Letters to you ...

[Scarlett Soul]

Sinceritate.

Zilele trec, timpul zboara prea repede, iar eu raman mereu cu cateva zile in urma vrand sa mai retraiesc o data vacanta sau poate ultimele 2 saptamani... a fost Magic...

Imi amintesc aceleasi lucruri dureroase pe care le rostea,vorbea din inima, orice spunea parea ca o parte din el se rupsese ramanand undeva atarnata de o sarma parasita.

Ca o pasare pe sarma...

Pentru el erau doar niste vorbe spulberate in vapaia de pe lacuri, insa pentru mine reprezentau adevarul pur.
"Stii si eu am pierdut atatia ani din viata, dar inca astept... insa cum ti-am mai spus : am avut tot ce mi-am dorit si am pierdut mai mult decat imi pot inchipui inainte de a apuca sa-mi arunc o privire surazanda asupra ei."
"Iar odata cu ea s-a dus totul...", i-am continuat eu propozitia, lasandu-l miscat de exactitatea cu care-i puteam citi gandurile.

Imi spusese ca cea mai buna cale este sinceritate si cu toate astea cand esti prea sincer risti ca lumea sa te intinuleze naiv,risti sa pari un prost cu sentimente, nu un om...

Peste 2 zile

Era o dimineata ca oricare alta, deocamdata nimic nu parea a prezenta interes, nimic neobisnuit, poate doar lipsa de chef ce se instalase in mine cand veni vorba de scoala.Insa nu aveam de ales...
Rupeam o hartie ce putea fi considerata ca si toate celelalte, o simpla foaie, dar pentru mine era ceva mai mult decat un obiect, erau vorbele murdare ce le scrisesem vrand, nevrand.... Iar acum ca hartia trecuse prin zeci de maini si ajunse unde ma temeam mai mult, acum chiar imi parea rau si simteam ca voi sfarsi in aceasta durere a vinovatiei...
Trecusera 4 ore, cine stia ce ore mai aveam.... insa orice ar fi fost, eu faceam acelasi lucru rupeam bucatica cu bucatica articolul pe care-l nascocisem.
Apoi aparu persoana care probabil era dezamagita de gandurile mele, de insensibilitatea pe care o aratasem.
"Trebuie sa vorbesc cu tine..."
Intelese seriozitatea mesajului, ce se reflecta pe chipul meu, chiar si fara a folosi vorbe, insa totusi vroiam sa fiu sigura ca facusem tot posibilul.

"Asculta, chiar imi pare rau pentru ce am scris acolo, nici nu stiu cum sa-ti explic... Am fost niste ganduri nervoase, poate chiar influentate de cineva sau ceva ce ma deranjase, nu-ti cer sa uiti, insa iarta-ma !"

"Ce... eu nu sunt suparat!!! E opinia ta ! Asta este, se mai intampla!", incerca el sa-si ascunda tristetea dupa perdeaua verde ce-i acoperea ochii.

Mereu privesc oamenii in ochi, asa ca acum nu facusem nici o exceptie, se vedea ca vroia sa para indiferent, insa nu era destul de priceput... Nu mai era nimic de facut, deocamdata, asa ca plecasem indreptandu-ma spre banca mea si luand o hartie in mana, apoi scriind un mesaj, ce oricum avea sa ramana la mine, dar ma linistea.

Mi-l strecurasem in pantaloni si luasem odata cu el jumatate din mormanul de harti, apoi asteptand o adiere usoara a vantului, le-am dat pur si simplu drumul, lasandu-le sa zboara spre calea prezisa de destin, spre o cale mai buna decat le oferisem eu... Le indrumam sa caute Aripile Sortii...
Apoi ma intorsesem brus si insfacasem si celalalt morman de hartii si in aruncasem la cosul de gunoi, simbolizand uitarea si mizeria ce o scrisesem....
Speram ca totul sa se rezolve !
Iar acum unde ma adusese acea sinceritate benefica ?!?

Mai trece o zi, insa am aceasi grija


Ziua acesta avea sclipirea necesara, farmecul dat pentru a avea succes, fiindca vazusem toate persoanele pe care mi le planificasem in minte...
Totul parea perfect, pana ce fusesem luata prin surprindere de un sarut cald, adresat pe obrazul drept al fetei mele ovale. Pentru ceilalti poate nu era nimic deosebit insa eu nu obisnuiam sa fiu trezita in astfel de imprejurari.

Oare avea dreptate... Aici aduce sinceritatea ?!?
Si uite unde am ajuns....