucrurilor din jur,preschimbandu-se totul intr-un amestec omogen,din care putea distinge doar existenta persoanei pe care o urmarea.
Ganduri cu privire la ceea ce s-ar putea intampla i se imbulzeau in minte,insa le auzea de departe,continuandu-si mecanic si cu rapiditate miscarile,de altfel netrecute prin filtrul ratiunii.
Aproape ca isi arunca intregul trup in directia mainii in care isi tinea bagheta,pierzandu-si echilibru si impiedicandu-se de radacina unui copac,nu inainte,insa,de a fi indreptat o vraja de impietrire spre cel pe care il urmarea.
Lucrurile din jur isi recapatara,brusc,vechiul contur,reunindu-se in unghiuri parca prea ascutite,zgariand-o cu brutalitate,parca razbunandu-se pentru uitarea in care le-a cufundat.
Se temea ca cel pe care tocmai il imobilizase ar fi putut sa fie chiar el sau vreo alta persoana nevinovata,ce avea sa fie victima a obsesiei ei,obsesie ce nu ii ingaduise nici un moment de libertate,din momentul in care puse stapanire pe ea...
Probabil ca ar fi ramas in refugiul nestiintei,inchizandu-si ochii si profitand de comfortul lipsei sale de certitudine,insa aceeasi obsesie o ridica de la pamant,facand-o sa se indrepte spre silueta inerta ce zacea la cativa metri de ea.
Auzi pasi in spatele ei si isi incolaci bratele in jurul propriului corp,in incercarea disperata de a se proteja de asprimea inevitabilului...