The future we don't have

[Harper Hildegarde]

ooc: doar eu si Rosalie.

• Auzi sunetul proprilor bocanci care tropaiau pe trepte, intr-un oarecare ecou creat de coridorul deja mult mai gol, avand in vedere ora tarzie, in timp ce cobora scarile dintre etajul 4 si etajul 3. Cand ajunse la ultimele trepte insa, se lasa in sezut, sprijinindu-si coatele de genunchi. Se indoia ca ar fi existat un moment mai prielnic pentru a se pozitiona acolo, departe de ochii celorlalti, la ora 10 seara. Obisnuitele sale obsesii se manifestara liber atunci cand se lasa pe spate, simtind piatra rece atingandu-i spatele prin materialul subtire al camasii negre, facandu-l sa inchida ochii.
  
  Chiar si cu ochii inchisi, putea vedea cum luminile realitatii i se zbateau in fata. Nici un moment nu era intapninat de o liniste deplina, lipsita de orice griji, departe de tot si de toate. Ca sa fie cu adevarat singur ar fi trebuit sa se desprinda de el insusi, ceea ce era prostesc si imprudent. Decat sa se lase neacoperit in fata altora, mai bine ramanea in vesnica galagie dureroasa din capul sau, ignorand in continuare orice problema pe care ar fi putut-o avea. Totul avea sa se rezolve, intr-un fel sau altul, atunci cand avea sa isi indepineasca scopul. Pana atunci insa, lucrurile puteau ramane la fel de bine asa cum erau deja.
  
  Inca avand ochii inchisi, se ridica in capul oaselor, inca fiind sprijinit de trepte, scotand din buzunarul jeansilor un pachet de tigari Incuiate. Mirosul putea fi eliminat fara probleme din aer, astfel incat era fizic imposibil sa isi dea seama cineva - cineva care i-ar fi putut face ceva, mai exact - de faptul ca fumase acolo. Murmura ceva pentru sine in timp ce prindea filtrul unei tigari cu varfurile buzelor, tragand-o afara din pachet, aprinzandu-si-o cu bagheta.