Pentru prima data in camera necesitatilor

[Scarlett Soul]

O explozie de sentimente imi umplu capul, bulversandu-ma insa ajuntandu-ma sa-mi dau seama cat de frumoasa era viata, acum ca stiam ca cineva ma cunostea si ma iubea asa cum eram...
Nu ma mai interesa nimic, probabil ca aratam ca doi oameni nebuni, insa cantecele nu incetau :

"Canta cu mine si asculta-ma
Plangi pentru mine si salveaza-ma.

Nu e greu sa crezi ca tu esti eu
Si dorinta mea e a ta."

Raspundeam doar cu orice imi venea in minte, insa erau totusi vorbe care se potriveau perfect, vorbe ca spuneau ceva......

Totul vorbea, noi trebuia doar sa observam asta, caci atunci cand imi oferise trandafirul alb, inainte sa-i fi adresat vreo vorba dulce, atunci imi daduse de inteles ca era un lucru atat de rau, il puteam considera un miracol.
Pe masura ce inaintam imi dadeam seama ca ii strangeam mana din ce in ce mai tare, probabil vrand ca lumea sa ramana in loc pe veci... sau macar un timp destul de indelungat pentru a ma bucura de momentul ce-mi era asternut in fata ochilor... Monentul ce-l traiam.

"Rupe din tine, intregeste-ma,
Iarta-mi visarea si trezeste-ma."