Scoala ascunsa

[Aylee L. Lovel]

In momentul cand usa se deschise in fata lor aparu...nimic! Un intreg camp mort, copaci fara frunze, iarba ingalbenita. Poate ca nu suntem unde trebuie, sau e ca la Hogwarts, unde incuiatii vad doar un castel darapanat... isi dadu cu parerea unul dintre elevi. Se isca un zgomot general, toata lume urla, si striga si intreba ca un neajutorat pe cel de langa el. Aylee isi scoase bagheta si zise o vraja in barba(ea nici o data nu zicea vrajile cu voce tare, caci cunostea vraji, nu neaparat interzise, dar pe care le-a luat din biblioteca nu de la ore). In momentul acela, in jurul multimii de elevi agitati, incepura sa se auda niste pocnituri de la care toata lumea sari in sus. Bun! Acum ca ati binevoit sa taceti, vreau sa va spun ceva! zise Aylee multimii din fata ei. Daca am ajuns pana aici, nu putem sa ne oprim si sa lasam totul balta, ducem pana la capat calatoria, chiar daca este ultimul lucru pe care il facem. La aceasta afirmatie o alta serie de murmure se facu simtit. Unii cu siguranta nu erau de acord cu aceasta dramatizare excesiva a lucrurilor. Dar majoritatea erau de acord cu faptul ca trebui sa gaseasca castelul de negasit. Insa acel camp, fara peretii castelului pe care il vazusera ma inainte in jur, fara vre-o urma de viata nu ajuta nicidecum. Poate ca ar trebui sa iesim pe usa pe care am intrat, propuse o astropufa mai mare, pe care o chema parca Luna. Nimeni nu se gandi-se la asta pana atunci, asa ca se intoarsera toti o data spre locul din care au venit. Insa nu mai era nici urma de usa! Nu pot nici sa ma teleportez de aici, zise un baiat din anul VII. Atunci ne ramane doar sa mergem mai departe pe drumul pe care am pornit, zise Aylee aratand spre poteca care le serpuia printre picioare.