First time

[Vladimir Nikolaev]

• Timpul parca statea in loc. Vladimir se tot gandea la fosta lui scoala, la vechii lui prieteni. De cand ajunsese la Hogwarts nu-si facuse aproape niciun prieten, desi nu-si dorea chiar atat de mult.
  Statea intins pe pat, privind catre colegul sau de camera. Acesta era prins intr-un somn indelungat. Adormise acum 3 ore si nu se clintise din loc. Din cand in cand Vladimir se mai ridica din pat si se ducea la geam pentru a privii norii aceia cenusii ce dadeau tot timpul acea ploaie linistita, plina totusi de averse cu tunete si fulgere. Zambii atunci cand isi aduse aminte de ultima patanie a lui intr-o ploaie.
  Imediat isi dadu seama ca nu avea nimic de pierduta daca iesea putin la aer, poate gasind ceva interesant prin imprejurimile Hogwarts-ului. Se indrepta spre dulap, isi imbraca una din robele lui, facute special pentru asemenea sezon ploios, si iesii fulger pe usa dormitorului.
  Trecu rapid prin camera de zi, incercand sa fie cat mai silentios pentru a nu-i trezii pe ceilalti. Desi era ora 6 seara, majoritatea colegilor de casa erau in dormitoare, dormind sau altii barfind pe cei care dormeau. Iesii imediat.
  Coridorul era foarte linistit, nici urma de elevi, ci doar cateva pisici, care se jucau undeva pe o masuta, sub imensul portrec a lui Salazar Viperin. Nu putea sa suporte de nicio culoare pisicile. I se pareau foarte impure, si dupa parerea lui chiar gasise cateva argumente foarte bune care sa demonstreze asta.
  Cobori scarile si iesii afara. Isi trase gluga robei pe cap, si, cu bagheta in mana pornii inainte, privind in jos, pentru a nu-si uda totusi fata.
  La un moment dat ajunsa la o cotitura de drum. Intr-o parte era padurea, iar in cealalta parte era un copac care semana a salcie. Nu-si daduse seama pana nu ajunse mai aproape ca salcia aceea era defapt legendara Salcie Batausa. Langa ea, cam cu vreo 10 metri distanta se afla o buturuga destul de groasa, in forma de banca. Se duse si se aseza pe ea, privind natura ce-l inconjura cu atata gratitudine.
  In spatele lui, cativa porumbei isi faceau de cap, jucandu-se in aerul parfumat de ploaie, urmarindu-se unul pe celalalt ca intr-un vals la un bal venetian. Vladimir ofta si se gandii la fosta lui dragoste si la cat de frumoasa fusese relatia lor. Din pacate se terminase pentru ca ea aflase ca parintii lui sunt devoratori. Nu tuturor oamenilor li se parea ca sa stai langa un devorator este confortabil, mai ales ca acesta stie un singur lucru, sa omoare.
  Un vuiet se auzi iar Vladimir tresarii. Ochii i se bulbucara si privii in toate partile. Ploaia incepuse sa fie mai puternica iar porumbeii, singurii care ii tineau de urat disparusera, zburand spre castel. Isi scoase repede bagheta din roba si se ridica de pe bustean.