Plimbare cu o noua prietena

[Kasumi Mikoto]

OOC: In acest post, Kasumi incepe in sfarsit sa semene cu ce am descris eu la sala de pimire...
BIC:
Toamna se plimba prin Hogsmade ca la ea acasa, lucru care imi dadea impresia ca anotimpul atat de drag mie era la fel de posesiv ca Ava.
Puma isi scutura, nervoasa, funigeii si frunzele uscate de pe spate. Se invartea in jurul meu, and la o parte cu laba castanele care ii apareau in fata, zvarlite de castanul salbatic, care se rusinase ca-i sunt zburlite fructele rotunde de care era doldora. Ma asezasem pe caldaramul care, odata cu aparitia aproape subita a caldelor culori tomnatice in Hogsmade, dragul meu Hogsmade, parca nici nu mai era atat de cenusiu. Gardul de lemn, din spatele caruia obisnuia sa imi zambeasca o pajiste verde stropita de albastrul luminos al toporasilor despartea acum de drum o amestecatura de nuante de auriu si verde stins, lucru care, in ciuda faptului ca preferam privelistea pajistii primavara, nu imi displacea, totusi, cat de putin. Ava parasise undeva cu vreo 3 metri in spate indispozitia pe care o avusese mai devreme, si acum incerca sa manance castane si sa prinda din aer funigei. Cat era de mare, parea un pui de cateva luni...
-Nu te prosti...
Invarteam, absenta, pe un deget, un cutit de vanatoare cu lama de argint si maner de os. Prea ma chinuisem sa fiu simpatica si copilaroasa pana acum, asa, de dragul prietenilor mei. Ava a suflat nervoasa un puf alb care ii intrase in gura cu de-a sila. Tresari brusc. Auzise ceva. Asta m-a pus instant in garda. Am strecurat mana in buzunarul chimonoului dupa acele lungi, cu doua varfuri, pe care le manevram foarte usor si am invartit cutitul pe degete ca sa il orientez cu varful inainte si sa il las, totusi, ascuns, pe jumatate, in maneca. Eram foarte suparata pe mine insami ca nu auzisem zgomotul asta inaintea Avei, dar, in orice caz...
Ah, ce ma plictisisem sa joc fata neindemanatica si distrata. Oricine venise aici, chiar daca nu sa atace, avea sa ia la cunostinta ca nu imi las garda jos nici cand pare ca o fac.
Atunci cand figura persoanei care iscase acea cadenta monotona a pasilor sonori pe caldaram aparu la orizont, unul din ace aproape ca imi zbura din mana, in ofensiva. Apoi am sesizat: Era sefa casei mele. Cu un zambet incurcat, dar nu vinovat, am pitit frumusel acele la loc si am lasat cutitul de vanatoare sa imi alunece in maneca chimonoului. Nu prea puteam sa atentez la orgoliul si sanatatea fizica a unuia din varfurile ODS... M-am asezat inapoi la umbra castanului, urmarind-o pe Rosalie, care se apropia, dar nu ma vazuse inca.